VIDEO COMEDIE | Un gol fantomă marcat în liga a patra, la Tritenii de Jos, a declanșat un circ. Șeful AJF despre arbitru: ‘Un dobitoc’. Protestul inedit al gazdelor și ce spune marcatorul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Farmecul fotbalului de la țară e unic. Sâmbătă dimineața, în comuna Tritenii de Jos, aflată între dealurile dintre Turda și Târgu Mureș, s-a petrecut o fază în același timp comică și ridicolă. Era minutul 85 al partidei dintre echipa din comună, Unirea, și liderul campionatului, Potaissa Turda, iar scorul era 1-1.

Formația vizitatoare – care în sezonul trecut a câștigat seria, dar nu s-a prezentat la barajul din promovare din motive necunoscute – a bătut un aut din apropierea liniei de fund a terenului, în partea stângă. Jucătorii în tricouri bleu și șorturi negre au executat scurt, apoi a urmat o centrare lungă într-un careu în care se aflau 4 jucători de la Potaissa și 10 de la Unirea. Ce a urmat e demn de un film de comedie.


Momentul clar în care se vede că mingea trece pe lângă bară

Venit la colțul lung, Andrei Tot de la Potaissa a reluat ca un veritabil fotbalist, din foarfecă laterală. Execuția sa a produs un „ohhhh” în tribune, însă mingea s-a dus în plasa laterală, apoi, ciudat, a ajuns în fundul porții. Pe filmare se aude un „Goool!”, apoi altul și altul, în timp ce fotbaliștii de la Potaissa celebrau marcarea unui gol-fantomă. După al șaselea „gol” strigat, asistentul Sorin Căprar a plecat spre centrul terenului, iar centralul Petru Vlad Inoan a fluierat.

Jucătorii de la Unirea au plecat imediat pe urmele celor doi arbitri. L-au adus pe central lângă poartă și i-au arătat plasa ruptă. „În tot balamucul a fost și o fază comică. Băiatul nostru de mingi, care are patru ani și stătea în spatele porții, încerca și el să-i explice arbitrului că mingea a trecut pe lângă”, a povestit, pentru ProSport, antrenorul Unirii, Andrei Pintilie. După o scurtă discuție cu asistentul, în timpul căreia și-a dus palma peste gură precum marii fotbaliști, centralul Inoan a validat golul.

„Vreți să vorbim despre golul sinistru? Eu din ce am văzut, din cădere, am crezut că a venit în portar și după aia a intrat în poartă. Am închis ochii, apoi am văzut mingea în plasă. Abia după ce am văzut imaginile de astăzi îmi este clar că nu a fost gol. E primul meu din carieră din ‘foarfecă’ și probabil că l-au validat pentru că nu se aștepta nimeni să dau așa. Nu pot să zic că îmi pare rău, aș minți, dar e o greșeală mare de arbitraj. Am câștigat într-un mod rușinos”, a declarat pentru ProSport, Andrei Tot în vârstă de 25 de ani.

Citește mai jos continuarea articolului.


Jucătorii de la Unirea Tritenii de Jos îi arată arbitrului că plasa este ruptă


Inoan și Căprar s-au consultat și au decis că mingea a intrat în poartă. Pe unde, nu mai contează

Au urmat 7 minute de proteste și de parlamentări în care, pe filmare, se aud clar următoarele replici, rostite de mai multe voci:

  • Uită-te, bă, pe filmare!
  • Nu vă e rușine, bă!?
  • Uitați-vă, bă, cum își bat joc de noi!
  • Bă, p***, zii tu pe unde a venit mingea!
  • Ieșim afară! Este filmare!
  • Uită-te pe filmare, îți garantez eu că nu e gol!
  • Arbitre, trimit filmarea la federație, o să vezi, uită-te pe mine! Nimeni nu a văzut gol, doar tu.
  • Băi, observatorule, tu râzi în față? Vă bateți joc de munca mea!
  • (către asistent) Ești prea penibil să mă enervez!
  • Să vă fie rușine! Marcu m-a suspendat doi ani de zile că am înjurat un arbitru.

Totul în timp ce pe fundal se aud niște copii huiduind și râzând, zglobii, poznași.

Citește mai jos continuarea articolului.


Atac în careu, în prima repriză. Inoan și asistentul Căprar au mutat faultul în afara suprafeței de pedepsă


Arbitrul Inoan, încolțit de jucătorii gazdelor

Discuțiile s-au mutat de la margine la banca de rezerve. Cum arbitrul Inoan nu a putut fi convins că mingea a trecut pe lângă poartă, jucătorii echipei gazdă au dorit inițial să iasă de pe teren. Antrenorul Pintilie i-a convins să joace ultimele minute, însă a urlat: „Refuzați toți jocul! Refuzați jocul! Să se vadă pe filmare! Dă-le mingea! Refuzăm jocul! Pe loc stăm cinci minute”. Momentul se aude clar pe filmare la minutul 8:11.

Sunt în conflict cu Vasile Marc, șeful AJF Cluj. Am fost suspendat acum 10 luni pentru o perioadă de doi ani pentru că am înjurat un arbitru. E adevărat, l-am înjurat, dar mie mi-au dat doi ani, iar cei care bat arbitrii, îi lovesc, primesc maximum un an
Andrei Pintilie, antrenor Unirea Tritenii de Jos

Partida a fost reluată, iar oaspeții au început să paseze de la unii la alții. Văzând că adversarii nu aleargă, jucătorii de la Potaissa au marcat cu lejeritate, printre jaloane, golul de 3-1. „Nu e fair-play nici din partea gazdelor, nici din partea oaspeților. Dacă ăia s-au dat la o parte, nu trebuiau să înscrie. De bon-ton ar fi fost să nu dea gol”, a declarat președintele AJF Cluj, Vasile Marc.

Contactat de ProSport, arbitrul Petru Vlad Inoan a precizat că nu dorește să comenteze incidentul.

Citește mai jos continuarea articolului.


Jucătorii de la Unirea îi așteaptă pe oaspeți, cu mâinile în șold, pentru a înscrie

 

„Am mai avut un penalty clar, dar arbitrul a scos faultul în afara careului. Cei de la Potaissa nu au vrut să recunoască în fața arbitrului că nu a fost gol, dar nouă ne spuneau. Portarul lor a și postat pe Facebook”, spune Pintilie pentru ProSport. Informația este corectă. Portarul de rezervă Radu Litean a postat pe contul său, sâmbătă după-amiază: „3 puncte nemeritate câștigate astăzi ! Unirea Triteni – Potaissa Turda 1-3″.

Întrebat de prieteni ce s-a întâmplat, Litean a avut două comentarii:

  • am dat gol la 1-1 prin spatele porții, că era ruptă plasa :))
  • mulți nu înțeleg că noi trebuie să câștigăm campionatul și să mergem la baraj :))


Două dintre mesajele lui Radu Litean, portarul de rezervă al echipei oaspete

Adrian Pintilie explică raportul de forțe în liga a patra din județul Cluj: „Potaissa nu s-a prezentat la baraj anul trecut și s-a decis că nu mai are voie să meargă anul acesta. Până la urmă, cred că e un joc politic. Acum are voie să meargă la baraj”.

Vasile Marc, șeful AJF, nu văzuse faza, duminică la prânz: „N-am văzut, dar mi s-a relatat. Arbitrul a greșit. Un dobitoc, dacă merg doi și nu văd că nu a fost gol. E o greșeală umană, dar e greu de înțeles. Îl vom reține de la delegări. E singura măsură care îi doare la buzunar”.

În partida tur, Potaissa a câștigat cu 9-0.

Baremul arbitrilor la liga a patra este de 90 de lei pentru central și 70 de lei pentru asistenți.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele