Joi, ora 10:00, ultimul episod din campania #mondialulnostru: România a căzut atunci când Kennet a sărit

9 iul 2014 941 afişări Special
Joi, ora 10:00, ultimul episod din campania #mondialulnostru: România a căzut atunci când Kennet a sărit

Pe 18 iunie 2014 a început #mondialulnostru, o campanie ProSport de trezire a interesului românilor pentru o competiţie care acum două decenii scotea sute de mii de oameni pe străzi, de la Timişoara la Constanţa şi de la Bucureşti la Baia Mare. Jurnaliştii ProSport au recreat toate momentele importante din parcursul formidabil al tricolorilor din timpul Mondialului american, de la golul lui Hagi din meciul cu Columbia la eliminarea lui Jean Vlădoiu din înfrângerea cu Elveţia, într-un flashmob organizat pe strada Lipscani, în centrul istoric al Bucureştiului. De asemenea, ProSport a reconstituit zilele în care România a disputat partidele de la World Cup '94 prin Live Blog-uri pline de informaţii inedite, necunoscute publicului. 


Îmi pare rău să o spun, dar niciodată, după acel moment, nu m-am gândit că poate fi bine pentru noi. Pentru mine, meciul trebuia să se termine atunci
Florin Răducioiu, atacant Româia


Joi, pe www.prosport.ro, veţi putea vedea ultimul episod al campaniei #mondialulnostru, acesta fiind dedicat partidei cu Suedia, ultima a tricolorilor la World Cup '94
 
Flashmob este un grup de oameni care se adună brusc într-un loc public, dă o reprezentaţie neobişnuită şi aparent fără sens într-un timp foarte scurt, apoi se dispersează la fel de repede cum s-a adunat. Primul flashmob a avut loc în 2003, în Manhattan şi a fost pus la cale de Bill Wasik, un editor de la Harper’s Magazine.
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.