După finala magică de la Sevilla a început un adevărat coşmar pentru Duckadam: "De 30 de ani iau în fiecare zi un pumn de medicamente"

2 apr 2019 4743 afişări Special
După finala magică de la Sevilla a început un adevărat coşmar pentru Duckadam: "De 30 de ani iau în fiecare zi un pumn de medicamente"

Finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 va rămâne mereu un moment istoric şi foarte important în fotbalul românesc. Atunci, Steaua Bucureşti a reuşit să câştige cel mai râvnit trofeu de cluburile de pe continent. În faţa echipei Barcelona, gruparea, condusă de pe banca tehnică de antrenorul Emeric Ienei, a ajuns până la loviturile de departajare cu formaţia catalană, iar "magicianul" din poarta românilor, Helmuth Duckadam, a ghicit fiecare colţ în care au şutat spaniolii, s-a aruncat de trei ori în partea dreaptă şi o singură dată în partea stângă, iar Cupa Campionilor Europeni a ajuns la Bucureşti. 

Cum s-au pregătit însă românii înaintea finalei de la Sevilla, ce simţeau, care era atmosfera din vestiar şi ce s-a întâmplat la revenirea în ţară, a povestit, în exclusivitate pentru ProSport, "eroul de la Sevilla", Helmuth Duckadam:

"Mie nu mi-a plăcut niciodată această titulatură de "erou", pentru că nu mă consider un erou, sigur în acele 7-9 minute de la Sevilla am reuşit o mare performanţă, dar nu ajungeam niciodată acolo dacă nu îi aveam alături pe colegii mei, care au muncit foarte mult pentru a ajunge acolo. Eu cred că "erou" este puţin exagerat". 

Antrenorul parcă a simţit că Barcelona - Steaua Bucureşti va ajunge la penalty-uri. La antrenamentele de dinaintea finalei de la Sevilla, steliştii au exersat loviturile de departajare. 

"Unul dintre lucrurile care este de apreciat este că înainte de acea finală, cu ajutorul lui Valentin Ceauşescu, am reuşit să facem două antrenamente pe "23 August" la lumina nocturnei, pentru că în perioada aceea era restricţie cu lumina, curentul şi a obţinut el aceste aprobări şi după fiecare antrenament pe "23 August", în noctură, am exersat penalty-uri, deci practic antrenorul a pregătit acea finală, inclusiv în ideea că ajungem la penalty-uri.

(n.red. - Le apăraţi pe toate şi atunci, la antrenamente?) Nu, pentru că atunci eram şi mai lejer, nu e stresul dintr-o finală când îţi tremură picioarele. La noi, au ratat la Sevilla, Majearu şi Boloni care executau cel mai bine, dar bine acest lucru i se poate întâmpla oricui", a mărturisit Helmuth Duckadam. 

Fostul portar a vorbit şi despre emoţiile dinaintea meciului cu Barcelona, iar motivul este unul surprinzător:

"Emoţii am avut cu o seară înainte pentru că pe la ora 22:30 - 23:00 ne-a venit echipamentul, noi practic nu aveam echipament pentru finală şi seara a venit un reprezentant de la o firmă, cred că sârb era, am mers să vedem echipamentul, mie mi-a dat acel echipament cu care am apărat, verde cu mănuşi noi, eram foarte fericit, ce echipament frumos aveam şi mănuşi noi, în rest nu am avut probleme cu somnul pentru că nu ne-am făcut mari speranţe, că vom reuşi să batem campioana Spaniei, Barcelona, o echipă foarte puternică. Dar am zis că trebuie să facem o figură frumoasă, să arătăm lumii că nu am ajuns întâmplător în această finală, jucăm ce ştim noi şi cât putem".

Helmuth Duckadam: "Nu ştiam cine era în vestiar, aveam un tic, trebuia să îmi leg ciorapii cu leucoplast"

Goalkeeper-ul care a ajuns cunoscut în toată lumea în urma celor patru penalty-uri apărate a povestit pas cu pas cum a simţit finala de la Sevilla:

"Nici nu ştiam cine era în vestiar, eu îmi vedeam de treaba mea, aveam un tic, trebuia să îmi leg ciorapii cu leucoplast. Tot timpul mă certam cu maseurul, cu doctorul pentru că eu consumam tot leucoplastul, îmi legam pentru că nu voiam să îmi alunece ciorapul. Aveam superstiţii adevărate, în primul rând cu echipamentul, mergeam cu aceleaşi haine la meciuri, dar după ce intrăm în joc le uitam.

Încălzirea a fost interesantă pentru că şi din partea noastră au venit cred că patru avioane, au fost vreo 2.000 de suporteri ai echipei Steaua, majoritatea erau militari, inclusiv soţiile noastre au fost invitate la acea finală, restul au fost cei din Barcelona şi foarte puţini din Sevilla.

În timpul încălzirii aruncau cu tot felul de chestii, din spatele porţii, fiind un teren doar de fotbal, aruncau cu portocale, cu banane, cu te miri ce. Şi la un moment dat i-am atras atenţia arbitrului Michel Vautrot, nu că mă deranjau bananele şi portocalele, dar nu aveam un coş să le adun, să le duc acasă :-). Apoi, aveau pahare de sucuri cu multă gheaţă şi aruncau cu gheaţă, normal că te lovea puţin cu gheaţa, cădea pe jos, dar până venea arbitrul se topea, deci nu mai putea demonstra. Atunci, am preferat să fac încălzirea în afara careului de 16 metri şi după totul a decurs normal".

Barcelona şi Steaua au ajuns la loviturile de departajare, atunci când Duckadam a devenit eroul echipei din România

"Fiecare portar trăieşte în felul lui aceste lovituri sau lovitura de la 11 metri. Pe mine nu m-a interesat absolut nimic, nu ştiam cine execută de la noi, eu mă concetram doar pe mine, ce trebuie să fac, cum să fac şi îmi treceau mii de gânduri prin cap. Avantajul meu a fost că în momentul în care trăgeau colegii mei stadionul era un vacarm, se făcea gălăgie ca să îl deranjeze pe jucătorul care executa, în schimb, când trăgeau spaniolii se făcea linişte ca să nu îl deranjeze. Poate şi acea linişte m-a ajutat să pot să mă concentrez. Atunci, ideea principală a fost că am încercat să gândesc cum aş face eu dacă aş fi în locul jucătorului care execută şi de aici a plecat totul, faptul că am ales de trei ori partea dreaptă şi o dată partea stângă.

(n.red. - Credeţi că mai puteaţi să îl apăraţi şi pe al cincilea dacă Balint rata?) - Nu ştiu, nu vreau să par ipocrit. Nu ştiu cum reacţionam la ultima. Depinde şi de jucător, pentru că te uiţi şi la jucător, cum crezi că ar executa, sunt clipe pe care cred că le hotărăşti pe moment", a mai povestit Helmuth Duckadam. 

Helmuth Duckadam: "Nu ştiu dacă România a făcut ceva, nu a făcut nimic"

La revenirea în ţară, câştigătorii Cupei Campionilor Europeni au primit o distincţie din partea lui Nicolae Ceauşescu. 

"Ne-a dat "meritul sportiv clasa întâi". Era un protocol, chiar au fost întâmplări interesante când mergeam noi să ne înmâneze acea medalie de "meritul sportiv clasa întâi", am fost pregătiţi să mergem cu mâna stângă, pentru că dreapta trebuia să fie liberă să putem da mâna şi el spunea "felicitări" şi noi trebuia să spunem "Să trăiţi, tovarăşu' comandant". Ne dădeau un pahar de şampanie şi aveai de mers vreo 10 metri până la dânsul să ciocneşti paharul de şampanie şi eu până am ajuns acolo am uitat textul. Când am ajuns acolo am zis "ce fac? Am zis: Sănătate". După aceea a fost acea filmare în cadru restrâns, când a vrut să pară mai familiar, dar nu a fost, nu s-a ieşit din protocol.

(n.red. - Obiectiv vorbind, vi se pare că România a făcut destul sau suficient pentru performanţa voastră sau putea să facă mai mult?) - Nu ştiu dacă România a făcut ceva. Adică nu-mi amintesc de un lucru pe care să-l fi făcut. Ne-a dat într-adevăr acele maşini Aro, care erau din stocul armatei, deci erau maşini vechi, nu erau noi, dar ar fi nedrept să spui că nu a fost un premiu foarte bun pentru că în acea perioadă le puteai vinde foarte bine, erau foarte căutate acele maşini, chiar dacă nu erau noi, era echivalentul la vreo patru maşini Dacia. Acela a fost premiul pe care l-am primit, dar, în rest, România, din păcate, nu a făcut nimic.

(n.red. - Aţi vândut maşina?) - Am vândut-o repede, am cerut un preţ. Am vândut-o la cineva din Pecica, de lângă Arad şi a trebuit să vină omul cu maşina la Bucureşti să facem actele şi mi-a zis că îmi dă cu 20.000 mai puţin pentru că aceasta consumă mai mult ulei decât motorină. Erau vechi, legate cu sârmă, dar pentru cei care creşteau oi erau bune, erau maşini 4x4 şi se căutau", a mai adăugat Helmuth Duckadam, care a precizat că, dacă ar fi fost pus să aleagă între a apăra un penalty şi a continua cariera, ar fi ales aceeaşi soartă, Cupa Campionilor Europeni:

"Nu, nu. Bine asta mi-a venit pe moment să spun nu, nu m-am gândit niciodată la această posibilitate. Cred că am avut o carieră scurtă, dar intensă şi de multe ori e bine să te retragi când eşti în glorie. Mi-ar fi plăcut să joc şi eu afară vreo 2-3 ani, mi-ar fi plăcut un campionat ca cel englezesc sau cel german, unde e foarte multă forţă, unde erau atuu-urile mele, ieşirile din poartă şi aşa mai departe, dar nu a fost să fie. Sigur că mă întâlnesc zilnic cu oameni care îmi spun: "Domne, dacă ai juca acum câţi bani ai avea sau dacă mai jucai câţi bani ai câştiga". Sigur, probabil că aveam şi mai mulţi bani şi mai multe griji. Atunci, probabil dacă aveam mai mulţi bani mă gândeam ce fac cu ei şi aveai problema banilor, acum le duc dorul puţin, restul ne descurcăm". 

Helmuth Duckadam: "Iau un pumn de medicamente în fiecare zi, de vreo 30 de ani"

La scurt timp după finala de la Sevilla, Helmuth Duckadam a fost forţat să îşi încheie cariera, din cauza unei probleme de sănătate: "Eu am avut o problemă de anevrism, adică un cheag de sânge pe artera subclavicular dreapta, pe care l-am avut şi înaintea finalei, dar medicina nu era aşa evoluată şi am făcut zeci de analize care spuneau că poate am reumatism, pentru că îmi amorţea mâna şi aşa am avut şansa să apăr. Pentru că, dacă se descoperea acel cheag nu mai ajungeam să apăr în finală. Acum am, practic, un tub băgat pentru că artera nu mai funcţionează, iau un pumn de medicamente în fiecare zi de vreo 30 de ani".

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.