VIDEO Totul despre colegii mei: Steaua 1996 | "Doar Messi driblează ca Denis Şerban". Povestea lui Baciu cu sacoul lui Adi Ilie: "Du-te la mine în dulap şi alege-ţi"

31 dec 2016 26712 afişări ProSport Live

Marius Baciu, jucător al Stelei în perioada 1996-2002, înainte de startul aventurii sale europene, în care a urmat ruta Franţa - Germania - Grecia, a fost protagonistul secţiunii ”Totul despre colegii mei”,  într-o rubrică deja consacrată a emisiunii ProSport LIVE. Baciu şi-a caracterizat foştii coechipieri de la formaţia roş-albastră, descriindu-l chiar şi pe Messi-ul român al anilor 1996. "Cred că este prima poză de când am venit eu la Steaua, de la Inter Sibiu. Este prima noastră poză de grup", a explicat Baciu fotografia care a servit drept punct de plecare al dialogului.


Cristi Ciocoiu: linştit, la locul lui şi le avea pe toate la el – şi sarea, şi piperul. Era şi glumeţ. Noi râdeam la vremea aceea, pentru că el venea din Moldova, avea accentul acela de moldovean, iar eu pe cel de ardelean. Şi râdeam că până termină Baciune (n.r. - aşa era poreclit Marius Baciu) de povestit...

Didi Prodan: cred că a fost unul dintre cei mai puternici fundaşi centrali, pe mine m-a ajutat foarte mult. Când am venit la Steaua, chiar am jucat lângă el. Sunt meciuri pe care nu pot să le uit niciodată: meciul de calificare cu FC Bruges, în care pur şi simplu a defilat contra lui Mario Stanic, care urma să semneze cu Parma, un contract în Italia şi titular în naţională. Acela fost şi pentru mine un meci extraordinar, primul joc la nivel internaţional. Didi rămâne unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, iar glumele lui au rămas nechimbate.

Daniel Gherasim: l-am prins ca titular în poartă. Venea după problemele lui Stelea, cred că Stelică fusese accidentat, iar Daniel a avut atunci, probabil, cea mai bună perioadă a lui. Îmi aduc aminte că oricând se apela la serviciile lui, să intre în poartă, era foarte, foarte greu de scos. Steaua a avut mereu portari foarte buni. Dar Gherase, cu Lăcă – au fost cei doi jucători  care pe noi, ce tineri, ne-au ajutat foarte mult.

Bogdan Stelea: era portarul echipei naţionale, un portar de excepţie. Stelică îi ziceam, Arnold i se spunea mai târziu.

Zoltan Ritli: din punctul meu de vedere, este unul dintre cei mai buni portari cu care am jucat. Un portar care îţi dădea o siguranţă extraordinară. Eu îl consider unul dintre cei mai mari portari ai României, păcat că a apărut destul de târziu. Noi am jucat împreună şi la Inter Sibiu, a avut nişte accidentări la genunchi şi a fost mare păcat. Era extraordinar de serios, chiar nu puteau să ai o glumă exagerată cu Zoli, că puteai să ai şi probleme.

Iulian Filipescu: eu l-am prins puţin, pentru că în iarnă el deja plecase cu Adrian la Galatasaray. Da, un tip mai închis, dar era un jucător ca şi mine, care juca orice. Şi fundaş, şi mijlocaş. De fapt, el mult mai polivalent ca mine, pentru că juca chiar şi atacant. Filipescu era un băiat extraordinar, cuminte, la locul lui şi chiar un fotbalist foarte bun.

Tiberiu Cisk: Tibi, un băiat serios, care şi acum face lucruri foarte bune la Satu Mare. Şi el juca fundaş dreapta, fundaş central la marcaj, un jucător util, pe care te puteai baza oricând. Şi foarte serios.

Roland Nagy: Roly era un jucător nativ, dar şi exersa mult, este arădean şi pot spune că, alături de Adrian Ilie, m-a luat sub aripa lui. Stăteam împreună la “Haiducul” şi m-au ajutat foarte mult, pentru că începutul este foarte greu. Şi Militaru m-a ajutat mult. Cei mai mulţi stăteam la Haiduc şi ieşeam împreună la mese.

Augustin Călin: a venit odată cu mine, de la Craiova, a prins şi el o perioadă foarte bună la început, a şi marcat. Cred că primul lui an la Steaua a fost foarte bun. Un băiat şi un coleg chiar ok.

Adrian Ilie: era deja jucător consacrat, cred că era cel mai valoros jucător al nostru, împreună cu Didi Prodan - care era la echipa naţională şi cu Lăcă -care la 32 de ani era deja era prima tinereţe. Adi este unul dintre jucătorii care mi-a dat şi haine să mă îmbrac. La început, mi-aduc aminte că ieşeam la o masă şi mi-a zis: “du-te la mine în dulap şi ia-ţi un sacou, pe care îl vrei. Pe cel maro îl iau eu pe mine, ia-ţi şi tu ceva”. Eram chiar în primele săptămâni. Gestul lui de coleg – că îţi dădea şi haina de pe el – asta am vrut să scot în evidenţă. M-a încurajat enorm. Şi are o rasă de fotbalist! La fel ca şi fratele lui, Sabin – tot un jucător de excepţie. Dar Sabin era altă fire, mai glumeţ, nu era atât de serios, fotbalistic vorbind, ca Adrian.

Bogdan Bucur: a venit de la Dinamo, a fost şi la Inter Sibiu. El a început libero, după ce a plecat Toni Doboş. Apoi eu am fost adus special în locul lui Toni Doboş şi eram chiar pe post cu Bogdan, dar la meciul cu Bruges l-a trecut pe el în faţa apărării şi eu am jucat cu Prodan fundaş central, şi cu Tibi Cisk. Şi Bogdan era un coleg chiar liniştit, nu supăra pe nimeni, un tip ok.

Eugen Nae: era atunci al patrulea portar, era foarte tânăr. Un coleg ok, un băiat deosebit.

Damian Militaru: I se spunea “Mineru” şi putea să joace pe orice post în linia mediană. Îi mai spuneam şi “Cărbune” – nu se supăra niciodată, din contră, glumea cu noi, jucătorii mai tineri. Ne motiva atât de mult. Intra în glumele noastre. Ne puteam permite multe cu el, accepta destule lucruri, dar mie îmi pare rău că nu a jucat mai multe meciuri la echipa naţională. Vă daţi seama ce grup formidabil aveam la echipa naţională, dacă un tip ca Militaru nu-şi găsea locul acolo nici măcar pe banca de rezerve? Era un jucător care îţi ara terenul din minutul unu până în minutul 90.

Tudorel Zamfirescu:  venise şi el de la Sportul Studenţesc, un caracter şi un om cum rar vezi: cu un suflet senzaţional.

Leo Nemţeanu: venise de la Iaşi – băiat cuminte, modest, muncitor. A avut mai apoi o problemă de sănătate şi asta l-a cam îndepărtat de performanţă. I-au găsit un chist pe la ficat – nu vreau să greşesc. A mai jucat pe urmă, pe la Oţelul, dar nu a mai putut ţine ritmul.

Marius Lăcătuş: mi-aduc aminte, când câştigam, şi noi cam câştigam atunci – el era exemplul nostru de om, în vestiar. El scria la ce restaurant mergeam după meci. Aveam câteva locuri favorite – la Contesa mergeam, pare-mi-se. Aveam restaurantele noastre unde mergeam, unde ne simţeam bine cu toţii. Lăcătuş era modelul la antrenamentul de zi cu zi, la fel ca şi Prodan sau Adrian Ilie. De multe ori jucam cinci-contra-doi, o miuţă şi eram atât de prinşi, încât ne lăsa, nu mai avea rost să mai faci alt exerciţiu. Vedeam atâta dăruire la Lăcătuş, la antrenament, să câştige fiecare minge, băga alunecări de multe ori. Mie mi-era şi ruşine că nu pot să bag şi eu alunecări, să fac şi eu acelaş lucru ca el, pentru că era ceva de speriat de multe ori. Mi-a pus prima dată banderola de la Steaua pe braţ la un meci amical, ieşea pur şi simplu şi mi-a dat-o. A fost o surpriză totală. Se îndrepta spre mine şi i-am spus i-o dau cuiva? Mi-a zis nu, pune-o pe mână. Nu ştiu, mai era un minut, sau cinci, sau zece, dar erau jucători pe teren care, cred, meritau banderola mai mult ca mine. Pentru mine a rămas un moment important al carierei mele.

Laurenţiu Roşu: “Roşeaţă” era înaintea noastră venit, aceeaşi generaţie, eram colegi şi la echipa naţională de tineret. Un băiat foarte serios, un coleg deosebit şi un fotbalist de excepţie.

Narcis Răducan: ne alerga de ne scotea ficaţii, mai ales prin cantonamente. Narcis alerga mai ales când mergeam la Forban şi noi veneam de la Poliţăi:  noi ne duceam, el se întorcea deja. Acelaşi lucru îl făcea şi Fale mai târziu. Era şi el un super-băiat şi coleg. Eram o generaţie în care nu aveai ce să le găseşti, ce să le zici. Sincer, parcă ne-a ales, nici nu ştiu cum.

Denis Şerban: într-adevăr, un jucător ca el, mai rar. Mai rar să dribleze cineva cum dribla el, în momentul de glorie. În viteză – doar Messi. Dar şi el a avut nişte accidentări, nişte probleme şi nişte ghinioane teribile. Îmi aduc aminte de un meci cu Dinamo: a ieşit, l-a schimbat Nea Mihai, noi am dat gol în ultimele minute – am bătut sau am egalat Dinamo pe Ştefan cel Mare - şi atunci el aleargă să se bucure şi calcă pe bordura terenului, face entorsă şi stă vreo trei sau patru luni. A pierdut meci cu echipa naţională, a pierdut foarte mult în cariera lui atunci. A ajuns şi el la Valencia. Am auzit ceva, că i-ar plăcea vânătoare. Are acum afaceri foarte bune în Constanţa, are un socru de excepţie.

Denis Şerban, ca Messi: "Uitaţi-vă ce a făcut Denis Şerban la meciul cu Paris Saint Germain, când a driblat cinci la rând, meciul de 3-2. Atunci era greu să ne bată cineva acasă. Era foarte greu. Iar Paris Saint Germain era o echipă foarte puternică atunci. La retur, au fost mai buni ca noi. A apărut Leonardo, care nu jucase în tur ;i care apoi a mers la Milan, dar şi Simone. Am luat gol foarte devreme şi, la valoarea lor, am simţit pur şi simplu că nu avem nicio şansă. Am avut şi noi momentul nostru cu Roti, dacă reuşeam să marcăm, era altceva, dar greu.

Sabin Ilie: glumeţ, un băiat cu calităţi extraordinare de jucător, dar i-a lipsit mintea. Păcat de el, că putea să ajungă şi mai mare. Atât pot spune despre Sabin. În rest, un coleg extraordinar.

Iulian Miu: şi acum este o plăcere deosebită să ne întâlnim. Am suferit împreună, am tr[it şi bucurii şi lucruri mai puţin bune în apărare, în şase ani de zile am jucat de foarte mult împreună.


Mihai Stoichiţă: eu l-am prins mai întâi secund – vreau să spun că noi, tinerii, eram foarte importanţi atunci, pentru el. Lucra cu noi individual, rămânea foarte mult cu noi după program şi ne încuraja mereu. L-am prins şi secund, şi principal. Mie chiar mi-a marcat cariera, m-a încurajat şi în meseria pe care o fac acum, prin dânsul am ajuns la Tiraspol – acolo unde a fost antrenor şi este foarte, foarte apreciat. Din punctul meu de vedere, este unul dintre oamenii extraordinari din cariera mea, alături de toţi antrenorii cu care am lucrat.

Ţiţi Dumitriu: a fost tăticul nostru, cred că şi acum este important la Steaua. Eu, cu Eric, când ne luam licenţa Pro, chiar plănuiam o colaborare cu dânsul, pentru că este important să ai alături un antrenor cu atâta experienţă, cu atâtea titluri de Campion în România, căruia i-au trecut atâţia jucători prin mână. Are un merit extraordinar. Şi o personalitate fantastică şi mult curaj, pentru că nu era uşor să promovezi an de an 4-5 tineri.O calificare în Champions League însemna bani şi faimă, onoare ş.a.m.d. Era stadionul plin. Şi a avut curaj să joc eu, un jucător de la Inter Sibiu. Am jucat titular cu FC Bruges şi ne-a şi ieşit.


"Cu primii bani de la Steaua mi-am făcut casă. Aveam maşină, mă duceam cu Dacia, nu mi-era ruşine. Apoi mi-am luat şi eu un Audi, mai târziu. Dazia i-am dat-o lui tata"

"Veneau spectatoare la stadion pentru mulţi dintre jucătorii Stelei, dar mulţi arătau şi unii mai puţin"

Marius Baciu, 40 ani, jucător al Stelei în perioada 1996 - 2002

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.