Metoda „Steaua”! O decizie la fel de ciudată ca demiterea lui Gâlcă după 3 trofee câștigate. Dezvăluiri din interior | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cazul lui Costel Gâlcă, tehnician pus pe liber de Steaua la finalul sezonului trecut deși cucerit trei trofe, are un corespontent tot în cadrul formației roș-albastre, dar la un nivel mai mic.

Prezent în studioul ProSport LIVE, Nana Falemi a dezvăluit prin ce a trecut în vară, când contractul i-a fost reziliat deși a reușit să-și ducă echipa de juniori republicani până în turneul final.

Falemi, care a îmbrăcat tricoul Stelei timp de cinci sezoane, între 2000 și 2005, a dezvăluit că nu a avut parte de susținerea șefului Centrului de Copii și Junior, Massimo Pedrazzini (în prezent antrenorul principal al Stelei, cel puțin în acte). Dincolo de faptul că nu a avut parte de susținerea lui Pedrazzini în momentul în care a căutat o soluție pentru ca jucătorii săi să se antreneze pe iarbă înainte de turneul final de la Brașov, Falemi a fost anunțat la finalul competiției că nu va mai continua la Steaua, deși gruparea roș-albastră nu se mai calificase în ultimii doi ani la un turneu final.  

„Am terminat  contractul la Steaua, la juniori republicani, iar în perioada asta îmi caut echipă, să fac pasul următor. Aș fi vrut să mai continui cu băieții încă un an. Am fost cu ei la turneul final, am avut o grupă foarte bună, cu copii care au asimilat foate ușor.

Nu a fost să fie… Nu știu de ce. (n.r. a fost anuntat că nu va mai continua la echipă) După ce ne-am întors de la turneul final lucru care nu se mai întâmplase la club în ultimii ani, mai ales că atunci când am venit aveam de recuperat 9 puncte. La turneu am avut o victorie, un egal și o înfrângere, în condițiile în care în București ne-am antrenat numai pe sintetic și acolo am jucat pe iarbă […]

Inițial am crezut că nu s-a putut (n.r. să ne antrenam pe iarbă). Cei de la centru mi-au spus că nu se poate, dar apoi am vorbit cu Costel Gâlcă și mi-am dat seama că am fost prost. Șeful centrului (n.r. Massimo Pedrazzini) îmi zicea că nu se poate. Gâlcă a fost însă deschis. Mi-a zis: Fale, când vrei… uită-te pe programul echipei mari și veniți.

După ce am rezolvat cu Costel Gâlcă, care e stelist și știe ce înseamnă, era tardiv să-i mai cer explicații lui Massimo Pedrazzini.

Am ajuns la Brașov la 12. Am jucat primul meci cu Brașovul și am câștigat cu 1-0, dar șapte băieți aveau crampe musculare, pentru că nu erau acomodați cu suprafața.

Când m-am întors… am fost în situația lui Gâlcă… el câștigase trei trofee și a plecat, eu am calificat echipa în turneul final după doi ani și mi-au „trimis mutarea în plic”.

Nu mai contează acum… pentru mine urmează pasul următor„, a declarat Falemi la ProSport LIVE.

Relația cu echipa mare

Eu tot timpul am avut o comunicare foarte bună cu Gâlcă. I-am cerut la un moment dat să vină jucători de la echipa mare la antrenamentele noastre. Era important pentru ei…

Îl cerusem la un moment dat pe Iancu… E un jucător tânăr și foarte talentat, pe care băieții mei îl admirau pentru ce face pe teren. E apropiat ca vârstă de ei.

Gâlcă a fost de acord, dar Iancu nu a venit. Cei de la conducerea centrului (n.r. Massimo Pedrazzini) nu au fost de acord…”, a mai povestit Falemi.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele