Lovin a comentat incidentul de la finalul meciului cu Steaua: „MM nu a avut timp să-mi pună mâna în gât pentru că a venit imediat Săpunaru!” Cine l-a influențat pe Avram să dea „roșu”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua – Astra, meci disputat week-end-ul trecut și încheiat cu victoria cu 1-0 a echipei pregătite de la Laurențiu Reghecampf, s-a încheiat într-o atmosferă tensionată. Totul a pornit de la eliminarea lui Junior Morais, căpitanul Astrei, din ultimul minut de joc.

Unul dintre protagoniștii încăierării de la final a fost și Florin Lovin, mijlocașul fiind în acel moment pe banca de rezerve. Pe imagini s-a putut observa cum Lovin și Mihai Stoica au avut o scurtă altercație, însă jucătorul Astrei a și uitat acel incident. Lovin a comentat amuzat situația, precizând că oficialul Stelei nu a avut timp să-i pună mâna în gât pentru că imediat a intervenit Săpunaru.

Lovin a făcut lumină și în cazul eliminării coechipierului său: Avram nu a fost influențat de reacția băncii Stelei, ci de cea a arbitrului de rezervă care i-a spus centralului să-i acorde al doilea cartonaș galben lui Morais.

„Eu am altă atitudine față de arbitri. Nu mă mai cert cu ei. Am simțit din teren că Avram a scăpat meciul din mână. Avram nu a avut nicio decizie la faultul lui Morais. Cel de-al patrulea arbitru i-a spus: ‘Galben, roșu!’. Mihai Stoica nici nu cred că m-a văzut. Eu am vorbit cu MM și înainte de meci și după. El are unele momente în care i se pune ceva pe ochi și nu cred că realiza că eu sunt acolo.  Dar nici nu a avut timp să-mi pună mâna în gât că a venit imediat Săpunaru.

Ca să vedeți ce ironie a sorții… Ce frumoasă este viața. Un fost stelist este salvat din brațele unui stelist de un rapidist. Chiar glumeam ieri la antrenament pe tema asta. Îi spunea Daniel Niculae lui Săpunaru… dacă ai ajuns să-l scoți pe Lovin din ghearele steliștilor, a luat-o lumea asta razna! (n.r. râde)””, a declarat Florin Lovin la ProSport LIVE.

ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.


 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani