LĂ‚CĂ‚TUȘ 55 | Liderul de pe teren al Stelei, despre simbolul clubului roș-albastru: „Agresivitate, dorință, putere. Asta am învățat de la Lăcătuș” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua București și Marius Lăcătuș sunt două branduri puternice și inseparabile în fotbalul românesc. Cel care împlinește astăzi, 5 aprilie, 55 de ani a fost în permanență imaginea clubului militar și poate cel mai important reper pentru suporterii steliști. Acum, în 2019, Marius Lăcătuș este cel care se ocupă de revenirea Stelei în prim-plan, antrenând liderul Ligii 4 București în lupta pentru promovare.

Pe teren, o parte din spiritul „Fiarei” a fost împrumutat de Florin Răsdan, unul dintre liderii actualului vestiar din Ghencea, fotbalist care l-a descris în câteva cuvinte pe Marius Lăcătuș cu prilejul prezenței sale la emisiunea ProSport LIVE. „Agresivitatea, dorința și puterea de a face performanță„, sunt cele trei trăsături pe care Răsdan spune că le-a împrumutat de la antrenorul său. 

În ciuda faptului că a lucrat, în meseria de antrenor, și la cluburi importante din Liga 1, Marius Lăcătuș nu pare deloc descumpănit de munca grea la care s-a înhămat în prezent. Elevul său menționează că „Fiarei” nu i-a dispărut pasiunea, chiar dacă adversarii de azi sunt departe de renumele celor cu care s-a confruntat în carieră. „Îl văd în continuare motivat sută la sută. Toți suntem optimiști, ne mobilizează, ne spune să urmăm doar drumul acesta al promovării, nu se pune problema de altceva„, a mai spus Răsdan.

Cu Marius Lăcătuș pe bancă, Steaua București este liderul clasamentului în Liga 4 București. Echipa roș-albastră are 58 de puncte după 21 de etape, a înregistrat 21 de victorii, un egal și o înfrângere, și are un golaveraj de 122-4. 

Cristian Scutariu / Redactor
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen