EXCLUSIV | Un președinte din Liga 1, primul care a reacționat după „debarcarea” lui Baptista: „Îl avem pe el, nouă nu ne trebuie ambasadori ai fotbalului”

Redactor:
Dan Mirea
Redactor:
Daniel Anghel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele celor de la Viitorul, Cristian Bivolaru, a comentat la ProSport LIVE despărțirea celor de la CFR Cluj de Julio Baptista (37 de ani), starul trecut pe la echipe ca Real Madrid și Arsenal, plătit „regește” la campioana României, cu aproximativ 40.000 de euro pe lună.

Oficialul constănțenilor nu este interesat de o eventuală colaborare cu atacantul brazilian și a recunoscut că aceștia nu-și„Nu știm ce a acumulat Baptsta în perioada asta, din punct de vedere financiar, nu știm ce gol a lăsat acolo. Noi nu ne permitem, suntem prea mici. Noi avem nevoie de jucători care să ne ajute în teren și mai puțind e ambasadori ai fotbalului. Îl avem pe Gică Hagi”, a spus Bivolaru la ProSport LIVE.

În trei partide a evoluat atacantul pentru CFR Cluj acumulând nu mai puțin de 42 de minute. Sao Paulo, Sevilla, Real Madrid, Arsenal, AS Roma, Malaga, Cruzeiro, Orlando City și CFR Cluj sunt echipele la care a evoluat sud-americanul cu 48 de selecții la prima reprezentativă a Braziliei. Un titlu de campion și o Supercupă a cucerit Baptista alături de madrileni.

„Clubul CFR 1907 Cluj și jucătorul Julio Baptista au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului. Îi mulțumim lui Julio pentru munca depusă tricoul echipei noastre și îi dorim multă baftă în continuare! Boa sorte, Julio Baptista!”, au scris cei de la CFR Cluj pe Facebook.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…