EXCLUSIV | Reacția lui Daniel Ghiță când a fost întrebat în direct de „coșmarul” care l-a făcut K.O. „De ce nu vorbim și de asta!?”. Campionul K1 a făcut o mărturisire la șase ani de la momentul „Istanbul”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Ghiță, 37 de ani, e cel mai sonor nume al unui român din circuitul K1 raportat la nivel internațional. A luptat cu toți marii campioni, a reputat victorii importante, dar s-a înclinat în fața marelui său rival, Gokhan Saki. La ProSport LIVE, „Samuraiul Sălbatic” a rememorat acele clipe și a făcut un anunț surprinzător.

„De ce nu vorbim și de meciul de dinainte, că toată lumea spune că am pierdut meciul ăsta. Am pierdut, recunosc! Au fost niște probleme în viața mea personală, despre care nu vreau să vorbesc, și din cauza asta am pierdut. Nu găsesc o scuză, pierderea e pierdere”, a spus Daniel Ghiță la ProSport LIVE.

„Dar, să discutăm și de meciul cu Gokan Saki când după trei reprize am câștigat, dar s-a dat egal și apoi a fost un extra round. Era Finala K1 de la Tokio. Atunci i-am rupt mâna și i-am deschis culoarul lui Alistair Overeem, pentru că în finală Saki nici nu a putut să mai stea în gardă”, a explicat luptătorul de 37 de ani.

„Samuraiul Sălbatic” a făcut și un anunț important: „De exemplu, eu îmi doresc lupte puternice, cu adversari puternici, cum e Saki, ca să-mi iau revanșa, cum e Rico Verhoeven, cum e Badr Hari. Aș vrea să lupt în România, dar problema e legată de buget fiindcă ei cer foarte mulți bani ca să lupte aici și e greu pentru organizatori să acopere suma”.

În 2010 a avut loc primul duel dintre cei doi. S-au luptat pentru un loc în semifinalele „K-1 World Grand Prix 2010” de la Tokyo. Mulți au considerat că Daniel a pierdut pe nedrept, existând multe momente în care l-a dominat total pe turc.

În aprilie 2013 a avut loc a doua luptă Ghiță – Saki, în gala GLORY 6 de la Istanbul. Turcul a avut o serie de 7-8 directe la corp și figură, iar românul avea să fie făcut KO în runda a doua. „L-am așteptat prea mult pe Saki. El m-a prins descoperit și asta se întâmplă. Am așteptat prea mult și când voiam să atac el a contraatacat și s-a terminat”, explică Daniel atunci, în timp ce rivalul comenta: „El nu m-a lovit pentru că sunt un luptător inteligent. L-am lăsat să vină, să atace și l-am prins. Ghiță e un luptător bun, dar eu sunt mai bun că el. L-am bătut de două ori, am arătat cine este mai bun”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele