VIDEO | ”Copilul” lui Piţurcă vorbeşte despre venirea ”Satanei” la Steaua. Marele plus al fostului selecţioner e acel "ceva" ce nu au mulţi antrenori

2 iul 2019 10309 afişări Fotbal Intern

După ce CSA Steaua a ratat promovarea în Liga 3 pentru al doilea sezon la rând, pe lista celor care ar putea prelua clubul s-a regăsit şi numele lui Victor Piţurcă. Adrian Neaga (40 de ani), unul dintre posibilii viitori antrenori ai clubului din Ghencea, a dezvăluit că a rămas apropiat de fostul selecţioner al României:

În ”mandatul” lui Piţurcă la Steaua, în 2001, Neaga a fost cumpărat pentru 850.000 de euro de la FC Argeş: ”Este ca al doilea părinte al meu. M-a luat la Steaua în 2001, am rămas într-o relaţie foarte bună cu el. Chiar când am fost pus la Timişoara în Liga 1 ne-am sfătuit la fiecare meci în parte. Ne leagă o relaţie de respect”, a declarat Neaga, la ProSport Live. Fostul atacant piteştean nu a putut oferi un răspuns clar cu privire la o posibilă venire a lui Piţurcă la CSA: ”M-aş bucura enorm. Nu ştiu, nu sunt în măsură să vă răspund eu. M-aş bucura enorm, are atâta experienţă, este un om care are coloana vertebrală”, a mai declarat Neaga.

Antrenorul Marius Lăcătuş şi-a dat demisia acum câteva săptămâni, după ce a ratat câştigarea Ligii 4 Bucureşti în faţa celor de la Carmen, după ultimul meci din play-off. Adrian Neaga este favoritul conducerii pentru a prelua echipa, dar fanii nici nu vor să audă de această variantă şi îl cer pe Victor Piţurcă (63 de ani) la echipă. ProSport a anunţat în exclusivitate faptul că fostul selecţioner e dorit de Steaua. După ultimele negocieri, Piţurcă a spus că nu este dorit cu adevărat la club.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.