Vlad Chiricheș: „Ne pare rău! Ne doream să îi vedem pe fani în stradă, să îi facem fericiți! Credeam că putem…” Ce spune de viitorul selecționer

  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Vlad Chiricheș, a susținut în această dimineață o conferință de presă în care a vorbit despre experiența României la Euro 2016, ratarea calificării, dar și despre viitorul selecționatei.

Dezamăgirea eliminării:

Am un sentiment de tristețe și amărăciune! E trist că ne-am întors foarte repede. Nu ne așteptam la un astfel de deznodământ, dar asta a fost să fie.

Cred că am fost determinați și am avut o atitudine bună. Precipitarea intervine când jocul nu îți iese așa cum ți-ai dori. Am încercat să avem o atitudine bună în toate cele trei meciuri, să fim puternici. Poate nu am reușit să facem asta pe toată durata partidelor.

Se pare că nu a fost de ajuns să avem o atitudine bună. Cred că au fost multe momente cheie care și-au spus cuvântul. În meciul cu Franța a fost primul gol venit după un fault. În al dolilea meci, o neatenție.

Ne așteptam la critici pentru că nu am făcut un Campionat European bun. E normal ca atunci când termini pe ultimul loc să te aștepți la critici. Nimeni nu e mulțumit și suntem conștienți că trebuia să facem mai mult.

Trebuie acum să trecem peste acest moment, e timpul să ne gândim la viitor […] Așteptările erau mari, ne doream foarte mult. Credeam că putem să facem mai mult, pentru că am văzut cum ne-am comportat în calificări și aveam credința că puteam reuși mai multe””, a declarat Vlad Chiricheș.

Despre problemele fizice:

„Echipa Elveției a avut un joc mult mai combinativ decât cel al Franței, au avut posesia mult mai mult și asta ne-a pus în dificulatate.

Când ai mingea ți-e mult mai ușor să alergi, e normal.  Toată lumea regretă că nu am reușit să avem o posesie mai bună. Asta ne-ar fi ajutat și din punct de vedere fizic.

E normal să fie o stare de oboseală. Am jucat cu Franța în primul meci, meciul de deschidere, cu o încărcătură foarte mare, iar asta s-a simțit în al doilea meci”

Meciul cu Albania:

„A fost o neatenție și asta a dus la golul primit.Eu cred că în meciul cu Albania, poate nu am fost atât de percutanți, mai concentrați. Dar cred că am avut controlul jocului. Ei în prima repriză nu poți spune că au avut ceva faze să înscrie. Nu am reușit să înscriem, să avem mai multe șanse de gol.

Toată lumea și-a dorit foarte mult. Probabil și presiunea foarte mare, aveam nevoie de o victorie”

Despre viitorul seleționer:

„Nu cred că ar trebui să-mi dau eu cu părerea despre ce selecționer va veni. Sper ca cei din Federație să ia decizia cea mai bună, o decizie care să ne ajute pe noi să performăm. Cred că cine va veni trebuie să încerce să creeze un grup la fel de puternic cum a fost în calificările pentru acest Campionat European și să încercăm să ne calificăm la CM”

Ce s-a întâmplat după meciul cu Albania:

Suntem oameni și suferim, e normal, dar nu am văzut pe nimeni să plângă. Fiecare a trăit în modul lui finalul meciului.

Cred că rămânem o echipă, un grup unit, chiar dacă nu am reușit un rezultat foarte bun. Nu am refuzat să discut cu presa, eu chiar am trecut prin zona mixtă și nu am fost oprit de nimeni.

Vreau să vă spun că ideea acestei conferințe de presă a fost a mea, când am văzut tot ce s-a întâmplat după meci. Am spus că e mai bine să avem o conferință de presă într-un cadru organizat”

Ce ar trebui să se schimbe în fotbalul Românesc:

„Cred că această întrebare ar trebui adresată staff-ului organizatoric. Nu cred că mă privește pe mine în poziția mea de căpitan al naționalei ce ar trebui să se schimbe în fotbalul românesc. Eu văd doar că Gheorghe Hagi are o academie puternică, încearcă să scoată jucători puternici și cred că asta ne-ar ajuta foarte mult”

Mesajul pentru suporteri:

„Știm foarte bine că nu am reușit să le aducem bucurie în această perioadă. Am văzut o mare parte a suporterilor cu speranțe și am încercat să facem tot ce am putut noi mai bine. Nu am reușit și îmi pare rău pentru deziluzia asta. Ne doream enorm să îi vedem în stradă, să îi facem fericiți”



Fundașul de 26 de ani a refuzat să vorbească cu presa după înfrângerea cu Albania, dar și la revenirea în țară a naționalei, însă o va face în cadrul conferinței organizată la sediul FRF.

RĂ‚MÂI PE WWW.PROSPORT.RO pentru a urmări conferința de presă susținută de Vlad Chiricheș

Reprezentativa României a revenit marți dimineața în țară, la bordul unui charter, după eliminarea de la Campionatul European din Franța. Tricolorii au încheiat Grupa A pe locul 4, cu un singur punct, după două înfrângeri 1-2 cu Franța și 0-1 cu Albania și o remiză, 1-1 cu Elveția.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen