VIDEO ProSport | INTERVIU Baresi: „Nicio echipă nu putea să ne oprească în 89”. Ce compliment i-a făcut lui Gică Hagi

Redactor:
Florin Marian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Franco Baresi a fost invitat de președintele LPF, Gino Iorgulescu, la București pentru lansarea albumului Panini, iar marți seara cei doi au luat masa în compania lui Gheorghe Hagi și Ilie Balaci.

„Regele” a participat și la o scurtă conferință de presă alături de șeful LPF și de oaspetele italian și chiar a făcut pe translatorul pentru fostul mare fundaș al Milanului și al naționalei Italiei. Iorgulescu a jucat doar o singură dată contra lui Baresi, în meciul din 1982 de la Florența, în care milanistul a debutat atunci în Squadra Azzurra. „Îți cam dădea la picioare”, s-a amuzat Hagi, în timpul rezumatului. Cel mai bun fotbalist român toate timpurile a jucat de mai multe ori contra lui Baresi, atât cu Steaua, în finala Cupei Campionilor din 1989, dar și cu Brescia și echipa națională a României.


Reporterii ProSport au fost singurii care l-au întâmpinat pe Baresi, marți, la sosirea pe aeroportul Henri Coandă. Baresi a părăsit România miercuri dimineață. FOTO: Andreea Alexandru

Lui Hagi îi plăcea de Antognoni

„Baresi e unul dintre cei mai mari libero pe care i-am văzut jucând. El, Beckenbauer și Ruud Krol mi-au plăcut foate mult. Franco nu a fost numai un fundaș, știa și să atace spațiul, să urce cu mingea la picior. Consider că cea mai bună echipă pe care a avut-o Italia a fost cea din 1982, mai ales că îl aveau pe Giancarlo Antognoni, un decar așa cum îmi place mie”, a spus Hagi. La rândul său, Franco Baresi l-a lăudat și el pe român. „Hagi era ca și Maradona, foarte greu de ținut”, a fost complimentul pe care marele fost fotbalist Italian i l-a servit „Regelui”. Cu această ocazie, Hagi i-a înmânat lui Baresi Trofeul Maestrelli.  Mai multe despre opiniile lui Baresi despre jucătorili români puteți afla în interviul video realizat de ProSport.


Baresi a fost căpitanul lui AC Milan și unul dintre cei mai respectabili fotbaliști în vestiarul lui Milan

Cine a fost fotbalistul Franco Baresi

În vârstă de 54 de ani, legendarul libero a jucat toată cariera numai la AC Milan, timp de 20 de ani, între 1977 și 1997, iar la meciul de retragere, Silvio Berlusconi a plecat din Parlament special pentru a asista la partida de gală a fotbalistului care alături de Tasotti (ulterior Panucci), Costacurta și Maldini a format una dintre cele mai valoroase linii defensive din istoria fotbalului. Cu un prim meci jucat la națională în 1982, la Florența, împotriva reprezentativei României, fostul număr 6 a făcut parte din trupa lui Enzo Bearzot la Mondialul din 1982, câștigat de Italia, dar nu a evoluat vreun minut pe parcursul turneului din Spania. Devenit în anii 80 lider al Squadrei Azzurra, Franco a preluat banderola de căpitan de la Giuseppe Bergomi, după Coppa del Mondo, pentru ca în 1994, la CM din Statele Unite, să atingă o nouă performanță după o trei săptămâni pline de dramatism. Accidentat în meciul din grupe cu Norvegia, Baresi a evoluat numai în finala pierdută în fața Braziliei, la penaltyuri, Franco ratând întâia lovitură (au mai ratat Massaro și Roberto Baggio).

81 de meciuri în naționala Italiei a adunat Franco Baresi. A înscris un singur gol

VIDEO: Cristian Tomoială

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup