Totul despre colegii mei! Steaua 1998-1999 şi un episod amuzant cu Damian Militaru în prim-plan | VIDEO ProSport LIVE

16 iul 2015 7294 afişări Liga 1

Prezent în studioul ProSport LIVE, fostul fundaş Adrian Matei a caracterizat echipa Stelei din sezonul 1998-1999, în cadrul rubricii "Totul despre colegii mei".

Jucătorul care a evoluat de-a lungul carierei pentru şase formaţii din Bucureşti şi care a devenit campion al României atât cu Dinamo, cât şi cu Steaua a trecut în revistă lotul actualei campioane din sezonul 1998-1999, unul "de tranziţie" pentru echipa antrenată în acel moment de Mihai Stoichiţă.

Adrian Matei a rememorat şi un episod amuzant petrecut când antrenor încă era Ţiţi Dumitriu, ce l-a avut în prim-plan pe fostul mijlocaş Damian Militaru.

"Cu Mineru', Damian Militaru, care e chiar în mijloc... I s-a pus pătura în cap în vestiarele vechi şi cei trei, să zicem aşa, Miu, Reghecampf, cred că era şi Sabin (n.r. Ilie). I-au pus pătura în cap, l-au altoit bine de tot, cu mătura, cu pumnii... După care Damian s-a dus la cizmar, a luat un cuţit de tăiat foarte ascuţit şi a început să-i alerge prin vestiar.

La un moment dat a apărut nea Ţiti (n.r. Dumitru Dumitriu) în uşa vestiarului şi Militaru a rămas faţă în faţă cu el, cu cuţitul în mână. Nea Ţiţi: Militare, vrei să mă omori!? Militaru a băgat cuţitul la spate, s-a dus la locul lui şi vreo două, trei zile a "murit". Nu s-a mai auzit vocea lui"

Urmăreşte tot momentul în playerul video

Adrian Matei despre colegii săi din sezonul 1998-1999:

Marius Lăcătuş: "Aprig, loial, foarte determinat"

Marius Baciu: "De viitor, calităţi foarte bune, foarte motivat"

Cristian Ciocoiu: "O mai "tăia" (n.r. mingea) şi cu foarfeca la antrenamente. Avea execuţii, dar la un vârf se uită execuţiile mai slabe. Ne amintim golurile fabuloase marcate de el. Visător, moale şi super tehnică"

Valeriu Răchită: "Loial, foarte determinat şi foarte preocupat"

Miodrag Belodedici: "Tehnică, ambiţie şi modestie"

Iulian Miu: "La vremea aia, 20, 21 cred că avea, jucase deja la un Campionat European de tineret. Tânăr, visător, dar pus mereu pe muncă, să înveţe"

Flavius Moldovan: "Tehnic, dar cum se întâmplă şi în ziua de astăzi la Steaua sau Dinamo, mai ales la Steaua, sunt foarte mulţi jucători care vin, de regulă se schimbă banca de rezervă şi doi titulari... cam aşa e la echipele bune. El n-a avut foarte mult timp să se acomodeze, a avut şi o accidentare, o entorsă de gleznă şi a plecat. Mi-a plăcut de el. Avea tehnică, determinare, dar un pic mai moale, ardelean"

Erik Lincar: "Tânăr, promitea foarte mult la Steaua când a venit. Totuşi, a fost la academia lui Bordeaux dacă nu mă înşel. Tehnic"

Virgil Lascarache: "Tânăr, foarte visător, a clacat foarte repede"

Marius Luca: "Luptător, cursă lungă"

Marius Iordache: "Viteză, foarte aprig şi foarte determinat"

Laurenţiu Reghecampf: "Muncitor, dispus să înveţe şi foarte afacerist"

Ionel Dănciulescu: "Tehnic, foarte altruist, poziţionare foarte bună"

Damian Militaru: "Alergător de cursă lungă din toate punctele de vedere, foarte, foarte determinat şi, aşa, în particular, foarte paşnic"

Laurenţiu Roşu: "Tăcut, profesionist şi foaaarte tehnic"

Lavi Hrib: "Tăcut, foarte timid în momentele în care trebuia să fie agresiv, doritor să crească"

Marius Coporan: "Timid, foarte tehnic"

Mihai Szekely: "Tehnic, dispus la orice, efort foarte mult"

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.