Steaua caută revanșa în fața Astrei. VIDEO | Sânmărtean: „Blazonul ne obligă să batem” Ce spune mijlocașul că a schimbat Gâlcă în pregătirea campioanei

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua va debuta în noul sezon vineri, cu meciul împotriva Astrei din Supercupa României. Jucătorii lui Gâlcă se află încă în cantonamentul din Anglia, unde au obținut sâmbătă prima victorie din cantonamentul estival, 4-1 cu Oldham, și se arată încrezători în perspectiva jocului cu giurgiuvenii. Lucian Sânmărtean spune că își dorește revanșa în fața astralilor, după ce aceștia au cucerit Cupa chiar în fața campioanei, în urmă cu ceva mai bine de o lună.

„A fost o perioadă grea, în care au survenit mai multe schimbări în echipă. Cred că acum suntem pregătiți în proporție de 70-80 la sută, pentru că vineri avem Supercupa, după care urmează câteva meciuri capitale. Suntem gata pentru noul sezon. Am început un nou tip de pregătire, cu fiecare meci care va veni vom crește atât fizic, cât și calitativ. Gâlcă a modificat antrenamentele, le-a modificat și pe cele specifice. Noi eram obișnuiți cu ceva mai mult accent pe fizic, dar acum am început direct cu mingea.

Trebuie să ne luăm revanșa față de Astra după eșecul din finala Cupei. Am fost aproape de event, dar am pierdut în fața lor. Blazonul ne obligă să câștigăm vineri. Vom face tot posibilul pentru acest lucru”, a spus Sânmărtean.

Mijlocașul a comentat lapidar și modificările de lot care au avut loc în Ghencea la finalul sezonului 2013-2014:

„Nu este datoria mea să discut despre transferuri. Jucătorii care au rămas trebuie să se ridice la nivelul celor care au plecat și să contribuie la atingerea obiectivelor. Suntem profesioniști. Dacă pe patru fronturi trebuie să luptăm, atunci vom juca pe toate patru și va trebui să facem performanță pentru acest club. Avem un lot destul de valoros și numeros ca să reușim acest lucru”.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup