Morții răniți:** Steaua – Rapid 0-0! VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua și Rapid s-au anulat reciproc în primul meci de pe Național Arena, unul plin de nervi și cu puține faze de poartă. Național Arena a primit aseară botezul primului derby românesc, într-un Steaua – Rapid, 0-0, ce a impresionat prin atmosferă, civilizație și asistență. Mai puțin la fotbal, dar aici e o problemă mai complexă.

Ce să le ceri jucătorilor tăi după ce au luat cinci de la Haifa? Cu ce să-i mai motivezi, cum să pui problema astfel încât ei să se metamorfozeze în doar trei zile de la cea mai mare umilință din istoria Stelei? Ilie Stan a jucat din nou rolul lui Pacino din „Eny Given Sunday” și a lipit în vestiar frânturi din ziare, în care echipa sa era terfelită de presă ori călcată în picioare de Becali. Ce a ieșit din strategia lui motivațională? Primul șut spre poarta Rapidului abia în minutul 24, cu Prepeliță pe post de ratangiu dintr-o pozițe excelentă.

Execuție în contrast evident cu atmosfera, cu tricoul Stelei ori cu pretențiile jucătorului. De sus, de pe Național Arena, până și ratările se văd altfel, se contabilizează altfel. Mai clar, mai la obiect și se taxează. La fel s-a văzut și eliminarea din repriza a doua, la pachet cu Alexa, care a mai dat o palmă fotbalului la care ne așteptam cu toții. În rest, Steaua a prins viață abia după intrarea lui Tibi Bălan, care a inițiat o fază și a provocat eliminarea lui Ezequias. A fost puțin, a fost mult? Cu siguranță publicul ar fi meritat altceva!

Rapidul a stat mai bine și pe hârtie, și pe teren, dar jocului său i s-ar potrivi mai bine sintagma „bazați, dar nu prea”. Ca de obicei, Răzvan a excelat la organizare, poate și la discurs. Numai că deja asta sunt chestii clasice la giuleșteni, cărora le mai lipsește scânteia, șpilul necesar pentru a deveni concret o echipă mare. Iar în nouă contra zece chiar n-au mai contat lucrurile astea. Meciul s-a scurs liniștit, nu și calm, către un 0-0 pentru Dinamo, dar care ține în viață ambele echipe. Până când e întrebarea?

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT



UPDATE 19:43: Fostul manager al Stelei, MM Stoica, și-a făcut apariția pe „Național Arena” pentru a urmări derby-ul Steaua – Rapid.

MM a fost înjurat copios de fanii alb-vișiniilor în momentul în care a pătruns în stadion.


UPDATE 19:10 Echipa Rapidului a ieșit la încălzire și sunt înjurați de tot stadionul. În tribune sunt doar 2000 de fani giuleșteni, care nu par să facă față.

Acoperișul e tras, iar acustica pe Național Arena e impresionantă. Cu excepția momentului în care jucătorii lui Lucescu au intrat pe gazon, fanii Rapidului domină fondul sonor.


18:35: ProSport a aflat, în EXCLUSIVITATE, primul 11 al lui Răzvan Lucescu pentru derby-ul cu Steaua:

Rapid 4-3-3: Coman – Rui Duarte, Marcos Antonio, Burcă, Ezequias – Teixeira, Alexa, Herea – Sburlea, Pancu, Deac

Răzvan Lucescu i-a pregătit lui Ilie Stan 4 surprize pentru derby-ul din această seară. Astfel, în banda stângă a defensivei Ezequias i-a luat locul lui Bozovic. La mijloc apare Teixeira, în locul lui Apostol, iar în ofensivă sunt titularizați Sburlea și Pancu, în locul lui Surdu și Cassio, care erau anunțați titulari.


UPDATE 16:40: Lovitură de ultim moment la Steaua. Ilie Stan a luat o decizie surprinzătoare cu câteva ore înaintea derby-ului cu Rapid.

Anunțat titular, Tibi Bălan nu va prinde până la urmă primul 11 al Stelei. Antrenorul este nemulțumit de pregătirea fizică a mijlocașului adus să cristalizeze jocul roș-albaștrilor și îl va lăsa pe acesta pe bancă.

Astfel, Brandan va juca la mijlocul terenului, în timp ce fundaș stânga va fi titularizat Latovlevici.

Echipela probabilă a Stelei:

Steaua: Stanca – Martinovic, Geraldo, Iliev, Latovlevici – Prepeliță, Bourceanu, Brandan, Tănase – Tatu, M. Costea

DERBY-UL ETAPEI, STEAUA – RAPID, POATE FI URMĂ‚RIT ȘI PE DOLCETV.RO


UPDATE 15.45 – Jucătorii Stelei vor intra pe teren la meciul cu Rapid cu un banner și cu tricouri de susținere a cauzei lui Cătălin Sandu, un absolvent de medicină de 25 de ani care a fost diagnosticat cu cancer și care are nevoie de bani pentru tratament în Germania.

Steaua a realizat acest banner la initiativa lui Ilie Stan si Narcis Raducan. Bannerul va merge in tribune, acolo unde vor fi zeci de studenti de la Fac de Medicina cu pancarte si posibil bannere in sustinerea lui Catalin Sandu, anunță Dolce Sport.

MECIUL STEAUA-RAPID ESTE TRANSMIS ÎN DIRECT DE DOLCE SPORT, DE LA ORA 20:00


UPDATE 13.14 – După ce joi au pierdut cu 5-0 în Israel, egalând cel mai drastic scor cu care Steaua a pierdut în cupele europene, jucătorii roș-albaștri au „ocazia” să mai scrie o pagină neagră din istoria echipei. Dacă nu vor învinge Rapidul pe teren propriu, steliștii vor „sărbători” 10 ani fără victorie în fața marilor rivali. Rapid n-a mai pierdut în campionat pe terenul Stelei din 27 octombrie 2002, când scorul a fost 2-1 pentru roș-albaștri. Ultimul meci dintre cele două echipe a avut loc pe Ghencea pe 4 mai 2011 și s-a încheiat cu victoria Rapidului, gol marcat de Pancu.

Cele două echipe s-au întâlnit de 106 ori până acum, Rapidul câștigând de 27 de ori, iar Steaua de 41 de ori. Cea mai categorică victorie pe teren roș-albastru a fost 3-1, în sezoanele 1957-1958 și 1999-2000. Steaua s-a impus în 1988 cu 5-0 pe Ghencea în cea mai mare victorie de pe teren propriu contra Rapidului. Cea mai mare diferență dintre cele două echipe a fost pe 3 mai 1989, Rapid-Steaua 2-8.

Ultimele meciuri Steaua-Rapid:
2002-2003 – 27 Oct 2002: Steaua Rapid 2-1
2003-2004 – 21 Mar 2004: Steaua – Rapid 3-3
2004-2005 – 14 Apr 2005: Steaua – Rapid 0-0
2005-2006 – 30 Apr 2006: Steaua – Rapid 0-2
2006-2007 – 17 Sep 2006: Steaua – Rapid 1-1
2007-2008 – 16 Sep 2007: Steaua – Rapid 0-0
2008-2009 – 15 Mai 2009: Steaua – Rapid 1-2
2009-2010 – 25 Oct 2009: Steaua – Rapid 1-1
2010-2011 – 4 Mai 2011: Steaua – Rapid 0-1
2011-2012 – 24 Oct 2011: Steaua – Rapid ora 20.00


UPDATE 10.20 – Chiar dacă cele două echipe au dezamăgit în Europa League, 40.000 de fani sunt așteptați la derby-ul Steaua-Rapid de pe National Arena. Meciul poate fi decisiv pentru viitorul celor doi antrenori, putând pleca după această partidă!


UPDATE 20:00 Peste 30.000 de bilete s-au vândut pentru derby-ul SteauaRapid, la 24 de ore distanță de primul fluier, iar Gigi Becali își freacă satisfăcut palmele. Interesul mare arătat de suporteri îi vor aduce un profit de cel puțin 200.000 de euro.

„Chiria pe tot stadionul e de 30.000 de euro. Dacă arena va fi plină, vom încasa din bilete mai mult de 200.000 de euro. Am stat și m-am gândit, bă, ce mai căutăm noi în Ghencea? Ca să dăm un milion de euro pe an salarii la muncitori și pe întreținere? Să vedem pe unde vor scoate cămașa la Curtea de Conturi. Stai puțin, ei au avut un chiriaș pe care l-au dat afară, ei trebuie să gestioneze ca lumea acel stadion, nu?

Tot e ceva dacă am avea la fiecare meci 30.000 de suporteri pe National Arena. Și nici clasa pe care o are stadionul nu se compară. În seara asta am făcut antrenament cu acoperișul tras. Acum avem cele mai bune condiții pe care le-a avut Steaua vreodată. Stăm la hotel la muncii, mergem la antrenament, ne întoarcem că e aproape…Important e să se obișnuiască jucătorii și suporterii cu stadionul.

Pentru noi n-ar fi bun deloc un egal, jucăm acasă, jucăm cu o contracandidată și chiar dacă batem, tot rămân cu șase puncte mai multe decât noi”, a declarat Gigi Becali la gsptv



UPDATE 17:15
Oficialul stelist a ținut să precizeze, vis-a-vis de declarațiile lui Gigi Becali, că el doar i-a spionat pe cei de la Maccabi Haifa și nu a făcut tactica ce a condus la rezultatul catastrofal de joi.

„A fost o decizie înțeleaptă aceea de a duce prețul biletelor cât mai aproape de nivelul de cumpărare. Am trecut la nivelul doi, adică tot stadionul. Sunt șanse mari ca numărul de spectatori să se apropie de 40.000. Nu cred că pot exista mai mulți steliști decât rapidiști. Chiar dacă sunt dezamăgiți de ultima ispravă, cred că suporterii vor veni la stadion. Pe Rapid nu am spionat-o eu, eu mă ocup doar de echipele internaționale. Eu nu joc și nici nu fac tactica, nu vreau să mă disculp, dar eu doar observ echipele adverse. Nicidecum cel care vede adversarul nu face și tactica”,
a declarat Narcis Răducan la Sport.ro.

„Am observat care au fost greșelile în meciul cu Maccabi și trebuie luate măsuri rapide. După o astfel de înfrângere și când știi că joci cu Rapid, la o astfel de partidă nu trebuie decât să joci cu sufletul. Sperăm ca jucătorii să-și fi revenit din punct de vedere moral”,
a mai precizat Răducan.


UPDATE 16:00 – După ce în cursul zilei de sâmbătă se vânduseră aproximativ 20.000 de bilete pentru derby-ul Steaua-Rapid, organizatorii au decis să suplimenteze numărul de tichete, interesul pentru partidă fiind foarte mare, în ciuda eșecurilor suferite de cele două formații în Europa League. Astfel, pentru acest meci va fi deschis și întreg inelul superior al Arenei Naționale. Numărul total de tichete vândute până acum se ridică la aproximativ 30.000, conform ultimelor date furnizate de organizatori.



UPDATE
Alexandru Tudor va conduce la centru derbiul Steaua – Rapid, care se va disputa, luni, de la ora 20.00, pe Arena Națională. Tudor va fi ajutat la cele două linii de Cristian Nica și Aurel Oniță, iar Radu Petrescu va fi rezervă.


UPDATE În ciuda rezultatelor slabe ale ambelor echipe în Europa League, interesul pentru acest derby este unul în continuare imens. Conform directorului sportiv al Stelei, Narcis Răducan, s-au vândut deja 20.000 de bilete, iar Arena Națională se va deschide în întregime, la meci putând fi prezenți până la 55.000 de spectatori.

Prețurile biletelor la derby-ul Steaua – Rapid.


Steaua și Rapid vor oferi primul derby românesc pe „Națonal Arena”. Cei doi granzi din București se vor întâlni luni, într-un meci pe viață și pe moarte.

Aflate la 10 și, respectiv, 4 puncte de liderul Dinamo înaintea etapei a 11-a, Steaua și Rapid promit spectacol pe teren în derby-ul rundei.

TOATE golurile și cele mai importante faze VIDEO din Steaua-Rapid vor putea fi urmărite pe www.prosport.ro!

Măcinate de frământări și scandaluri interne, cele două mari rivale promit să lase problemele deoparte și să facă SHOW TOTAL pe „Național Arena”. Derby-ul stă pe un butoi cu pulbere după contrele dintre oficialii celor doi granzi din ultima vreme. În rolurile principale: Gigi Becali, Dinu Gheorghe și George Copos.

Partida Steaua-Rapid se va disputa luni, de la ora 20:00! FAZELE VIDEO vor putea fi urmărite pe www.prosport.ro. Derby-ul etapei are acoperire TOTALĂ‚ pe www.prosport.ro! Facem LIVE BLOG la Steaua-Rapid!

Luni, pe tot parcursul zilei, redactorii, reporterii și fotoreporterii ProSport te vor ține la curent cu toate detaliile despre derby!

Informații în timp real, poze și reacții, într-un LIVE BLOG pe care nu ai voie să-l ratezi! Rămâi pe www.prosport.ro, pentru că ȘTIM CE ÎNSEAMNĂ‚ SĂ‚ FII SUPORTER!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…