Faza care concurează cu evenimentele „SF” de pe ‘OZN Arena’!** VIDEO Moment INEXPLICABIL pe Giulești: Uite ce face Lung, în timp ce rapidiștii vor să-i dea gol

  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga I oferă etapă de etapă momente halucinante care, de cele mai multe ori, nu au legătură cu jocul în sine. Evenimentele unice de la Ploiești, de o duritate incredibilă, au făcut înconjurul lumii, însă scenele de pe OZN arena nu au fost singurele „SF” petrecute ieri în România.

Meciul Rapid – Astra a fost, probabil, cel mai frumos al campionatului în primele 12 etape (CLICK pentru VIDEO rezumat), însă a oferit și un moment greu de înțeles. În repriza secundă, după un corner al Rapidului, Silviu Lung jr a părăsit poarta pentru a protesta la adresa arbitrajului, cât timp balonul încă era în joc. Portarul Astrei și-a dat seama de greșeală într-un moment în care era la 11 m de propria poartă, iar Surdu se afla cu balonul în careu și căuta un culoar de șut spre poarta goală. Din fericire pentru Lung, fundașii au fost pe fază și au îndepărtat pericolul.

Vezi faza în playerul video faza din minutul 56 al partidei Rapid – Astra 3-2

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…