EXCLUSIV | Preşedintele unui club din Liga 1 îl apără pe Dică, după eşecul FCSB-ului din debutul campionatului: "E băiat deştept! Echipa va arăta cu totul altfel"

23 iul 2018 2325 afişări Liga 1

Preşedintele Astrei, Dani Coman, a explicat la ProSport LIVE faptul că Nicolae Dică, antrenorul celor de la FCSB, ştie să-şi mobilizeze jucătorii pentru a depăşi eşecul suferit în prima etapă. Vicecampioana Ligii 1 Betano a pierdut contra giurgiuvenilor, 0-1.

"Va fi foarte greu pentru FCSB după acest debut, dar Dică e băiat deştept şi ştie să gestioneze foarte bine fiecare meci indiferent dacă echipa câştigă sau nu. Sunt convins că a analizat foarte bine greşelile pe care le-au făcut în partida cu noi şi cred că vor arăta altfel în meciurile următoare", a spus Dani Coman la ProSport LIVE.

Oficialul Astrei a vorbit şi despre meciul pe care echipa sa l-a câştigat în faţa echipei roş - albastre. "A fost un meci extrem de greu, nu e uşor să începi campionatul cu FCSB-ul, o echipă care se va lupta pentru câştigarea titlului. Chiar dacă noi am câştigat, cred că se vor mobiliza altfel după această înfrângere şi jucătorii vor dori să arate că merită să fie la FCSB indiferent de vârsta lor. Oricum, noi nu ne entuziasmăm după doar un meci.Mă bucur că staff-ul tehnic a dat dovadă de curaj petru a juca ofensiv".

Unicul gol al meciului Astra - FCSB a fost marcat de Llulaku, în minutul 43.

"Nu a mers nimic. Am început jocul bine, apoi parcă s-a prăbuşit totul. Nu am reuşit să concretizăm ocaziile, nu ne-a ieşit nimic, am făcut o partidă slabă. Nu reuşim să ne concentrăm la fazele fixe. Trebuie să muncim mai mult şi să avem rezultate mai bune. Sper să aducem un atacant până la urmă", a comentat Dică, la finalul meciului.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.