Concordia – Astra 0-2!** Un penalty ratat, trei bare, o eliminare și numeroase faze SPECTACULOASE! REZUMATUL VIDEO

Autor: Victor Stoicescu Publicat: 15 Mar. 2013, 20:09 Actualizat: 15 Mar. 2013, 22:41 Liga 1

*Oaspeții au câștigat în fața Chiajnei, 2-0, după o evoluțiile foarte bune ale lui Tembo și Distefano

Niță a revenit în poarta Chiajnei, a apărat un penalty, iar apoi a scăpat mingea din mână la o fază în care ghionea a fost eliminat pentru henț în careu
Concordia nu a câștigat niciun meci în returul campionatului, iar o nouă înfrângere ar fi a adus formația ilfoveană în hora retrogradării. Partida a început cu ilfovenii în atac, dar cea mai mare ocazie a primei reprize a avut-o japonezul Seto. În minutul 42, mijlocașul asiatic a ratat din șapte metri, o situație foarte bună. Și a fost cam tot pentru 45 de minute cu puțin fotbal și cu mult
frig.

În partea a doua, elevii lui Sinescu au jucat altceva și încă primele zece minute au reușit să rezolve meciul. Fatai a ratat un penalty obținut de de Distefano (48), iar șase minute mai târziu Ghionea a făcut un henț în careu, iar Tembo nu l-a mai iertat pe Niță, portarul care a scăpat mingea din mână la faza respectivă. Găman (65) a dublat avantajul oaspeților și astfel, giurgiuvenii continuă să se mențină pe poziția secundă a Ligii I. De partea cealaltă, echipa lui Ilie Stan a intrat în hora retrogradării.

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI

Autor: Victor Stoicescu Publicat: 15 Mar. 2013, 20:09 Actualizat: 15 Mar. 2013, 22:41 Liga 1
Pe aceeași temă
EXCLUSIV. Câți bani a pus Anamaria Prodan în plic la nunta fiicei lui Gigi Becali! S-a stabilit un nou record naţional
EXCLUSIV. Câți bani a pus Anamaria Prodan în plic la nunta fiicei lui Gigi Becali! S-a stabilit un nou record naţional
COMPILAŢIE Cum vor unii să facă bani. Cele mai penibile tentative surprinse de camere
COMPILAŢIE Cum vor unii să facă bani. Cele mai penibile tentative surprinse de camere
Bărbaţi în dificultate. Să se uite ori ba la decolteul generos
Bărbaţi în dificultate. Să se uite ori ba la decolteul generos
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
BOMBA: Pleaca Puscas de la Reading?! Juventus il poate scapa pe internationalul roman de cosmarul din Anglia! Detaliile unui transfer SENZATIONAL
BOMBA: Pleaca Puscas de la Reading?! Juventus il poate scapa pe internationalul roman de cosmarul din Anglia! Detaliile unui ...
Rusoaicele, val de poze fara perdea. Fotografiile au devenit virale pe internet
Rusoaicele, val de poze fara perdea. Fotografiile au devenit virale pe internet
Poţi să scoţi un consum bun chiar dacă ai un motor puternic. Dacă urmezi sfaturile noastre...
Poţi să scoţi un consum bun chiar dacă ai un motor puternic. Dacă urmezi sfaturile noastre...
ŞOC în fotbalul mondial! ”Cristiano Ronaldo SE ÎNTOARCE”. Acordul care incendiază lumea sportului rege
ŞOC în fotbalul mondial! ”Cristiano Ronaldo SE ÎNTOARCE”. Acordul care incendiază lumea sportului rege
LOVITURĂ de teatru! Ce s-a întâmplat cu unul dintre deputaţii care au TRĂDAT PSD-ul. Anunţul a venit în această dimineaţă
LOVITURĂ de teatru! Ce s-a întâmplat cu unul dintre deputaţii care au TRĂDAT PSD-ul. Anunţul a venit în această dimineaţă
El Chapo pare un „CĂŢELUŞ” pe lângă acest „gringo” sadic. Călăul El Mencho nu respectă nicio regulă şi ucide inclusiv femei gravide / Rivalii traficantului, paralizaţi de frică după ce au văzut ce metodă de execuţie preferă - FOTO
El Chapo pare un „CĂŢELUŞ” pe lângă acest „gringo” sadic. Călăul El Mencho nu respectă nicio regulă şi ...
Cutremur PUTERNIC în ROMÂNIA! Unde s-a produs și câte GRADE a avut
Cutremur PUTERNIC în ROMÂNIA! Unde s-a produs și câte GRADE a avut
România a dat lovitura în Europa: Suntem campioni absoluți la furat banii
România a dat lovitura în Europa: Suntem campioni absoluți la furat banii
A înșelat-o Ion Țiriac Jr pe Ileana Lazariuc cu Soarana Cîrstea? Cine i-a dat de gol pe cei doi
A înșelat-o Ion Țiriac Jr pe Ileana Lazariuc cu Soarana Cîrstea? Cine i-a dat de gol pe cei doi
Mulți români HABAR NU AU! 3 lucruri pe care e bine să le dai de pomană astăzi, de Sfânta Parascheva
Mulți români HABAR NU AU! 3 lucruri pe care e bine să le dai de pomană astăzi, de Sfânta Parascheva
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
Gestul făcut de Valentina Pelinel la miezul nopții, la nunta fiicei lui Gigi Becali! A crezut că NU află nimeni
Gestul făcut de Valentina Pelinel la miezul nopții, la nunta fiicei lui Gigi Becali! A crezut că NU află nimeni
Eliza este iubita unui celebru cântăreț de muzică populară de la noi. Ea are 26 de ani, el 58!
Eliza este iubita unui celebru cântăreț de muzică populară de la noi. Ea are 26 de ani, el 58!
S-au casatorit in mare SECRET! Prezentatoarea tv a avut o nunta atipica: vedeta s-a căsătorit întâi religios cu partenerul ei, abia acum civil
S-au casatorit in mare SECRET! Prezentatoarea tv a avut o nunta atipica: vedeta s-a căsătorit întâi religios cu partenerul ...
De ce au divortat Ileana Lazariuc si Ion Ion Tiriac dupa 10 ani de mariaj. Prima reacţie a fiului lui Ţiriac. Ce a dezvaluit despre mama copiilor sai
De ce au divortat Ileana Lazariuc si Ion Ion Tiriac dupa 10 ani de mariaj. Prima reacţie a fiului lui Ţiriac. Ce a dezvaluit ...
Frigul îţi pune maşina pe butuci. Iată trei lucruri pe care trebuie să le faci când vine toamna
Frigul îţi pune maşina pe butuci. Iată trei lucruri pe care trebuie să le faci când vine toamna
CE TRANSFORMARE! Cum arată şi ce s-a ales de mama lui Ionuţ Anghel, băiatul sfâşiat de câini în parc, la 6 ani de la moartea tragică a acestuia!
CE TRANSFORMARE! Cum arată şi ce s-a ales de mama lui Ionuţ Anghel, băiatul sfâşiat de câini în parc, la 6 ani de ...
GALERIE FOTO! Anna Lesko are 40 de ani, dar nu are inhibiţii! S-a lăsat fotografiată aşa şi apoi s-a luat la ceartă cu fanii
GALERIE FOTO! Anna Lesko are 40 de ani, dar nu are inhibiţii! S-a lăsat fotografiată aşa şi apoi s-a luat la ceartă ...
Anna Lekso nu se dezminte, noi fotografii incendiare cu vedeta-n… „bucătărie”!
Anna Lekso nu se dezminte, noi fotografii incendiare cu vedeta-n… „bucătărie”!
Cine este câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace în anul 2019?
Cine este câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace în anul 2019?