Așa a petrecut Răzvan Marin de ziua sa. VIDEO | Cine i-a fost alături

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Marin a împlinit 23 de ani pe 23 mai, iar sâmbătă a petrecut cu prietenii într-un local din București, din zona Herăstrău. mijlocașul român urmează să facă pasul spre Ajax Amsterdam, după ce „lăncierii” l-au cumpărat de la Standard Liege în schimbul a 12 milioane de euro. La petrecerea de sâmbătă seară, Răzvan Marin a fost acompaniat de iubita și prietenii săi, iar în jurul orei 2:30 a plecat spre casă.

Răzvan Marin s-a despărțit de Standard Liege după ce le-a intrat la inimă suporterilor. La ultimul meci a făcut un tur de onoare, după ce a reușit o dublă de senzație. Răzvan Marin a semnat un contract valabil pe cinci ani cu Ajax Amsterdam.

Marin a ajuns în 2017 la Standard Liege, fiind vândut de FC Viitorul în schimbul sumei de două milioane de euro. De atunci, Marin a strâns 96 de meciuri, 14 goluri și 21 assist-uri. Mijlocașul român este unul dintre cei mai bine cotați tricolori: Transfermarkt indică o cotă de piață de 9 milioane de euro pentru Răzvan Marin. La Standard Liege, românul a câștigat o Cupă a Belgiei.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…