EXCLUSIV | Ochi de șoim! Modric, „descoperit” de un român: „Avea 18 ani, valora trei milioane de euro și am făcut tot posibilul să fie luat, dar clubul nu a vrut”. Omul care a sesizat din timp un potențial uriaș

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • George Ogăraru, fostul fundaș al lui Ajax Amsterdam, l-a descoperit pe Luka Modric  înainte ca acesta să ajungă cunscut în fotbalul mare, pe vremea când mijlocașul central al lui Real Madrid juca la Dinamo Zagreb, în Croația natală, și avea doar 18 ani.
  • Într-o intervenție la ProSport Live, Ogăraru a declarat că a încercat să-l aducă la Ajax, dar olandezii nu au acceptat.

Luka Modric (32 de ani) conduce naționala Croației spre cele mai înalte orizonturi. Se află la un singur meci de finala Campionatului Mondial, joacă rolul de lider, iar Rusia 2018 poate fi momentul în care el și colegii lui depășesc generația legendară a ex-iugoslavilor, semifinalistă în Franța, în 1998. Dar destinul celui care a încântat la Tottenham și Real Madrid putea fi altul, dacă vocea lui George Ogăraru era ascultată la momentul potrivit.

Fostul fundaș, acum antrenor la grupele de copii și juniori ale lui Ajax Amsterdam, a povestit un episod interesant, pe vremea când Modric era doar un tânăr cu potențial. După un meci între Ajax și Dinamo Zagreb, fundașul român a mers la oficialii olandezilor, împreună cu Wesley Sneijder, și le-a propus acestora să-l cumpere pe croat: „Am jucat împotriva lui Modric și le-am spus celor de la Ajax, împreună cu Sneijder, să-l cumpere. El evolua atunci la Dinamo Zagreb și la acea vreme nu valora mai mult de 3 milioane.  Am făcut tot posibilul să fie luat, dar clubul nu a acceptat. Acum are o carieră fantastică”, și-a amintit Ogăraru.

Câștigător al Ligii cu Real, calificat în semifinalele turneului final, Luka speră la trofeul Balonului de Aur, dar și la titlul de cel mai bun jucător din Rusia. Iar Ogăraru îl susține: „Sper și cred că el va câștiga titlul de cel mai bun fotbalist al Campionatului Mondial. Dacă se va califica în finală, va avea șanse și mai mari„, a mai declarat Ogăraru pentru ProSport Live.

Luka Modric a plecat de la Dinamo Zagreb în 2008, când Tottenham achita 21 de milioane de euro. 4 ani mai târziu se transfera la Real Madrid, în schimbul a 30 de milioane de euro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…