El e cel mai scump transfer din „Era Becali”! GOL FABULOS marcat de omul adus la Steaua pentru 2 milioane $. VIDEO Portarul, fără reacție

  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferat de Steaua în 2008 pentru aproape două milioane de euro, Dayro Moreno rămâne și acum, la șapte ani distanță, cel mai scum transfer din istoria grupării patronate de Becali.

Ajuns la 29 de ani, columbianul evoluează în Mexic, la Tijuana, iar ieri a marcat un gol fantastic, care a adus victoria formației sale în meciul cu Santos, din campionat. Moreno a transformat perfect o lovitură de la aproximativ 25 de metri, în minutul 63 al partidei, iar Tijuana a obținut primele puncte în noul sezon, după trei etape.

VEZI SUPER EXECUȚIA ÎN PLAYERUL VIDEO

A dezamăgit la Steaua

Transferat pentru două milioane de dolari la începutul lui 2008, Dayro Moreno stabilea atunci recordul pentru cel mai scump jucător cumpărat de Steaua în întreaga istorie, borna nefiind depășită nici până acum. În vârstă atunci de doar 23 de ani, Moreno era văzut ca o mare speranță și era așteptat să devină un fotbalist exponențial în Ghencea. La Steaua, Dayro a avut evoluții fluctuante, fiind într-un final vândut pentru doar 500.000 de dolari, după doar doi ani. Deși ulterior s-a vorbit despre un interes al lui Sporting Lisabona pentru atacant, Dayro nu a mai revenind în Europa, jucând până acum pentru Once Caldas (Columbia), Junior (Columbia), Millionarios (Columbia) și Tijuana (Mexic).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…