EXCLUSIV | Ilie Năstase a analizat calificarea Simonei Halep în finală la Australian Open. Ce a declarat „Nasty”

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Năstase, primul lider mondial din istoria tenisului și apropiat al lui Halep, a analizat calificarea Simonei în finala de la Australian Open. „Nasty” spune că încă nu s-a realizat nimic și cere concentrare din partea Simonei, avertizând că Wozniacki, adversara din finală, nu îi va face cadouri.

„Încă nu (n.r. – nu e o mare performanță). Are mai multă încrede și cred că a schimbat și jocul puțin. Îi dă încredere. Nu s-a mai grăbit, a luat meciurile mai încet. Înainte se grăbea, parcă trebuia să prindă trenul sau avionul. Acum ia meciurile mai ușor. Nu trebuie să se grăbească, când vine Grand Slam-ul, vine. La felul cum joacă acum îi dă prima șansă la finală.

Bine că a jucat cel mai bun tenis când era nevoie, la sfârșitul meciului. Fata asta e o jucătoare foarte incomodă pentru toată lumea. E un fel de zid, dă totul înapoi și nu face cadouri. Trebuie să muncești pentru puncte. Trebuie să se recupereze foarte repede Simona.

Dacă ne uităm puțin, cea mai puternică de până acum a fost Pliskova, acum Kerber. Până acum, Simona a jucat doar cu jucătoare de clasament 70-100. În meciurile cu jucătoare de top se vede cât de bine joacă. Wozniacki e o jucătoare foarte omogenă. O să fie un meci destul de disputat.

Nu e favorită. Fiecare meci e diferit, iei meci cu meci, nu trebuie să-ți faci planuri. Cam știi cum joacă și atunci trebuie să faci jocul tău și dacă merge bine, dacă nu trebuie să schimbi”, a spus Ilie Năstase la ProSport LIVE.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…