La Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, Jordan Jovtchev a devenit primul gimnast din lume care a concurat la șase ediții ale Jocurilor Olimpice. De-a lungul aventurii sale prin edițiile cu cinci cercuri, bulgarul de 41 de ani a cucerit o medalie de argint și trei de bronz, la care se adaugă 22 de medalii mondiale și continentale. A scris recorduri, a concurat de la egal la egal cu puști care aveau jumătate din vârsta lui și a demonstrat de zeci de ori că ambiția și dorința e mai puternică decât orice durere (la ultima ediție a Jocurilor Olimpice de vară a evoluat cu o dublă accidentare). Jordan a făcut întotdeauna lobby pentru gimnastică, a încercat să aducă tot mai mulți copii la acest sport în țara lui și a demonstrat că în gimnastică nu există vârstă.
S-a retras la 39 de ani dintr-un sport în care uzura, accidentările și creșterea permanentă a dificultății pensionează zeci de sportivi abia ieșiți din adolescență. A ales să rămână alături de sport, întâi ca președinte al Federației Bulgare de Gimnastică și acum, ca secretar general în Ministerul Sportului și Tineretului din Bulgaria.
20 de ani e perioada în care bulgarul a participat la Jocurile Olimpice: prima ediție în 1992 (Barcelona), ultima în 2012 (Londra)
Într-o zi nefiresc de caldă, ProSport l-a întâlnit pe starul bulgar la casa P&G din Parcul Olimpic de la Soci. Grizonat și cu riduri de expresie, Jovtchev are aceeași greutate ca în perioada în care concura. Vorbește însuflețit și dă senzația că nimic nu l-ar opri să urce din nou pe aparate. Fragmente din interviu le puteți viziona și în materialul video.
Cât de greu a fost să fii și președintele Federației Bulgare de Gimnastică și sportiv în același timp?
Asta a fost în trecut pentru că m-am retras, nu mai sunt nici sportiv, nici președinte al federației, dar dacă îți dorești mult anumite lucruri, le poți realiza. Am continuat cu gimnastica pentru a o face mai cunoscută în țara mea și a demonstra că atunci când vrei, vârsta nu contează prea mult.
La Londra ai impresionat prin faptul că ai concurat cu o ruptură parțială de biceps și o gleznă jumătate sucită în finala la inele. Ai vreun ingredient secret cu ajutorul căruia poți controla durerea?
Ambiția și dorința de a reuși, plus gândul că nu trebuie să îi dezamăgesc pe cei care cred în mine.
Ai prieteni printre gimnaștii români?
Mă înțeleg foarte bine cu Marian Drăgulescu, ne știm de o viață.
Nu știu dacă ai aflat, dar Marian s-a întors în sala de antrenamente cu gândul de a ajunge la Rio 2016…
Ce veste! Îi doresc mult noroc, Marian e foarte bun în ceea ce face, e un săritor de mare clasă, iar la cât de ambițios îl știu cred că ne va rezerva o mare surpriză pe viitor. În plus, la experiența pe care o are, ar putea fi omul în jurul căruia să vă construiți echipa olimpică. Așa, pe termen scurt sper ca el să prindă echipa pentru Europenele din acest an și eu îl aștept cu drag la Sofia, unde în luna mai va avea loc această competiție. Îmi doresc să ne vedem acolo, să ne mai aducem aminte de începuturile noastre în gimnastică.
Unul dintre cei mai buni sportivi din istoria gimnasticii românești este Dan Grecu, specialist la inele, aparatul tău preferat…
Îl cunosc, m-a arbitrat foarte mulți ani în concursurile mari. E un foarte bun profesionist, corect în ceea ce face, îi port un mare respect.
Campionatul European feminin și masculin de gimnastică pe echipe va avea loc la Sofia în luna mai.
Cum ți se pare gimnastica românească?
Mai ales la feminin, e foarte bună, consistentă, aveți niște rezultate foarte bune, atât la echipă, cât și la individual. La masculin cred că e mai cunoscută echipa, din care se remarcă și câțiva sportivi. Le urez noroc tuturor gimnaștilor români mai ales Sandrei Izbașa, care sper că va accepta o nouă provocare să participe și la Rio.
Ai participat la șase ediții ale Jocurilor Olimpice, ai făcut sport de performanță până la 39 de ani. Care e secretul acestei longevități?
Nu e niciun secret, am făcut sport mulți ani și am avut noroc să nu am accidentări grave care să mă țină mult timp în afara sălii. Apoi, cu timpul, totul intră în reflex, antrenamente, competiții, sunt toate legate, pur și simplu nu mai păstrezi șirul anilor. Nu mi-am propus niciodată să ajung la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice, dar am simțit că pot concura cu cei mai buni. La Londra a fost și dorința de a face un concurs final, dar și de a atrage copii din Bulgaria spre gimnastică.
Totuși, nu e ușor…
Dacă ar fi să rezum, am muncit mult, am crezut în mine, în faptul că pot să reușesc în absolut tot ce fac, și nu știu, poate am avut și puțin noroc și asta m-a ajutat să urc pe podium.
41 de ani va împlini Jovchev pe 24 februarie
Îți împarți recordul de participare la cele 6 ediții ale Jocurilor Olimpice cu Oksana Șușovitina. Cine ar câștiga dintre voi?
(râde) Este foarte greu pentru o gimnastă să participe la atâtea ediții ale Jocurilor Olimpice, mult mai greu decât e pentru un gimnast. Să rămâi competitivă atât de mulți ani, să concurezi de la egal la egal cu niște fete care îți pot fi copii, asta da ambiție și curaj. Admir acest lucru la Oksana, pentru că știu câtă muncă înseamnă asta și cred că ea merită pe deplin să facă parte din acea Carte a Recordurilor.
Ce părere ai de Nadia? Erai un copil pe când ea concura…
Sunt norocos pentru că am lucrat împreună în perioada când am fost în Statele Unite ale Americii. Am antrenat o perioadă la Oklahoma, unde ea locuiește. Nadia este o persoană deosebită, întotdeauna gata să te ajute când ai nevoie. Cât despre ce a făcut în lumea gimnasticii, nici nu mai e nevoie să mai vorbim, acea notă de 10 pe care a obținut-o schimbând total sportul.
Ești învățat cu atmosfera edițiilor de vară, dar cât te-au impresionat aceste Jocuri Olimpice de iarnă?
Este o atmosferă foarte frumoasă. Mă aflu pentru scurt timp aici, dar am asistat deja la câteva probe până acum și chiar îmi place cum este organizat totul. E diferit de ediția de vară, chiar doream să văd, să simt și această atmosferă și mă simt grozav.
Îți mulțumesc și mult succes în proiectele tale!
Îți mulțumesc și eu.
„E un gimnast imens. El a făcut până la 39 de ani și eu îi calc acum pe urme. Abia aștept să mă văd cu el. Îi urez succes în toate proiectele pe care le are” Marian Drăgulescu (33 de ani)
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER