Fiul unicului campion olimpic din istoria gimnasticii masculine românești calcă pe urmele tatălui: „Cred că este mult mai avansat decât eram eu la vârsta lui” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sincer să fiu, cred că este mult mai avansat decât eram eu la vârsta lui, dacă mă gândesc la ce reușește să facă la ora actuală„, spune Marius Urzică (42 ani), după ce își drămuiește cuvintele. Alexandru Urzică are șase 7 ani, este îndrăgostit până peste poate de sportul părinților săi (n.r. Marius Urzică s-a căsătorit, în 2010, cu Simona, și ea fostă gimnastă) și, cu ușurința cu care execută deja salturi pe saltelele din sala de gimnastică, pare lansat pe culoarul unei cariere la nivel înalt pe urmele tatălui său, singurul campion olimpic al gimnasticii masculine românești.

Marius Urzică a venit împreună cu fiul său, miercuri, la sala de gimnastică a Complexului Lia Manoliu, iar Alexandru nu a avut niciun pic de trac când a fost încurajat să execute câteva elemente – nici în fața luminii camerei de filmat, nici în fața Nadiei Comăneci. Cu voce timidă, dar un zâmbet larg ce îi luminează întreg chipul, Alexandru spune simplu – că se simte foarte bine în sala de gimnastică și iubește ‘aparatul sol’. Asta chiar dacă Marius Urzică a fost adevăratul îmblânzitor al calului cu mânere, un aparat la care s-a afirmat cu un prim titlu mondial câștigat în 1994, la debutul printre seniori, și care apoi i-a dus la titlul olimpic – în 2000.

Marius Urzică a identificat repede, pentru ProSport, detaliul pe care îl regăsește cel mai pregnant în fiul său, din propriul caracter și trecut. „Ambiția care îl determină să nu se oprească. Așa eram și eu. Foarte multă lumea mi-a spus că eram perfecționist, îmi doream foarte mult ca lucrurile să fie perfecte. Același lucru se întâmplă și cu el. De multe ori, când execută elemente și nu îi ies, nu pleacă din sală. Spune: ba mai fac, ba mai fac! Până ajunge să facă așa cum își dorește„, spune Marius Urzică, antrenorul coordonator al lotului masculin de gimnastică al României.

El a intrat prima dată în sală la 3 ani. Deja, la patru ani, făcea elemente pe care alți copii nicidecum nu le fac. Și eu, și soția, fiind foști gimnaști, bineînțeles că foarte mult timp l-am petrecut în sala de sport și, totodată, l-am luat și pe Alexandru. Am descoperit că are foarte multe aptitudini pentru a face acest sport, iar lui i-a plăcut foarte mult și îi place în continuare. Chiar plânge dacă nu îl duc la sală. Sâmbăta, când are liber, dorește să fie la sală și de multe ori e prezent alături de lotul național și face antrenament alături de noi. În rest, se pregătește la clubul Dinamo, pentru că acolo au mai multă aparatură pentru cei mici. La ora actuală pot spune că a progresat foarte mult și face foarte multe elemente. El progresează foarte bine, sperăm să o facă în continuare, să fie sănătos și să îi placă în continuare, la fel de mult, gimnastica. Astfel, rezultatele vor venit atunci când trebuie„, a concluzionat Marius Urzică, pentru ProSport.

3 titluri europene, 3 titluri mondiale și 3 medalii olimpice (una de aur, două de argint) a câștigat Marius Urzică la cal cu mânere de-a lungul carierei. În plus, Marius Urzică a contribuit și la medalia olimpică de bronz câștigată de echipa României, la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă