România U21 la EURO 2019 | Cote la pariuri. Cine e favorită şi pe ce loc sunt elevii lui Rădoi în această "ierarhie"

25 iun 2019 4537 afişări U21
România U21 la EURO 2019 | Cote la pariuri. Cine e favorită şi pe ce loc sunt elevii lui Rădoi în această "ierarhie"

România U21 a obţinut, luni seară, calificarea în semifinalele Campionatului European, după 0-0 contra Franţei U21, iar casele de pariuri au actualizat cotele în ceea ce priveşte câştigătoarea turneului final din Italia şi San Marino.

În ciuda faptului că România a fost revelaţia Campionatului European, câştigând o grupă din care au mai făcut parte Croaţia, Anglia şi Franţa, tricolorii lui Mirel Rădoi sunt cotaţi cu ultima şansă la câştigarea turneului final. Luni dimineaţă, cotele la casele de pariuri arătau astfel:

  • Germania U21 - 2.75
  • Spania U21 - 3.25
  • Franţa U21 - 4.00
  • România U21 - 7.00

Astfel, Germania, chiar adversara României din semifinale, este văzută drept principala favorită la câştigarea trofeului. Nemţii au câştigat grupa B, cu şapte puncte, din care au mai făcut parte Danemarca, Austria şi Serbia. Aceştia au avut un golaveraj impresionant, 10-3, fiind ajutaţi foarte mult de victoria la scor cu Serbia, scor 6-1.

Naţionala de tineret a României s-a calificat în semifinalele EURO U21, după 0-0 în ultimul meci din faza grupelor cu Franţa. În urma acestui egal, România a terminat pe primul loc grupa C, cu şapte puncte, urmată de Franţa, cu acelaşi punctaj, dar cu un golaveraj mai slab. Naţionala noastră s-a calificat direct în semifinale, în timp ce Franţa merge mai departe fiind cea mai bună echipă de pe locul secund din cele 3 grupe.
 
De asemenea, naţionala României şi-a asigurat prezenla la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Echipa naţională de fotbal a participat ultima oară la Jocurile Olimpice de vară în 1964, tot la Tokyo.
 
Rezultatele României din faza grupelor:
  • România – Croaţia 4-1
  • România – Anglia 4-2
  • România – Franţa 0-0
Semifinalele Campionatului European sunt următoarele: România – Germania şi Spania – Franţa.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.