Nedelcearu a aflat cum îl va marca accidentarea suferită în meciul cu Malta: „Mi-au dat lacrimile”. Fostul fundaș al lui Dinamo a fost lovit în față de un adversar cu genunchiul

Nedelcearu a aflat cum îl va marca accidentarea suferită în meciul cu Malta:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Nedelcearu a scăpat de emoții. Fundașul clubului din Rusia, Ufa, a suferit o accidentare gravă în minutul 30 al meciului Malta – România, scor 0-4, și nu a mai putut continua partida. Apărătorul a fost lovit cu genunchiul în față de un adversar, Juan Corbolan (22 de ani).

Jucătorul în vârstă de 23 de ani a explicat care este starea lui.

Din fericire pentru mine, sunt bine, nu e nimic grav. Am fost la spital, m-a văzut un ORL-ist și mi-a spus că e doar o fractură stabilă a oaselor nazale, dar nu mă impiedică să pot evolua.

Trebuie doar să stau 10 zile cu mască. Pe teren, mai mult mi-au dat lacrimile pentru că mă gândeam că pierd Euro. Cu Malta, deja aveam 2-0, nu i-am simțit să ne pună probleme și de aceea mă gândeam la Euro. Eu plec împreună cu ceilalți care am fost la prima reprezentativă, ajungem la Bologna.

Am fost acasă, doar azi dimineață m-am întors la spital fiindcă seara nu era doctor ORL-ist. Am văzut la spital ultimele minute. Până la urmă, sunt 4 puncte bune, pentru că meciurile importante, cu Suedia și Norvegia, sunt la mâna noastră, pentru a ne califica.

Jucăm cu Spania următorul meci, unde, dacă prindem o zi bună, nu pierdem. Normal și cu siguranță ambiția va fi foarte mare. Când vezi unde joacă ei, avem și noiu un orgoliu să demonstrăm că suntem buni și merităm a Euro.

M-am simțit bine cu Iulian Cristea, am jucat împreună și la tineret, deci nicio problemă”, a declarat Nedelcearu, pentru Digi Sport.

Potrivit Telekom Sport, fundașul a efectuat un control medical în această dimineață, unde i s-a cusut bărbia și are patru copci. Acesta a primi acceptul medicilor să reia antrenamentele începând de miercuri.

Ricardo Grigore, convocat de urgență de Rădoi

Marți dimineață, 11 iunie, Ricardo Grigore de la Dinamo a făcut vizita medicală și se va alătura lotului pregătit de Mirel Rădoi. Fundașul „câinilor” a fost convocat de urgență la România U21 în urma accidentării suferite de Ionuț Nedelcearu.

Sunt pregătit pentru că în vacanță am stat în joc de glezne și din fericire pentru mine și din păcate pentru Nede, încă nu știu 100% dacă va putea sau nu, dar mă bucur că domnul Rădoi s-a gândit la mine și sunt prima opțiune.

Un vis împlinit pentru că asta mi-am dorit de la începutul sezonului. Îmi doresc foarte mult să fiu acolo și sper din tot sufletul meu să fiu.

Sunt pregătit, știu și adversarii, dar cel mai important cred că va fi primul meci. Dacă din primul meci vom scoate cele 3 puncte, cred că vom avea șanse să ne calificăm mai departe„, a declarat Ricardo Grigore, înaintea plecării în Italia, lângă colegii de la România U21.

Lot România, EURO 2019. Cei 23 de jucători convocați de Mirel Rădoi

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ricardo Grigore (Dinamo), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Lista adițională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Lorand Fulop (FC Botoșani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…