EXCLUSIV | A ratat prezența la EURO 2019 din cauza unei accidentări, iar tatăl său i-a transmis un mesaj: „O să beau singur șampania!”

EXCLUSIV | A ratat prezența la EURO 2019 din cauza unei accidentări, iar tatăl său i-a transmis un mesaj:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marco Dulca, 20 de ani, fiul lui Cristi Dulca, a ratat prezența în lotul României U 21 pentru Euro 2019 din cauza problemelor medicale, fiind operat după o fractură de metatarsian la piciorul stâng, accidentare suferită în octombrie 2018.

„Marco, din păcate, este în Anglia, așa că beau singur șampania. Avem așteptări de la acest meci, am demonstrat în această campanie și acest lucru este cel mai important. Avem valoare, ce am făcut cu Franța, cu Croația, cu Anglia, pentru mine nu este o surpriză, că știam valoarea echipei. Nimeni nu se aștepta să ajungem în semifinale. Eu zic că trebuie să abordăm acest meci la fel cum le-am abordat pe primele două. Întâlnim o formație puternică a Europei, cu unii care joacă în campionate puternice.

La echipa națională este un grup unit, aș remarca toată echipa, numai așa am câștigat această grupă. Și Anglia, individual, are jucători foarte buni, dar nu au fost o echipă. Așa am văzut eu”, a spus Cristi Dulca la ProSport LIVE.

Marco Dulca a fost în lot pentru calificarea la EURO 2019, a fost antrenat de Daniel Isăilă, dar și de Mirel Rădoi, e la Swansea, în Anglia, dar nu exclude o revenire în Liga 1.

LIVE BLOG EURO 2019 | România – Germania, de la 19:00. Românii invadează Bologna. Ce muzică ascultă elevii lui Rădoi pentru a se relaxa! Echipele probabile
 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele