Croații se înclină în fața puștilor lui Rădoi! „România a arătat cel mai bun fotbal din grupa noastră, poate chiar de la Euro”

Redactor:
Daniel Anghel
Croații se înclină în fața puștilor lui Rădoi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

România U21 a fost eliminată din semifinalele Campionatului European, dar a lăsat o impresie bună adversarilor. Nikola Katic (22 de ani) a evoluat în prima partidă de la turenul final împotriva tricolorilor, scor 4-1, și a rămas impresionat de jocul elevilor lui Mirel Rădpoi (38 de ani).

Fundașul celor de la Rangers FC a acordat un interviu pentru Rangers TV, după ce Croația a fost eliminată de la turneul final, acumulând un singur punct, în ultima etapă, cu Anglia, scor 3-3. Katic a fost integralist în toate cele trei partide ale Croației de la Euro: „Suntem dezamăgiți de rezultatele noastre, normal. Dar una peste alta a fost o experiență utilă și plăcută pentru mine. Foarte greu să joci în compania unor echipe atât de puternice. Știam ce calitate are Franța, la fel și Anglia. Dar România a arătat cel mai bun fotbal din grupa noastră, poate chiar de la Euro. E important pentru un fotbalist tânăr să participe la astfel de competiții, unde întâlnește foarte mulți fotbaliști buni”, a spus Katic.

Tricolorii mici au fost eliminați după meciul cu Germania, scor 4-2. Nemții vor juca finala duminică, la Udine, împotriva Spaniei, echipă care a învins Franța cu 4-1. Aceasta este prima înfrângere a lui Mirel Rădoi într-un meci oficial de când a preluat reprezentativa de tineret de la Daniel Isăilă.

România a terminat pe primul loc în Grupa C, cu șapte puncte, la egalitate cu Franța. Tricolorii au debutat cu o victorie răsunătoare în fața Croației, scor 4-1, urmată de un nou succes, cu Anglia, la Cesena, scor 4-2. Elevii lui Rădoi au remizat în ultima etapă, cu Franța, scor 0-0.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen