• Pentru cautarea "tags:vasile stanga" am gasit 57 de rezultate

  • Sandu Iacob, prezentat oficial antrenor al Stelei după ce a semnat şi contractul. Vasile Stângă: „Obiectivele sunt clare, locul 1-3 în Liga Naţională şi câştigarea Cupei României”. Cu ce lot a plecat Steaua la drum
    11 iul 2019   Handbal

    Steaua Bucureşti l-a prezentat oficial pe Sandu Iacob în funcţia de antrenor principal, chiar în ziua în care a fost semnat contractul, iar echipa şi-a reluat pregătirile pentru noul sezon. El va fi ajutat de Tudor Vasile – antrenor secund şi Guillaume Veta – preparator fizic. Colectivul tehnic va fi coordonat de fostul internaţional al Stelei, Vasile Stângă.

  • Steaua, la cea mai bună performanţă din ultimii 9 ani! Marea dilemă a CSA dacă va câştiga titlul la handbal şi în ce condiţii ar juca o finală de Liga Naţională cu Dinamo în ”Polivalentă” FOTO: Paul URSACHI / MEDIAFAX
    20 apr 2018   Handbal

    Steaua Bucureşti a devenit a doua echipă calificată în semifinalele Ligii Naţionale de Handbal masculin, după ce a învins Minaur cu 2-0 într-unul din sferturile de finală ale play-off-ului. Echipa pregătită de Ovidiu Mihăilă a revenit astfel în Top 4 după o pauză de 9 ani, perioadă în care a trăit momente foarte dificile, inclusiv o retrogradare în 2012. Steaua va juca în penultimul act cu învingătoarea dintre CSM Bucureşti şi Poli Timişoara şi îndrăzneşte să viseze inclusiv la titlu, după o pauză de 10 ani.

  • Vasile Stângă prevede Apocalipsa în handbal după ultimele decizii ale FRH: ”Un abuz grosolan, vom ajunge poate ca Bulgaria. Televiziunile nu vor mai avea niciun interes să transmită un handbal aiurea”
    28 mar 2018   Handbal

    ProSport continuă seria discuţiilor cu cluburile din Liga Naţională, după ce Federaţia Română de Handbal a decis să introducă anumite criterii mai aspre la transferul jucătorilor de valoare. Pe măsură ce adunăm părerile, constatăm că tot mai multe cluburi din Liga Naţională (masculin) nu sunt de acord cu măsurile luate la sfârşitul săptămânii trecute. Nici nu se poate pune semnul echivalent între handbalul feminin şi cel masculin, având în vedere că România se află în Top 10 la nivel de echipe naţionale, la nivel de cluburi, în timp ce la masculin prima reprezentativă se află în continuare în urna a patra.

  • "Oamenii lui Licu au trădat! Nu se va schimba nimic". Vasile Stângă, vehement după ce Dedu a rămas preşedintele FRH
    14 feb 2018   Handbal

  • Miriuţă vrea să-l înlocuiască pe Filip cu un fost finalist Europa League! Marea problemă de care se loveşte antrenorul
    29 ian 2018   Liga 1

  • "Antibiotic" pentru campionat. Penicilina Iaşi atacă noul sezon cu şapte "straniere" în lot
    14 oct 2016   Volei

    Echipa feminină Penicilina Iaşi debutează sâmbătă, de la ora 17:00, în noua ediţie a Diviziei A1 la volei, la Bacău, în compania Ştiinţei. Federaţia a programat partida la Iaşi, dar Sala Polivalentă este ocupată în aceste zile cu manifestări în

  • Suporterii de lux ai CSA Steaua: Munteanu, Stângă sau Birtalan
    19 nov 2015   Handbal

    Au scris istorie pentru secţia de handbal a clubului Steaua, iar acum sunt nelipsiţi din tribunele sălii în care echipa îşi dispută meciurile de pe teren propriu. Nicolae Munteanu

  • Ce părere au fostele glorii despre omul care i-a luat lui Gigi Becali sigla echipei Steaua. Tudorel Stoica: "Merită felicitat şi chiar avansat" Florin Talpan e susţinut de foste glorii ale Clubului Sport al Armatei, precum Tudorel Stoica, Miodrag Belodedici şi Vasile Stângă
    10 feb 2015   Liga 1

    Pe data de 3 decembrie 2014, liderul din Liga 1 a primit o lovitură cruntă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a anula printr-o decizie irevocabilă marca Steaua Bucureşti, înregistrată de echipa de fotbal a lui Gigi Becali. Cel care a luptat prin tribunale ani de zile pentru a apăra acest bun al Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti este Florin Talpan, ofiţer cu grad de Locotenent-colonel de justiţie. Din acel moment, Talpan a devenit persoană indezirabilă pentru clubul de fotbal al lui Gigi Becali, dar gestul său are susţinerea unei părţi a suporterilor cu vechime ai Stelei, fani care au crescut cu performanţele înregistrate de fosta echipă a Armatei. Lor li se adaugă şi câteva dintre fostele glorii ale clubului Steaua, în special doi dintre fotbaliştii emblematici ai echipei care a făcut furori în Europa spre finalul anilor '80, Miodrag Belodedici şi Tudorel Stoica.

  • Cine va fi Mitică de la Ligă? Patru nume vehiculate la şefia Ligii de handbal Cine va fi Mitică de la Ligă?** Patru nume vehiculate la şefia Ligii de handbal
    27 ian 2012   Handbal

    Vremea a împiedicat ieri înfiinţarea Ligii Profesioniste de handbal, şedinţa fiind mutată în 2 februarie. Tot atunci va fi ales şi preşedintele, funcţie pentru care sunt deja vehiculate mai multe nume importante.

  • Stângă a demisionat, intră în joc Voica! "Nu o să-i fixăm obiective imposibile" Stângă a demisionat, intră în joc Voica!** "Nu o să-i fixăm obiective imposibile"
    24 ian 2012   Handbal

    Vasile Stângă şi-a prezentat ieri, în cadrul Comisiei Tehnice, demisia de onoare de la naţionala masculină de handbal după ratarea calificării în barajul pentru Mondiale. Antrenorii din România au decis ca Eliodor Voica (38 ani), actualul tehncian al Ştiinţei Bacău, să-i fie succesor pentru următorii patru ani. Validarea va fi efectuată la prima şedinţă a Consiuliului de Administraţie.

  • Vasile Stângă despre ratarea calificării la CM: Am avut ghinion Vasile Stângă despre ratarea calificării la CM: Am avut ghinion
    16 ian 2012   Handbal

    Antrenorul naţionalei masculine de handbal, Vasile Stângă, a declarat, luni, la revenirea în ţară după meciul cu Belarus, în urma căreia prima reprezentativă a ratat calificarea în play-off-ul CM, că echipa sa avut ghinion la Minsk, dar a recunoscut faptul că "tricolorii" au comis multe greşeli . Totuşi, tehnicianul spune că această echipă, uşor îmbunătăţită, este capabilă de a realiza performanţe. "A fost ghinion. Nu am ştiut să păstrăm cele trei goluri de la Bucureşti, am făcut foarte multe greşeli individuale, dar şi tehnico-tactice. Am ratat foarte mult şi finalul e că nu ne-am calificat. Este o mare dezamăgire, aveam speranţe mari, dar asta a fost presiunea jocului, miza şi-a pus amprenta pe anumiţi jucători, s-au făcut greşeli copilăreşti şi adversarul a profitat de asta. În plus, au avut un portar în zile mari, care a fost

  • Ultimul meci pentru Stângă la naţională: selecţionerul îşi va anunţa demisia în această săptămână! Vezi care pot fi înlocuitorii Ultimul meci pentru Stângă la naţională:** selecţionerul îşi va anunţa demisia în această săptămână! Vezi care pot fi înlocuitorii
    16 ian 2012   Handbal

    Stângă (foto) va părăsi naţionala, după doi ani de mandat. De numele celui mai bun marcator din istoria României se leagă calificarea spectaculoasă la CM 2011, în dauna Rusiei, dar şi două calificări ratate, la CE 2012 şi la CM 2013, în cel mai urât mod cu putinţă. Imediat după terminarea jocului din Belarus, Vasile Stângă şi-a anunţat intenţiile vizavi de viitorul lui pe banca României: „La ultima şedinţă a Comisiei Tehnice le-am promis ceva antrenorilor şi o să mă ţin de cuvânt“. Dacă cineva mai avea vreun dubiu ce decizie a luat selecţionerul, atunci acesta a fost spulberată de Cristian Gaţu, preşedintele FRH: „Am avut o discuţie cu Vasile Stângă încă după Mondialul care a trecut. A venit din proprie iniţiativă şi ne-a spus că în cazul în care nu va califica naţionala la următorul Mondial, se retrage“. Candidaţi: Ştefan, Voica şi Caba Viitorul selecţioner al României va fi ales dintr-un grup de trei antrenori, care au confirmat deja în Liga Naţională în ultimii 2-3 ani, adică între Constantin Ştefan (HCM Constanţa), Eliodor Voica (Ştiinţa Bacău) şi Vlad Caba (HC Odorhei). N-ar fi exclus chiar şi o colaborare între doi din cei trei antrenori pe banca tehnică. Cert este că viitorul selecţioner ar avea la dispoziţie cel puţin nouă luni (n.r. până la următorul meci oficial al României) să pună pe picioare o echipă capabilă să atace calificarea la

  • Şocul Revoluţiei: a 15-a necalificare! Naţionala a irosit o altă şansă de a ajunge la un turneu final, după 23-28 cu Belarus Şocul Revoluţiei: a15-a necalificare!** Naţionala a irosit ieri o altă şansă de a ajunge la un turneu final, după 23-28 cu Belarus
    16 ian 2012   Handbal

    Avantajul de trei goluri luat de România în faţa Belarusului după manşa tur (scor 25-22), în grupa preliminară de calificare pentru barajul de Mondiale, s-a dovedit a fi nesemnificativ. Tricolorii au cedat ieri, în returul de la Minsk, cu 28-23 şi şi-au luat adio de la turneul final de anul viitor.

  • "Am mai ratat încă o şansă de a juca la CM!" Analiza lui Vasile Stângă, după înfrângerea din Belarus
    15 ian 2012   Highlight

    Antrenorul naţionalei de handbal masculin a României, Vasile Stângă, a declarat, duminică, după ratarea calificării în play-off-ul CM din 2013, că îşi va ţine promisiunea făcută înaintea preliminariilor, de a se retrage din funcţie în cazul unui eşec. "Am mai ratat încă o şansă de a juca la un Campionat Mondial. Belarus a demonstrat că ştie mai mult handbal decât noi, a vrut mai mult. Noi am făcut aceleaşi greşeli individuale, aceleaşi greşeli în apărare, nu am înscris 10 minute în repriza a doua şi ne-a costat. Îmi pare rău de această

  • A făcut pace cu Stângă! Alin Şania revine la naţională Alin Şania revine în tricoul echipei naţionale a României
    8 dec 2011   Handbal

    Selecţionerul Vasile Stângă spune că Alin Şania va reveni în naţionala de handbal, care se va reuni pe 14 decembrie, la Izvorani, în vederea importantei duble cu Belarus, în urma căreia se va stabili care echipă din grupa a 7-a preliminară va merge la barajul pentru CM din Spania 2013.

  • A fost stabilit lotul României pentru Trofeul Carpaţi şi meciurile cu Luxemburg, din preliminariile CM din 2013 no title
    12 oct 2011   Handbal

    Antrenorul naţionalei de handbal masculin, Vasile Stângă, a declarat că a făcut convocările pentru Trofeul Carpaţi, la care România va participa cu două echipe, respectiv meciurile cu Luxemburg, din preliminariile CM din 2013.

  • România a ajuns ciuca bătăilor! Handbal pe butuci: patru motive ale dezastrului! România a ajuns ciuca bătăilor!** Handbal pe butuci: patru motive ale dezastrului!
    14 iun 2011   Handbal

    Naţionala masculină de handbal tocmai a pus capăt unei alte ocazii de a ajunge la un European, unde n-a mai fost de 16 ani (!!!), cifrele din dreptul ei indicând poate cea mai proastă campanie de calificare din istorie: zero puncte din şase meciuri şi cea mai dură înfrângere de pe teren propriu într-un meci oficial (cu Spania). Echipa a înregistrat o cădere colosală, în condiţiile în care, în urmă cu un an, România obţinea o calificare incredibilă la Mondiale în faţa Rusiei.

  • Dezastrul a fost total! Au încheiat cea mai proastă campanie de calificare la un turneu final Dezastrul a fost total!** Au încheiat cea mai proastă campanie de calificare la un turneu final
    13 iun 2011   Handbal

    Calificarea României în faţa Rusiei la Mondialul din 2011 este acum doar istorie. La un an distanţă, naţionala lui Vasile Stângă a încheiat cea mai proastă campanie de calificare la un turneu final, cu zero puncte la capitolul „zestre”.

  • Stângă dă startul reconstrucţiei: "Aş continua la naţională!" Stângă dă startul reconstrucţiei: "Aş continua la naţională!"
    8 iun 2011   Handbal

    Fără niciun punct în grupa a 2-a preliminară şi fără şanse de a se califica la Euro 2012, România joacă azi, la Turnu Severin, doar pentru palmares cu naţionala Croaţiei. Dar şi pentru orgoliu, anunţă selecţionerul Vasile Stângă, care a suportat cu stoicism ultimele umilinţe ale naţionalei, după ce tot el a calificat-o miraculos la Mondialele din 2011, în faţa Rusiei.

  • GALERIE FOTO Elevii lui Stângă s-au antrenat la…fotbal GALERIE FOTO** Elevii lui Stângă s-au antrenat la…fotbal
    2 iun 2011   Handbal

    La primul antrenament în Sala Polivalentă din Drobeta-Turnu-Severin, echipa naţională de handbal masculin a României a jucat fotbal. Pe 8 iunie, de la ora 20, elevii pregătiţi de Vasile Stângă întâlnesc Croaţia, la malul Dunării.. Reporter: Ce impresie v-a lăsat Sala Poliv

  • Ruşinea cu Lituania i-a fost fatală lui Stângă! Cine îi va lua locul? Cine va fi noul selecţioner?
    16 mar 2011   Handbal

    Naţionala masculină va avea un nou selecţioner, după ce Vasile Stângă şi-a anunţat intenţia de a demisiona duminică, la finele jocului România - Lituania (25‑27) din preliminariile CE. Federaţia Română de Handbal are deja în vizor trei nume, toate provenind din noul val al antrenorilor români: Vlad Caba, Eliodor Voica şi Constantin Ştefan. Pe cât de spectaculoasă a fost calificarea României la Mondialul din 2011 în dauna Rusiei, pe atât de dramatică a fost căderea în handbalul masculin, culminată cu două înfrângeri ruşinoase cu Lituania. Ambele ipostaze sunt strâns legate de Vasile Stângă, care, ajuns la capătul răbdării, şi-a anunţat duminică, la Constanţa, intenţia de a pleca de la naţională. „Ultimele înfrângeri îmi strică imaginea şi renumele căpătate în timp. Am făcut tot ce se poate să ajut handbalul românesc, dar din păcate dorinţa nu s-a materializat şi pe teren. Să nu se înţeleagă că dau în jucători, dar nu se poate să-i învăţ la echipa naţională să paseze, cum să arunce la poartă sau cum să aibă cursivitate acţiunea de pe o parte pe cealaltă“, şi-a vărsat oful Vasile Stângă, tentat să renunţe la postul de selecţioner. Noul selecţioner, ales în Comisia Tehnică

  • Stângă se gândeşte la demisie! Vezi declaraţia tehnicianului Vasile Stângă se gândeşte la demisie! Vezi declaraţia tehnicianului
    13 mar 2011   Handbal

    Antrenorul echipei naţionale de handbal masculin a României, Vasile Stângă, a declarat, duminică, după înfrangerea din meciul cu Lituania, scor 25-27, că aceasta este valoarea handbalului românesc în acest moment şi nu exclude posibilitatea de a-şi da demisia. "S-a văzut că echipa Lituaniei este una care ştie handbal, pasează bine. Asta este valoarea handbalului românesc în acest moment. Este posibil să mă gândesc şi la demisie, dar nu mă iau după nişte vagabonzi care strigă la comandă. Cum este ţara aşa este şi sportul, în continuă decădere. Mă doare sufletul pentru aceste înfrângeri, deoarece mi-am stricat numele şi imaginea", a spus Stângă.

  • Tricolorii, pe locul 19 la CM din Suedia! Cei mai slabi din istorie Cei mai slabi din istorie
    24 ian 2011   Handbal

    Naţionala lui Stângă a fost cea mai slabă din Europa la Mondialul din Suedia. România a încheiat pe locul 19 după ce a învins ieri, într-un meci de clasament, Tunisia cu 30-29 şi a lăsat în spate doar echipe exotice: Brazilia, Chile, Bahrain şi Australia. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Zicala s-a potrivit însă de minune reprezentativei României, care a plecat de pe cai mari la Campionatul Mondial din Suedia şi revine azi acasă cu coada între picioare. Tricolorii au dezamăgit cumplit la turneul final, în ciuda victoriei din ultima secundă cu Tunisia (scor 30-29), obţinută ieri într-un meci pentru locurile 19-20.

  • LIVE SCORE România-Slovacia, ora 17:30! LIVE SCORE** România-Slovacia, ora 17:30!
    21 ian 2011   Handbal

    România a plecat cu speranţe mari la Mondialul din Suedia, dar se va bate doar pentru locul 17, în Cupa Preşedintelui. Primul meci va fi azi (ora 17:30), cu Slovacia. Selecţionerul Vasile Stângă nu-şi va prezenta demisia după acest turneu final, susţinând însă că va suporta orice consecinţă dacă se consideră că el este vinovat pentru rezultatele obţinute. România nu şi-a îndeplinit obiectivul la Campionatul Mondial, calificarea în grupa principală. Aţi descoperit cauzele? Meciul cu Algeria a fost un coşmar. Nimeni nu-şi poate explica ratările incredibile, chiar şi ultimul gol luat în cele şase secunde de final. Parcă a fost un vis urât. Cauzele sunt multe: lipsa de experienţă a jucătorilor la un turneu final, emoţiile, cred că la meciul cu Algeria a fost şi un blocaj psihic la toată echipa. Cum aţi caracteriza acest turneu pentru România? Am făcut două meciuri bune cu Croaţia şi Danemarca, din păcate doar 35-40 de minute. Asta ne este limita, nu suntem pregătiţi nici fizic, nici psihic să ducem un meci până la capăt. Aici ar trebui să se lucreze mai mult la echipele de club. Jucătorii trebuie să vină bine pregătiţi fizic la naţională.

  • Stângă: "Înfrângerea cu Algeria nu e o ruşine! Toţi neaveniţii îşi dau cu părerea, dar nu sunt eu vinovat" "Înfrângerea cu Algeria nu e o ruşine! Toţi neaveniţii îşi dau cu părerea, dar nu sunt eu vinovat"
    19 ian 2011   Handbal

    Vasile Stângă nu se consideră vinovat pentru cele trei înfrângeri ale naţionalei de la Campionatul Mondial. Stângă îşi acuză jucătorii pentru ratări, dar spune că naţionala mai păstrează şanse: "Trebuie să batem Serbia la două goluri diferenţă"

CLASAMENT
POZ Echipa M V E Î GOL PCT
vezi detalii clasament »
1 CFR Cluj 10 7 2 1 15-4 50
2 FCSB 10 7 2 1 18-6 48
3 Viitorul 10 6 2 2 18-10 39
4 U Craiova 10 3 2 5 7-10 34
5 Astra 10 2 0 8 6-20 27
6 Sepsi OSK 10 0 2 8 5-19 21
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.