Răsturnare de situație în cazul Elenei Udrea: „Așa a vrut Dumnezeu”. Decizia luată de fostul ministru, după fuga în Costa Rica

Răsturnare de situație în cazul Elenei Udrea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită și abuz în serviciu, Elena Udrea (44 de ani) își trăiește viața în Costa Rica, stat a cărui legislație îi permite să „fugă” de închisoare și în care a ajuns cu patru luni înaintea condamnării, dar situația sa ar putea lua o turnură neașteptată. Marți, fostul ministru a anunțat că se va întoarce în România pentru a petrece sărbătorile de iarnă.

„Sunt încrezătoare că o să ne întoarcem foarte repede. Mi-aș fi dorit să se nască în România, alături de familie și de prieteni. Așa a vrut Dumnezeu și sigur are un plan pentru care se întâmplă lucrurile acestea (…) Sper ca Sărbătorile să le facem în România. Dacă nu, vom mai sta o perioadă aici, până ne întoarcem toți, toată familia, în România”, a declarat fostul ministru al Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, citat de site-ul realitatea.net.

Zilele trecute, un avocat, Adrian Cuculis, susținea că fosta „blondă de la Cotroceni” nu se va întoarce niciodată în România: „Solicitarea trebuie analizată de o instanță de acolo, care va stabili dacă o extrădează sau nu. Apoi, ea a solicitat azil politic, un dosar care se află în lucru. Dar ca să-i fie acceptat, Elena Udrea trebuie să aducă dovezi că a fost persecutată politic, de exemplu: filmări cu ea în cătușe la DNA, înregistrări din emisiuni, poze, martori etc.

E suficient să scape și dacă fapta de care este acuzată să nu fie incriminată în ambele state. Și să nu uităm că a născut și că fetița ei este cetățean costarican. După părerea mea, nu va fi trimisă niciodată în România”, spunea Cuculis, completat de Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea: „Legea de protecție a copilului din Costa Rica protejează copilul de o eventuală situație a despărțirii copilului de către mamă. Din punctul meu de vedere chestiunea extrădării este de neluat în discuție în acest moment”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…