Memoriile lui Sven Goran Eriksson! Povestea relațiilor care l-au transformat într-unul din cei mai controversați antrenori din istorie

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sven-Goran Eriksson povestește în autobiografia sa („My Story” – „Povestea mea”) cum a ajuns implicat într-o relație cu deja celebra Nancy Dell’Olio și o menționează și pe românca Ruxandra Galeriu, în brațele căreia a ajuns după despărțirea de Nancy.

Fostul antrenor al naționalei Angliei din perioada 2001-2006, în prezent pe banca unui club din China: Guangzhou FC, povestește în cartea sa că a cunoscut-o pe Nancy în 1997, într-un Spa din Italia, unde aceasta a venit împreună cu soțul ei.

Nancy, alături de Sven Goran Eriksson

„Am observat cum o femeie și un bărbat veneau spre masa la care stăteam împreună cu o prietenă din Suedia. Femeia era o frumusețe brunetă, iar ceilalți clienți se întorceau să o vadă spunându-și cu siguranță „WOW”.

Bărbatul s-a prezentat drept Giancarlo, un mare suporter al echipei de fotbal AS Roma, pe care o antrenasem în trecut. De atunci însă, devenisem antrenorul rivalilor de moarte ai Romei (n.r. Lazio)”, își începe cunoscutul antrenor povestea.

Invitat la cină de cei doi, Sven a acceptat, după care că n-a trecut mult timp până când a ajuns să se vadă regulat cu Giancarlo și Nancy, iar de acolo până la o relație cu frumoasa italiancă nu a mai fost decât un pas.

De fiecare dată, Nancy insista să stau lângă ea […] În timpul unei alte cine am rămas singuri în cameră, iar ea m-a întrebat când am de gând să o invit la masă. „Oricând vrei”, i-am spus.

„Mâine!”, a decis ea. „Ce ar fi să ne întâlnim la tine acasă?”. Nu mai era niciun dubiu că ea urma să fie cea care „conduce”. La sfârșit, nu-mi amintesc să mâncăm prea mult la cină…. poate niște pâine prăjită. Dar Nancy nu venise la mine acasă pentru mâncare…”, povestește Eriksson, care pe atunci avea 50 de ani.

Nancy Dell’olio, la un meci disputat de naționala Angliei

Cei doi au decis după o perioadă să îi spună soțului lui Nancy adevărul și au început o relație în adevăratul sens al cuvântului. Din spusele tehnicianului, totul s-a transformat rapid într-un calvar, iar acesta nu mai știa ce să facă pentru a scăpa fie și pentru câteva ore de brunetă. Ba chiar a ajuns să-și închirieze o casă în apropiere de baza de antrenament a lui Lazio pentru a avea momente de liniște: „Când ieșeam în oraș, la restaurant, Nancy se plângea de absolut tot: de  servire, de șampanie, de modul în care era iluminată încăperea. Avea nevoie în permanență de atenție”.

Relație cu românca Ruxandra Galeriu
Nancy l-a urmat însă și în Anglia, când a primit oferta de a antrena echipa națională. Au rezistat împreună până în 2006, când Eriksson a fost dat afară după numeroase scandaluri amoroase dezvăluite de presa tabloidă la acea vreme. În ciuda relațiilor avute cu alte femei, Nancy a rămas lângă el, iar despărțirea a venit abia în 2006, când, concediat de Federația engleză, Sven a plecat în Suedia, iar italianca nu l-a mai urmat.

O consecință pozitivă a faptului că am fost dat afară a fost că, în sfârșit, relația cu Nancy s-a terminat. Nu a fost nicio ceartă… Pur și simplu eu nu m-a mai urmat în Suedia.

În ianuarie 2006 am început să mă întâlnesc cu Roxy (n.r. Ruxandra Galeriu), o cântăreață și o fostă gimnastă din România. A mai fost și o femeie din Suedia, care lucra la Scandinavian Airlines.

Apoi, în iulie 2007 am devenit antrenorul lui Manchester City. Atunci deja eram implicat într-o relație cu o superbă suedeză pe nume Malin, care lucra în Stockholm, la Grand Hotel„, povestește Eriksson.

La acea vreme, și presa din România a scris despre relația lui Eriksson cu Ruxandra Galeriu, iar bruneta se declara încântată de antrenorul suedez.

Ruxandra Galeriu, alături de Sven Goran Eriksson și sora ei geamănă (foto: realitatea.net)

E un tip foarte natural, extreme de sensibil și n-are nicio legătură cu ceea ce se scrie„, povestea Ruxandra în urmă cu câțiva ani, rememorând clipele petrecute de suedez.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…