FOTO** TOP 10 sportivi aflați după gratii

FOTO** TOP 10 sportivi aflați după gratii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iată lista cu cei mai periculoși sportivi care au șocat opinia
publică prin faptele lor.

Pe lista pestriță a infractorilor se regăsesc nume sonore din
fotbal, box și NFL.

Locul 10 – Marlon King

Fostul atacant a lui Wigan Athletic a fost condamnat la 18 luni de
închisoare pentru agresiune sexuală și vătămare corporală. Atacul
s-a produs într-un club de noapte. Anterior acestui incident, el a
mai fost implicat și în alte infracțiuni.

Locul 9 – Tony Adams

Pe 6 mai 1990, fostul căpitan al lui Arsenal și al naționalei
Angliei, a intrat cu motorul în zidul unei case din apropierea
locuinței sale. Poliția a constatat că Adams avea o alcoolemie de
patru ori mai mare decât limita legală. A fost condamnat la patru
luni închisoare, dar a fost eliberat după ce a ispășit jumătate din
pedeapsă.

Locul 8 – Joey Barton

Fotbalistul lui Newcastle United are o istorie plină de incidente
controversate și probleme disciplinare. El a fost închis timp de
șase luni, în anul 2008, pentru tulburarea liniștii publice și
violentă. Barton a fost eliberat după 77 zile mai târziu, primind
în schimb o pedeapsă cu suspendare.

Locul 7 – Jan Molby

Legenda lui Liverpool și a fotbalului danez, Jan Molby, a fost
trimis la închisoare pentru o infracțiune legată de circulație.
Liverpool a trebuie să-l „suporte”, iar mijlocașul i-a răsplătit,
punând umărul la câștigarea în 1990 a ultimului titlu din vitrina
clubului.

Locul 6 – Lee Hughes

La 33 de ani, Lee Hughes, jucătorul celei mai vechi echipe din
Anglia, Notts County, a fost închis, în anul 2004, pentru
producerea unui accident de circulație soldat cu victime, precum și
pentru părăsirea locului accidentului. Pedeapsa primită – 6
ani.

Locul 5 – Mickey Thomas

Fostul internațional galez a devenit faimos când a marcat golul
egalizator al lui Wrexham din Finala Cupei Angliei, cu Arsenal, în
1992, meci câștigat de Wrexham. Fotbalistul a fost condamnat la 18
luni închisoare în anul 1993 pentru falsificare de monedă.

Locul 4 – Duncan Ferguson

Duncan Ferguson a petrecut 44 de zile în inchisoare după ce a
încălcat condițiile pedepsei cu suspendare primită în urmă unei
incăierări. Câțiva ani mai târziu, Dunc a prins câțiva hoți care
incearcau să îi jefuiască casa, bătându-l pe unul dintre ei până
l-a băgat în spital.

Locul 3 – George Best

Supranumit „al cincilea Beatles”, George Best a fost unul dintre
cei mai mari fotbaliști ai lumii. Nord-irlandezul a fost un geniu
în fotbal, alegând un stil de viață ce l-a propulsat mereu pe prima
pagină a ziarelor, fiind văzut în compania femeilor frumoase și a
mașinilor rapide. Băiatul rebel din Belfast a fost închis pentru 3
luni în anul 1984, pentru consum de alcool la volan.

Locul 2 – Mike Tyson

Unul dintre cei mai mari boxeri din toate timpurile, Iron Mike nu a
fost străin de sistemul penitenciar american. Cel mai tânăr sportiv
care a câștigat trei titluri la categoria grea, Mike Tyson a fost
găsit vinovat, în 1992, de violarea reginei frumuseții Desiree
Washington – faptă pe care el încă o neagă. A fost condamnat pentru
o perioadă de trei ani la închisoare. Tyson a ales să se
convertească la islam în timpul executării pedepsei. La doi ani de
închisoare după eliberarea sa, el a revenit în ring, dar a fost
descalificat pentru că a mușcat o parte din urechea adversarului
sau, Evander Holyfield, în timpul unei meci-revanșă disputat în
anul 1997.

Locul 1 – OJ Simpson

În 1995, fostul jucător de fotbal american OJ Simpson a fost
achitat de uciderea lui Nicole Brown Simpson și Ronald Goldman,
fosta soție și prietenul ei, după un lung și foarte mediatizat
proces penal – People vs. Simpson. În septembrie 2007, Simpson a
fost arestat în Las Vegas și acuzat de delicte numeroase, inclusiv
jaf armat și răpire. Un juriu l-a găsit vinovat de toate acuzațiile
pe 3 octombrie 2008 și a fost condamnat pe 5 decembrie la noua ani
de închisoare. El este în prezent închis la Lovelock Center în
Lovelock, Nevada.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…