Ce strigă un antrenor când marchează echipa lui: „Romică, ne-am nenorocit!”. Mecanismul cutremurător al mafiei transfrontaliere a pariurilor, subiectul primei anchete oficiale FRF, care începe luni. Lista blaturilor e uriașă, tot campionatul – compromis

Redactor:
Matei Udrea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima rețea specializată în trucarea la pariuri a meciurilor a fost devoalată și face obiectul unei anchete a FRF privind mafia transfrontalieră a acestui tip de activitate, dezvăluie pentru ProSport surse demne de încredere. Conform datelor ajunse pe masa anchetatorilor, dimensiunile flagelului sunt dincolo de orice închipuire și compromit, practic, în totalitate campionatul din Liga 2 cel puțin în ediția 2014-2015.


Ion Viorel (centru), principalul acuzat în actele ajunse la Comisia de Disciplină, împlinește luni 48 de ani. În 2012, „Vioară” a candidat pe listele Partidului Ecologist la un loc în Camera Deputaților. FOTO: Mediafax

Dovezile și mărturiile îi incriminează în principal pe Ion Viorel și Dan Tulpan, antrenorul și, respectiv, președintele clubului Gloria Buzău, din Seria I a Ligii 2, aceștia făcând însă parte dintr-un angrenaj uriaș, care mai cuprinde mafioți turci, dar și antrenori, conducători de club și zeci de jucători români. Rețeaua ar fi trucat nenumărate partide oficiale și amicale. Ancheta se focalizează pe perioada iulie 2014 – mai 2015. Informațiile noastre spun că FRF a citat deja personajele implicate și, începând de azi, cel puțin 5 jucători implicați vor ajunge în fața Comisiei de Disciplină și Etică. Este pentru prima oară în istoria fotbalului românesc când o anchetă atacă această zonă întunecată care, veți vedea în cele ce urmează, a atins proporții înspăimântătoare. Se discută despre o structură bine organizată, care truchează nu numai rezultatele meciurilor, dar și detalii precum numărul de goluri, jucătorii eliminați și diferențele de scor.


„Pot spune doar că de mâine încep audierile la Comisia de Disciplină într-un caz foarte important”
Costin Negraru, ofițerul de integritate al FRF și persoana care a documentat dosarul ajuns pe masa Comisiei


Fostul atacant de la Oțelul și Steaua, Ion Viorel, acum antrenor la Gloria Buzău, și Dan Tulpan, președintele aceluiași club, ar fi numitorul comun al rețelei devoalate de ancheta FRF. Pe listă s-ar mai afla, însă, și Romeo Bunică, atacant devenit celebru acum câțiva ani, când a egalat pentru Gloria Buzău într-un meci care fusese aranjat ca să câștige Steaua. Acum, Romeo Bunică e antrenor secund la Gloria Buzău și, s-ar părea, omul de legătură în aranjarea partidelor.

Jucătorii erau răsplătiți cu sume derizorii

Documentată și sprijinită pe mărturiile unor jucători care au dezvăluit totul, întreaga poveste reprezintă primul caz concret de meciuri aranjate pentru mafia pariurilor din istoria fotbalului românesc. FRF începe audierile luni dimineață. Pentru a nu stârni suspiciuni, oficialii și jucătorii au fost citați la federație, conform surselor noastre, fără a li se spune pentru ce anume și în ce calitate (martori, suspecți etc).

După cum veți vedea mai jos, este vorba de o avalanșă de meciuri aranjate. FC Voluntari, care a câștigat lupta cu Academica Pitești și a promovat în Liga 1, figurează printre beneficiarele explicite, în calitate de „echipă prietenă” a celor din Buzău.

Foarte importante sunt însă alte două lucruri. După cum se va vedea, majoritatea jucătorilor și-au bătut joc de reputație, de meserie și, mai ales, de libertatea lor pentru sume de-a dreptul derizorii. Banii primiți, câteva sute sau, în cel mai bun caz, câteva mii de lei, sunt o fărâmiță pe lângă câștigurile pe care le putem intui în urma acestor manevre. În schimb, pedepsele pe care le pot primi de la Comisiile FRF sunt doar o bagatelă față de ce pot păți în momentul când dosarul va ajunge și pe masa procurorilor.

E de remarcat că unii favoriți ai antrenorilor, care și dirijau din teren trucarea partidelor, erau avertizați din timp și, probabil, răsplătiți mai bine decât restul coechipierilor. În cel puțin un caz, unul dintre fotbaliștii apropiați de Ion Viorel a râs chiar de colegii săi, spunându-le că au pariat ca proștii pe rezultatul greșit.


Conform raportului FRF, Clement Pălimaru a râs de colegii săi la meciul pierdut cu CF Brăila pentru că au „plecat pe fentă” la spusele antrenorului

Momentul adevărului pentru FRF

Pentru FRF, cazul rețelei transfrontaliere de trucare la pariuri a partidelor din Liga 2 este, în același timp, o mare piatră de încercare. Până acum, toate cazurile de blaturi au fost mușamalizate de Comisii, aceasta fiind politica de stat a FRF după Revoluție. Sub Mircea Sandu, care a condus fotbalul din 1990 până în 2014, cei care reclamau aranjamentele au fost pedepsiți și eliminați din sistem, asupra jucătorilor exercitându-se nu de puține ori presiuni pentru a-și retrage depozițiile (cazul Drobeta Tr. Severin, din 2000, este elocvent).
Astăzi se va putea constata dacă lucrurile s-au schimbat în această privință după alegerea noului președinte, Răzvan Burleanu, sau membrii Comisiilor au rămas fideli vechilor obiceiuri.

În primă fază, lista suspecților aflată pe masa Comisiei de Disciplină cuprinde aproape tot efectivul clubului Gloria Buzău.

Cu excepția a doi fotbaliști, toți ceilalți jucători vizați sunt și în prezent legimitați la Gloria.

Toate persoanele de mai sus se fac vinovate, potrivit anchetatorilor, de încălcarea articolului 60 bis, punctul 2, literele a), b), c), d) și e), precum și a articolului 61 din Regulamentul Disciplinar al FRF.

După cum veți vedea mai jos, ambele articole vizează trucarea rezultatelor la partidele de fotbal.

Articolul 60 bis

Integritatea meciurilor

1) Persoanele, care se află sub incidența reglementărilor FRF, trebuie să se abțină de la orice tip de comportament care atentează sau este susceptibil să atenteze la integritatea meciurilor și a competițiilor organizate de FRF, precum și să colaboreze în totalitate și în permanență cu FRF, ca parte integrantă a luptei sale împotriva acestui tip de acțiuni.

2) Reprezintă încălcări ale acestei reguli, în mod special:

a) a acționa de o manieră menită a influența derularea și/sau a rezultatului unui meci sau a unei competiții, printr-un comportament contrar stipulațiilor statutare ale FRF, în vederea obținerii unui avantaj pentru sine însuși sau pentru un terț.

b) participarea directă sau indirectă la pariuri sau la activități similare în legătură cu meciurile de fotbal organizate de FRF/LPF/AJF, respectiv deținerea de interese financiare directe sau indirecte în cadrul activităților menționate.

c) utilizarea sau furnizarea de informații necunoscute publicului, intrate în posesia persoanei respective grație funcției deținute în fotbal, care atentează sau sunt susceptibile să atenteze la integritatea unui meci sau a unei competiții organizate de FRF/LPF/AJF.

d) a nu informa imediat FRF/LPF/AJF dacă a fost contactat în vederea participării la acte ce vizează influențarea derulării și/sau a rezultatului unui meci sau ale unei competiții.

e) a nu denunța imediat FRF comportamentele ce intră sub incidența dispozițiilor prezentului articol, dacă are cunoștință despre acestea.

3) Nicio reclamație cu privire la trucarea unui meci nu poate avea incidență asupra rezultatului sportiv al unei competiții sau al meciului în chestiune, dacă ea a fost depusă după disputarea fazei respective a competiției. Pe cale de consecință, meciul respectiv nu poate fi rejucat.

4) Abaterile prevăzute în prezentul articol se sancționează cu măsura suspendării de la o lună la 12 luni și penalitate sportivă de la 10.000 lei la 150.000 de lei.

Articolul 61

Manipularea rezultatelor unui joc

Oricine conspiră sau face înțelegeri pentru a influența rezultatul unui joc într-o manieră incompatibilă cu etica sportivă și principiile de conduită prevăzute de acest regulament va fi sancționat cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal de la 1 la 2 ani și cu o penalitate sportivă de minim 200.000 de lei.”

Echipa în insolvență, dar cazată la hotel de lux în Turcia

Datele din dosar relevă o mașinărie de produs bani la pariuri.

Pe 3 iulie 2014, Ion Viorel, antrenor la Gloria Buzău, ar fi ținut cu jucătorii o ședință în hotelul din Turcia unde era cazată delegația (deși clubul era în insolvență, echipa se cazase la un hotel de lux, costurile fiind suportate de persoane necunoscute). Pe parcursul ședinței, tehnicianul le-ar fi spus jucătorilor că trebuie să aranjeze niște meciuri amicale pentru a-și primi salariile restante. Una din concluziile ședinței a fost că „meciul de mâine va fi unul cu multe goluri”. A doua zi, amicalul Gloriei cu echipa rusă Mordovia Saransk s-a terminat cu scorul de 1-8.

După mai multe meciuri aranjate, pe când încă se mai aflau în Turcia, fotbaliștii buzoieni au primit câte 500 de dolari. Ancheta FRF notează că banii au fost înregistrați în contabilitatea clubului ca fiind salariu, dar în fapt erau prima pentru blătuirea jocurilor.

Faptul că evenimentele s-au petrecut în Turcia, dar și că banii primiți de fotbaliști au fost dolari și nu euro indică o posibilă legătură cu persoane din această țară – unde, se știe, valuta preferată este moneda americană.

Știe „Vioară” pe cineva care dă 30.000 de euro pentru fiecare meci


Jucătorii buzoieni și-au pus pielea pe băț pentru sume derizorii

Mărturiile ajunse pe masa FRF sunt de-a dreptul stupefiante, desprinse din filmele cu gangsteri. Discuțiile cu jucătorii se purtau cu măsuri deosebite de precauție: pe gazon, după ce aceștia își lăsau telefoanele mobile într-un sac, sau la dușuri, cu apa pornită. Într-una dintre aceste ședințe cu echipa, Ion Viorel și-a informat fotbaliștii că, dacă nu se vor găsi bani de salarii, cunoaște el anumite persoane care îi vor da 30.000 de euro pentru fiecare meci!

Șirul meciurilor din Liga 2 pentru care există dovezi că ar fi fost aranjate este foarte mare și cuprinde o puzderie de echipe, printre care și FC Voluntari, acum prezentă în Liga 1. După cum veți observa, există anumite puncte comune ale scenariilor după care s-au derulat aceste partide. Deși doar aceste 10 meciuri au fost documentate, tiparul se potrivește și pentru alte jocuri, ceea ce ridică mari semne de întrebare asupra întregii competiții. În plus, deși cu câteva excepții nu se face referire și la adversari, e greu de crezut că scenariile puteau fi realizate fără complicitatea măcar a unora dintre conducătorii, antrenorii și jucătorii de la celelalte echipe.

Pariurile se făceau online. Cei de pe bancă erau informați prin telefon când trebuie să se marcheze  

Conform surselor ProSport, meciurile dubioase din sezonul 2014-2015 al Ligii 2 care apar în hârtiile anchetatorilor sunt următoarele:

Etapa 2, 6 septembrie 2014: Academica Argeș – Gloria Buzău     3-0

Antrenorii le-au cerut unora dintre jucători ca scorul la pauză să fie 0-2, iar cel final, 0-3. „Secundul” Romeo Bunică n-a stat pe bancă, el ținând legătura la telefon, în timpul partidei, cu celălalt ajutor al lui Ion Viorel, Marian Roșu. Primul îl informa pe cel de-al doilea când trebuie să primească gol Gloria. Datele ajungeau apoi la Ion Viorel, care le transmitea mai departe lui Georgian Marcu, Claudiu Dumitrescu, George Ghiță și Cătălin Vlaicu, fotbaliști care erau pe teren.

Potrivit datelor ajunse la FRF, Romeo Bunică s-a întors la echipă abia pe 8 septembrie, având asupra sa o geantă care conținea contravaloarea în lei a 5.000 de euro. Titularii au primit câte 1.000 de lei, iar rezervele – câte 500. Toți au semnat pentru acești bani în contul unei prime restante.

Se paria pe scor exact la pauză și pe jucător eliminat

Etapa 4, 20 septembrie 2014: ACS Berceni – Gloria Buzău 4-2

La încălzire, antrenorul Ion Viorel i-a cerut atacantului Adrian Răduca să nu șuteze la poarta gazdelor. Lui Amet Ferdin i s-a solicitat să ia cartonaș roșu spre finalul meciului.
Jocurile ajunse pe masa anchetatorilor arată că acestea erau, de fapt, niște piese de teatru regizate cu atenție. La pauză, ACS Berceni – Gloria Buzău trebuia să fie 2-1, iar în repriza secundă gazdele să înscrie de încă două ori Aceiași Georgian Marcu și Claudiu Dumitrescu ar fi fost curelele de transmisie ale antrenorilor către echipă.

Conform analizei efectuate prin „Betting Fraud Detection System” de la UEFA, care monitorizează evoluția pariurilor la meciurile de fotbal, Berceni – Buzău ar fi fost trucată la pariuri.

Raportul FRF nu pomenește nimic de echipa gazdă, însă ar fi greu de înțeles cum puteau fi siguri buzoienii că înscriu un gol până la pauză fără a beneficia de sprijinul unora dintre jucătorii de la Berceni.

La Constanța, Ion Viorel i-a reproșat antrenorului advers că nu respectă înțelegerea

Etapa 5, 27 septembrie 2014: Farul Constanța – Gloria Buzău    4-0

În esență, s-a repetat tiparul de la prima partidă descrisă. „Secundul” Bunică a dispărut de la echipă și titularii au fost informați, înaintea jocului, că trebuie să piardă. Cei de pe bancă au purtat, pe timpul partidei, numeroase convorbiri telefonice, iar la pauză a fost 2-0 pentru Farul, așa cum se stabilise. „Betting Fraud Detection System” a semnalat din nou anomalii majore în pariurile făcute online pe parcursul acestei partide.

Noutatea este, însă, că apar indicii despre complicitatea gazdelor. Dacă la precedentele jocuri putem doar intui că există aliați și printre adversari, de data aceasta la scorul de 3-0 Ion Viorel i-a reproșat direct antrenorului advers, Marian Pană, că nu respectă înțelegerea.

 „Să fim conduși cu 2-0 la pauză” 

Etapa 14, 22 noiembrie 2014: FC Voluntari – Gloria Buzău         5-1

Suspendat la acest meci, antrenorul Ion Viorel a mers pe tunelul spre teren și, înainte de startul întâlnirii le-a transmis unor jucători că echipa trebuie să piardă. Din nou, vorbim de un plan amănunțit, greu de pus în aplicare fără sprijinul adversarilor tocmai din cauza detaliilor: antrenorul a cerut ca Gloria să fie condusă la pauză cu 2-0. Ulterior, indicațiile s-au modificat, jucătorilor solicitându-li-se să mai încaseze încă un gol în prima repriză.

Și în acest caz, analiza Betting Fraud Detection System indică partida ca fiind una suspectă de blat din cauza pariurilor suspecte apărute în timpul meciului.

Foarte interesant este la acest meci un incident petrecut în prelungiri. Portarul Gloriei, Stoicescu, a fost eliminat pentru un fault în careu. Întâmplarea a fost, se pare, neprevăzută, pentru că antrenorul secund al oaspeților, Romeo Bunică, ar fi încercat să-l convingă pe executantul penalty-ului, Adrian Bălan, să rateze. Intrat între buturile echipei buzoiene, jucătorul de câmp Dorin Burlacu a apărat lovitura de la 11 metri.

Relevantă este concluzia din raportul Betting Fraud Detection System: „Îngrijorarea noastră este ridicată de pariurile suspecte, care au fost evidente în alte două meciuri ale Gloriei Buzău din acest sezon. Ei au fost raportați în alte două ocazii până acum, suferind înfrângeri drastice. Aceste meciuri au similarități izbitoare ce constau într-o înfrângere la o diferență majoră de goluri. Implicarea lor într-un alt meci suspect de a fi manipulate pentru pariuri este alarmantă și ridică foarte mari semne de întrebare în privința integrității acestui club”.

FRF, avertizată de UEFA că se înregistrează pariuri suspecte

Etapa 15, 29 noiembrie 2014: Gloria Buzău – ACS Berceni          7-1

Romeo Bunică a lipsit din nou de la meci, iar antrenorul secund Marian Roșu a purtat diverse conversații telefonice ciudate. În timp ce se afla pe bancă, acesta încerca să se ferească de urechi indiscrete. Și aici legătura cu echipa s-a făcut tot prin căpitanul Georgian Marcu, omniprezent în aceste operațiuni. Din nou, printre buzoienii chemați la margine s-au numărat iar fundașii Cătălin Vlaicu și Amet Ferdin.

Betting Fraud Detection System a semnalat FRF că s-au înregistrat pariuri suspecte înainte de începerea meciului, miza fiind pusă pe o victorie a Gloriei Buzău și pe marcarea a cel puțin trei goluri în meci. De asemenea, în timpul partidei s-au înregistrat pariuri masive pe faptul că se vor marca în total 4-6 goluri.

Ce strigă un antrenor după ce înscrie echipa sa? „Romică, ne-am nenorocit!”

Play-off, 18 aprilie 2015: FC Voluntari – Gloria Buzău       5-2


Documentele FRF arată că meciurile Gloriei cu FC Voluntari erau rezolvate ca-ntre prieteni

Din nou un meci Voluntari – Buzău, de data aceasta cuprinzând atât elemente care incriminează formația din Ilfov, dar și amănunte amuzante. Scenariul inițial era 2-0 la pauză, 3-0 la final. Ion Viorel i-ar fi atras atenția jucătorului său Mugurel Dedu: „Cei de la Voluntari sunt prietenii noștri, trebuie să câștige”. Dar, pentru că n-a fost și el informat, buzoianul Alexandru Marian Ioniță a marcat în minutul 41 un gol neprevăzut. Reușita a generat o reacție de-a dreptul distractivă din partea lui Ion Viorel, care a ridicat brațele în aer, mimând bucuria, în timp ce-i striga „secundului” Bunică, aflat pe banca de rezerve: „Romică, ne-am nenorocit!”.

La pauză, când scorul era 3-1, planul a fost revizuit din mers și jucătorilor li s-a cerut să piardă la trei goluri diferență. Pentru acest eșec, fotbaliștii au fost premiați cu circa 1.500 de lei fiecare.

Betting Fraud Detection System a anunțat FRF că „există dovezi covârșitoare că această partidă a fost trucată pentru obținerea unor profituri din pariuri sportive într-o manieră controlată”.

Brăilenii s-au enervat când și-au dat seama de circ

Play-off, 2 mai 2015: CF Brăila – Gloria Buzău         3-2

Aici întâlnim unul caz atipic din mai multe puncte de vedere. Înaintea partidei, Ion Viorel și-a avertizat jucătorii că, dacă nu câștigă, vor fi dați afară, iar echipa – desființată. Păcăliți, jucătorii s-au grăbit să parieze pe victoria Buzăului. A doua zi însă, chiar în dimineața partidei, antrenorul a revenit și le-a cerut să marcheze gol sau goluri, iar dacă nu reușesc, să îi lase pe brăileni să înscrie. Pe parcursul partidei, Ion Viorel le-a transmis jucătorilor când anume trebuie să încaseze goluri.

Este relevant de notat că, potrivit dovezilor strânse de FRF, acesta a fost unul din puținele meciuri în care adversarii nu par să fi fost complici. Jucătorii și antrenorii brăileni au sesizat că e ceva în neregulă, manifestându-și indignarea pentru circul la care fuseseră părtași fără voie.

Betting Fraud Detection System a semnalat FRF că în timpul meciului au fost înregistrate pariuri suspecte pe faptul că se vor marca minimum 3-5 goluri.

Hai cu golul. În propria poartă

Play-off, 15 mai 2015: SC Bacău – Gloria Buzău       4-0

Chiar în vestiar, înaintea jocului, fotbaliștilor buzoieni li s-au luat telefoanele mobile. Prima repriză trebuia să se încheie cu 3-0 pentru gazde, dar spre finalul acesteia scorul încă mai arăta 2-0. Atunci buzoianul Claudiu Dumitrescu a comis un fault în careu, iar gazdele au marcat și golul trei din penalty, în chiar ultimul minut. Spre finalul întâlnirii, Ion Viorel le-a mai cerut jucătorilor să încaseze și al patrulea gol, susțin anchetatorii FRF.

Să dăm gol. Dacă nu se poate, atunci să primim!

Play-off, 27 mai 2015: Academica Argeș – Gloria Buzău     5-1

După atâtea întâmplări, fotbaliștii se obișnuiseră cu stilul de lucru, astfel că înaintea partidei, pe drum, componenții lotului au încercat să afle ce trebuie să se întâmple la Pitești, pentru a ști ce să parieze, la rândul lor. S-ar părea că, din nou, a fost vorba de un meci în care adversarii n-au fost părtași. La încălzire, „secundul” Romeo Bunică și „principalul” Ion Viorel le-au comunicat următorul scenariu: Gloria trebuia să lupte pentru a ține scorul 0-0 în prima jumătate a primei reprize, apoi să încaseze două goluri. La pauză, când scorul era conform cu planul, adică 2-0 pentru Academica, a avut loc o discuție tragicomică în vestiar, când Bunică a comandat ca până în minutul 60 să rămână același scor, iar apoi Gloria să înscrie. Viorel l-a corectat, menționând că e greu să dea gol când vor ei și a recomandat echipei să încerce să înscrie, iar dacă nu se poate, să-i lase pe piteșteni să marcheze.


Meciul Gloriei Buzău cu CFR Suceava, din ultima etapă a sezonului trecut, figurează la UEFA ca fiind trucat la pariuri

Play-off, 30 mai 2015: Gloria Buzău Rapid CFR Suceava          1-3

În acest caz, Betting Fraud Detection System a alertat FRF, informând că „există suficiente dovezi” pentru a concluziona că meciul a fost trucat la pariuri.

 

 

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…