LUCESCU 70 | Zece momente importante din cariera celui mai titrat antrenor al României | IL LUCElebrating football

LUCESCU 70 | Zece momente importante din cariera celui mai titrat antrenor al României | IL LUCElebrating football
  • Publicat:
  • Actualizat:

S-au scris cărți despre el, străinii au făcut și documentare, iar antrenorii tineri ai Europei îl studiază în procesul de obținere a licenței PRO. Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor de fotbal din istoria României, iar statistica demonstrează simplu de ce. Luciano Spaletti a spus că „Mircea Lucescu este cel mai bun antrenor din lume. A avut rezultate peste tot pe unde s-a dus, știe să se adapteze la toate situațiile. Este un om de o cultură infinită și este o persoană foarte simplă„. La împlinirea vârstei de 70 de ani, ProSport face un top zece al momentelor importante din cariera de antrenor a lui Il Luce.

1. A inventat moda antrenorului-jucător la Corvinul Hunedoara

Mircea Lucescu și-a început cariera de antrenor la Corvinul Hunedoara, club care în mandatul său a devenit izvor de talente pentru fotbalul românesc, dar a și performat intern și internațional. Lucescu a ajuns la Hunedoara în 1977 și a rămas acolo până în 1982, fiind plătit cu un salariu de 4.500 de lei lunar, după cum își amintește antrenorul. „Mi-au dat un post de tinichigiu la combinat. M-a ajutat Nicușor Ceaușescu în acea perioadă„, rememorează Il Luce. „Mâna” de antrenor s-a văzut imediat în ceea ce privește identificarea și promovarea tinerelor talente, unele alături de care intra și pe teren din postura de antrenor-jucător. De la Corvinul au apărut în fotbalul mare în perioada lui Mircea Lucescu mai mulți jucători importanți pentru România: Ioan Andone, Mircea Rednic, Mișa Klein, Dorin Mateuț sau Romulus Gabor.


Mircea Lucescu la începutul carierei sale de antrenor, acum aproape 40 de ani. Foto: ProSport


2. Artizanul primei calificări din istoria României la un Campionat European

Prima provocare au adevărat importantă din noua carieră de antrenor a lui Mircea Lucescu a apărut în 1981, atunci când a trecut și pe banca selecționatei României. A început campania de calificare la Campionatul European din 1984 cu o victorie contra Ciprului. Pe stadionul „Corvinul” din Hunedoara, 15.000 de spectatori au urmărit victoria cu 3-1 a României și golurile marcate de Văetuș, Cămătaru și Boloni. A urmat victoria cu 2-0 în fața Suediei (goluri Ioan Andone și Michael Klein) și egalul 0-0 de pe „Artemio Franchi” cu Italia lui Vicenzo Bearzot care îi avea pe teren, printre alții, pe Zoff, Gentile, Baresi, Conti și Paolo Rossi. Returul cu italienii s-a jucat pe „23 august” din București și a însemnat o victorie cu 1-0 în fața a 80.000 de oameni, gol Boloni. România a pierdut apoi cu Cehoslovacia, 0-1, cu care a făcut și un egal, dar a câștigat cu același scor contra Suediei și Ciprului și s-a calificat la turneul final de pe primul loc în grupă. A fost prima calificare din istoria echipei naționale a României la un turneu final de european.


Mircea Lucescu în centrul imaginii alături de lotul pe care România l-a deplasat la Euro 1984, prima calificare a naționalei țării noastre la un turneu final continental. Foto: LPF


3. L-a promovat la echipa națională pe cel mai mare fotbalist român

Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor a debutat la echipa națională la doar 18 ani în mandatul lui Mircea Lucescu. În plină campanie de calificare la Euro 1984, antrenorul l-a folosit pentru prima dată pe Hagi la naționala mare pe 10 august 1983, într-un meci amical disputat la Oslo contra Norvegiei. În partida încheiată 0-0, Gheorghe Hagi a fost titular pe „Ullevaal” și a impresionat făcându-i pe cei de la ziarul „Sportul” să titreze: „Hagi este principalul câștig al meciului cu Norvegia”.

Mutarea lui Lucescu a fost cu atât mai curajoasă cu cât, după cum a mărturisit însuși Hagi, promovarea a venit direct de la juniori. Gică Hagi nu a fost convocat nici măcar o singură dată la naționala de tineret, nu a jucat niciun minut acolo până la convocarea primită de la Lucescu. „Și-a pus amprenta pe cariera mea de la început. M-a promovat de la juniori la echipa mare, știa să mă motiveze. În anumite momente e important să știi să motivezi un jucător, să stai lângă el și să știi cum să-l provoci„, își aduce aminte Hagi.


Gică Hagi s-a întâlnit peste ani din postura de antrenor cu cel care l-a promovat la echipa națională a României. În imagine, Hagi și Lucescu după un meci Beșiktaș – Bursaspor. Foto: Mediafax


4. Parcursul până în semifinalele Cupei Cupelor cu Dinamo

Mircea Lucescu a început să antreneze pe Dinamo în 1986, într-o perioadă în care Steaua obținea cele mai mari rezultate din istoria fotbalului românesc. Lucescu a format în „Ștefan cel Mare” un club cu adevărat puternic, principalul adversar pentru rivalii din Ghencea. Cea mai importantă performanță obținută de „câini” sub comanda lui a fost semifinala de Cupa Cupelor din sezonul 1989/1990. Echipa care îi avea atunci în componență, printre alții, pe Stelea, Andone, Klein, Sabău, Mateuț, Lupu sau Răducioiu a eliminat pe Dinamo Tirana (0-1 și 2-0), pe Panathinaikos Atena (2-0 și 6-1) și pe Partizan Belgrad (2-1 și 2-0). În semifinale, echipa lui Mircea Lucescu s-a împiedicat de Anderlecht, belgienii învingând în dublă manșă cu 1-0.


Super-echipa lui Dinamo. Sus, de la stânga la dreapta: Vaișcovici, Cămătaru, Andone, Lupu, Varga, Stelea. Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Sabău, Mateuț, Lupescu, Rednic, Klein


5. „Brescia romena”, invenția lui Lucescu în fotbalul italian

După Revoluție, Mircea Lucescu și-a început cariera de antrenor în fotbalul european, iar primele momente cu adevărat importante le-a trăit la Brescia. Acolo a format o echipă în cadrul căreia s-au regăsit la un moment dat Hagi, Răducioiu, Lupu, Sabău și Mateuț, fapt care i-a determinat pe italieni să denumească clubul lui Luigi Corioni „Brescia romena”. Cu micuța echipă din Italia Lucescu s-a plimbat între Serie A și Serie B, dar a reușit să și câștige un trofeu important la acea vreme. Brescia are în palmares Cupa Anglo-Italiană, cucerită de Lucescu în 1994. „Toată lumea știe cât de legat sunt de acest oraș și de echipa Brescia. Îmi amintesc de meciurile jucate cu 25.000 de spectatori pe teren propriu și mă bucură faptul că și ei își amintesc de mine„, rememora recent Mircea Lucescu.


Mircea Lucescu a reușit să promoveze în două rânduri cu Brescia, echipă la care le-a dat șansa să joace mai multor fotbaliști importanți ai României de după Revoluție. Foto: SportPiacenza


6. „Eroarea” Internazionale Milano

În iarna lui 1998 a reușit ceea ce părea imposibil pentru un antrenor român în fotbalul modern. Mircea Lucescu a trecut, după o perioadă în care revenise în țară și în care a câștigat un titlu și o cupă cu Rapidul, să treacă pe banca gigantului Inter Milano. Nu a rezistat foarte mult la Inter și consideră că a făcut o greșeală atunci când a acceptat postul. „A fost una dintre greșelile mari din cariera mea faptul că am acceptat să preiau pe Inter în plin campionat. În primele cinci meciuri cu mine, Inter a marcat 25 de goluri, juca extraordinar, dar apoi a început să mă afecteze și pe mine faptul că toată presa vuia că Lippi mă va înlocui, indiferent de rezultate„, spunea ulterior Lucescu. Chiar și așa, i-a lăsat o impresie bună lui Massimo Moratti, fostul patron al lui Inter, cel care a vrut să îl readucă pe Lucescu pe banca milanezilor în 2013.

În scurta perioadă petrecută la Inter, Mircea Lucescu s-a remarcat printr-un conflict cu nigerianul Taribo West. Acesta din urmă, supărat pentru faptul că a fost schimbat într-un meci cu Vicenza, i-a aruncat tricoul în față românului. „Nu am avut o relație foarte bună cu el. Nu ne-am înțeles bine și nu a mai jucat după ce s-a dezbrăcat de tricou și l-a aruncat. Nu era un jucător important pentru noi, nu se coordona și cădea mereu, râdeau toți de el„, spunea apoi Lucescu pentru presa din Italia.


Chiar dacă nu își aduce aminte cu prea mare plăcere de perioada petrecută pe banca lui Inter Milano, performanța lui Mircea Lucescu rămâne drept punct de referință în lumea antrenorilor români de după Revoluție. Foto: ProSport


7. A câștigat Supercupa Europei cu Galatasaray

Avem mai mult de un idol pentru fanii lui Galatasaray. Dincolo de Gheorghe Hagi, cel care i-a adus pe turci în atenția Europei, Mircea Lucescu este foarte apreciat la Istanbul dintr-un motiv cât se poate de serios. Sub comanda lui, Galatasaray a câștigat Supercupa Europei în anul 2000, apoi a ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu o echipă din care făceau parte Gică Hagi și Gică Popescu. Pe „Stade Louis II” din Monaco, Galata venea din postura de câștigătoare a Cupei UEFA și întâlnea pe Real Madrid, câștigătoarea Ligii Campionilor. Turcii, cu Hagi și Popescu titulari, învingeau cu 2-1 prin golurile lui Mario Jardel o echipă a Realului în care jucau nume uriașe precum Ivan Helguera, Roberto Carlos, Luis Figo, Guti sau Raul.

A fost atât de iubit de fanii lui Galatasaray încât mulți dintre președinții turcilor din ultimii ani și-au atras un capital de simpatie promițând fanilor că vor încerca readucerea lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a echipei.


Impact imediat după sosirea pe banca lui Galatasaray. Mircea Lucescu cucerea Supercupa Europei la capătul unui meci în care turcii învingeau pe Real Madrid. Foto: Galatasaray Istanbul


8. Rămâne în istorie drept ultimul câștigător al Cupei UEFA

Cea mai importantă performanță din carierea de antrenor a lui Mircea Lucescu este, fără îndoială, câștigarea Cupei UEFA în 2009 cu Șahtior Donețk. A fost ultimul an în care a doua competiție europeană ca importanță a fost jucată în acel sistem, iar ucrainenii și-au început parcursul după ce au terminat pe locul 3 grupa din Liga Campionilor cu 9 puncte, în spatele lui FC Barcelona și Sporting Lisabona.

Șahtior a eliminat pe rând pe Tottenham Hotspur (2-1, 1-1), pe ȚSKA Moscova (0-1, 2-0), pe Marseille în sferturile de finală (2-0, 2-1) și pe Dinamo Kiev în semifinale (1-1, 2-1). Finala s-a jucat pe Surku Saracoglu din Istanbul în fața a circa 40.000 de spectatori și a fost câștigată de ucraineni cu 2-1 în fața lui Werder Bremen. Pe teren, titular și integralist s-a aflat și Răzvan Raț.


Mircea Lucescu a obținut cu Șahtior Donețk trofeul Cupei UEFA în 2009, performanță atinsă într-o finală cu Werder Bremen disputată pe stadionul lui Fenerbahce. Foto: AFP/Mediafax


9. Decorat de președinții din România și Ucraina pentru performanțe

Mircea Lucescu a fost unul dintre puținii antrenori din sportul românesc care a primit și alte medalii în afara celor obținute pe teren. În mai 2009, Lucescu a fost decorat de Traian Băsescu pentru câștigarea Cupei UEFA cu Șahtior Donețk. Președintele României a semnat atunci Decretul privind conferirea Ordinului Național „Steaua României” în grad de Cavaler pentru Mircea Lucescu „în semn de înaltă apreciere a întregii activități fotbalistice și a performanțelor obținute ca antrenor, încununate prin câștigarea Cupei UEFA 2009, în finala de la Istanbul”. La scurt timp după acest moment, pentru Mircea Lucescu a urmat o nouă întâlnire la nivel înalt. Președintele Ucrainei, Viktor Iușcenko, îl decora cu Ordinul de Merit clasa a II-a pentru câștigarea Cupei UEFA. 


Mircea Lucescu la ceremonia în care a fost decorat de președintele Ucrainei, alături de patronul lui Șahtior Donețk și de Dario Srna, căpitanul echipei care a cucerit Cupa UEFA în 2009. Foto: Mediafax


10. FourFourTwo l-a plasat pe locul 23 între cei mai buni antrenori ai lumi

În acest moment, Mircea Lucescu este perceput drept unul dintre cei mai buni antrenori din fotbalul mondial. Prestigioasa publicație FourFourTwo l-a plasat pe antrenorul român pe locul 23 într-un top al celor mai buni 50 de antrenori din lume. „În vârstă de aproape 70 de ani – antrenorul român al deceniului și cel mai în vârstă din top – Lucescu a ajuns la Donețk în 2004 după mai multe experiențe în țara natală, Turcia și Italia. A câștigat imediat titlul și cupa, la acel moment doar al doilea titlu din istoria lui Șahtior”, au scris jurnaliștii care nu au lăsat deoparte nici calitățile care îl scot în evidență pe Lucescu. „De-a lungul anilor, antrenorul s-a dovedit a fi inovativ, flexibil și pragmatic în egală măsură, principala lui fiind alegerea potrivită a felului în care să gestioneze meciurile importante, dar și faptul că a știut să îi facă pe jucătorii importanți să formeze un grup”. FourFourTwo încheie printr-o descriere importantă și inutil de tradus: „He’s not old-school, just all class”.


Mircea Lucescu a primit din partea FourFourTwo punctaj maxim la capitolul „man management”, însă s-a plasat foarte bine și în ceea ce privește abilitatea de a identifica și transfera jucători de valoare. Foto: FourFourTwo

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen