INTERVIU spumos cu Dănălache | "Mai bine mă pui să merg pe jos până în China". Povestea lui "Da Şî" din Giuleşti. Copil de mingi la Rapid, golgheter în Beijing! "Dintre Drogba, Anelka şi Keita, MVP-ul am fost eu"

30 mar 2019 8336 afişări Special
INTERVIU spumos cu Dănălache | "Mai bine mă pui să merg pe jos până în China". Povestea lui "Da Şî" din Giuleşti. Copil de mingi la Rapid, golgheter în Beijing! "Dintre Drogba, Anelka şi Keita, MVP-ul am fost eu"
GALERIE (5 de imagini) VEZI GALERIA

Cristian Dănălache (36 ani), copilul de mingi din Giuleşti, campionul României cu Urziceni, românul care a ajuns vedetă în China, campionat unde a ieşit golgheter şi MVP în faţa unor fotbalişti precum Drogba sau Anelka. O poveste despre destin, muncă, seriozitate, sacrificii şi durere. Actualmente la Sportul Snagov, liderul ligii secunde, golgheterul spune că joacă la “matineu” de plăcere, vorbeşte liber despre o carieră de globe-trotter, într-o lume a fotbalului pe care o considerăm exotică, însă este la ani lumină sau... “la bani lumină” de umilul fenomen mioritic.



Cristi, povestea ta începe în Giuleşti şi este desăvârşită în China...
Sunt rapidist de mic. Am fost junior la Rapid şi copil de mingi în Giuleşti. Tatăl meu, rapidist şi el, m-a înscris la juniori. Am trecut prin toate grupele de juniori, inclusiv la tineret, pe atunci exista şi echipa de tineret-rezerve, apoi am fost nevoit să plec.

De ce nu ai rămas?
Ca la orice club, nu a fost să fie. Mi-aş fi dorit, ca orice copil, să joc la echipa de suflet, însă am luat-o ca atare şi mi-am văzut de drum.

Eşti pe final de carieră. Ţi-ar plăcea să te retragi din postura de jucător al Rapidului? Poate că Rapid ar avea acum nevoie de un jucător experimentat ca tine
.Rapidul are jucători cu experienţă. Nu e uşor să pleci din liga a patra, mai ales pentru fotbaliştii cu experienţă care au făcut-o şi au ajutat clubul. E greu să îţi găseşti motivaţia, să vii de la un anumit nivel şi să joci la liga a patra. Ca să îţi răspund, nu a fost cazul până în acest moment.

Tu cum ţi-ai găsit motivaţia la aproape 37 de ani? Nu eşti în liga a patra, însă joci în liga secundă, la Sportul Snagov.
La mine încă mai există plăcerea de a juca fotbal. Chiar şi în timpul liber fac acest lucru, joc fotbal cu prietenii, cât timp o să am motivaţie, plăcere şi o să mă ajute Dumnezeu să fiu sănătos, o să joc fotbal. Aici, în Liga 2, categoric nu partea financiară este cea care mă ţine pe teren. Şi poate la vârsta mea e mai bine aşa.

Ce urmează pentru tine după ce o să te retragi? Cu siguranţă tot fotbal, însă o carieră managerială sau antrenorat?
Mi-aş dori să rămân în fotbal, mă atrage ideea de antrenorat, însă trebuie să mai şi pot, nu orice jucător de fotbal poate să fie şi antrenor.


„Dacă ar fi să aleg o carieră de antrenor în China sau în România, categoric aş alege China!”

Dacă ai începe o carieră de antrenor, care ar fi alegerea ta? România sau China, ţara unde ai avut multe satisfacţii?
Categoric China! Din toate punctele de vedere. China, pentru mine, a fost cea mai bună variantă, am avut cele mai mari satisfacţii ca fotbalist, atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar. În plus, fetiţa mea s-a născut acolo, stă acolo, acela este mediul ei. Pentru ea, China este acasă. România înseamnă vacanţă, vine să îşi vadă bunicii şi cam atât.

Lăsăm China pentru moment şi revenim în România. La Urziceni, un prag important în cariera ta. Eşti campion al României cu Unirea.
E un moment special din cariera mea, aşa ceva nu se poate uita. Nu ne dădea nimeni vreo şansă, însă am muncit, am fost serioşi şi ne-a ieşit. Practic, până la victoria cu Dinamo, nimeni nu ne-a băgat în seamă. Poate că ne-a ajutat acest aspect, nu am avut presiune din exterior.

Dan Petrescu are, cu siguranţă, un mare merit. De câte ori l-ai văzut zâmbind în acel mandat?
L-a văzut cineva? E uşor de observat acest lucru şi la televizor, nu trebuie neapărat să lucrezi cu el. Este un tip foarte serios, o persoană care urăşte să piardă, vrea tot timpul să câştige. În fotbal, locul doi nu se premiază şi atunci cum să-i placă să piardă? E un antrenor care pune presiune. Înainte de fiecare meci vorbea despre adversar de parcă simţeam că jucăm, mereu, cu Barcelona. O făcea pentru a ne motiva, ne scoatea din letargie, era interzis ca cineva din vestiar să creadă că meciul e câştigat dinainte.

Champions League, visul interzis”

Visul tău a fost să joci în Champions League. Din păcate, însă, după ce ai ieşit campion cu Unirea, totul s-a transformat în coşmar. Ai văzut meciurile Urziceniului din tribună, nu ai fost inclus în lotul pentru cupele europene.
Fiecare om are un destin. Mi-aş fi dorit enorm să pot juca, a fost o neîmplinire. Aşa e, era visul meu din copilărie, dar nu s-a putut. Nu port ranchiună, chiar dacă a fost dureros, fiecare dintre noi a avut o contribuţie pentru acel titlul, însă unii au rămas în tribună. Să ştii că cel mai greu pentru un fotbalist este să stea în tribună! Peste tot mergeam cu echipa, eram în stadion, însă niciodată pe gazon. Cine nu ar suferi? Asta e. Aşa a fost să fie. Chiar stăteam şi mă gândeam că nici când am fost în China, în cea mai bună perioadă din cariera mea, nu am jucat în Champions League (n.r: Asian Champions League). Atunci m-am accidentat foarte grav şi am stat departe de teren luni bune.

De câte ori l-ai văzut pe Dumitru Bucşaru în vestiar? Într-un fotbal în care patronii coborau des din lojă în iarbă şi erau mai mult la televizor, Bucşaru a fost considerat finanţatorul-fantomă.
Venea foarte rar la echipă. Cred că l-am văzut de cinci ori în toată perioada petrecută acolo. Mai mult la petrecerile organizate cu echipa. În timpul meciurilor cred că l-am văzut o singură dată. Când aveam perioade mai slabe şi era supărat, mai apărea, spunea ce avea de spus în felul său şi, după, pleca.



Imi poţi face o comparaţie între Bucşaru şi şefii chinezi. Ai lucrat în China cu oameni cu averi impresionante
În China, timp de cinci ani, nu am văzut patronii sau şefii cluburilor în vestiar. Mai veneau şefi din companiile care conduceau echipele, însă, doar ca să ne ureze succes. E o diferenţă. La ei sunt influenţate transferurile, însă după ce a fost lotul definitivat, gata, doar antrenorul decide. E altfel. Uite, îţi dau un exemplu, că tot mi-ai pomenit de emisiuni. Şi chinezii au emisiuni după meciuri, însă nu stau să discute aşa mult despre arbitraj, chiar dacă se greşeşte mult şi la ei, voit sau mai puţin voit. Pentru ei alte lucruri sunt importante.

Cum ar fi?
De exemplu, sunt foarte interesaţi de felul în care trăiesc jucătorii străini. Eu am fost invitat la nenumărate emisiuni, au venit şi la mine acasă, au făcut reportaje cu familia, unde locuiesc, ce mănânc, ce fac în timpul liber, cum arată o zi din viaţa jucătorului. Asta-i interesa!

Şi cum era o zi din viaţa golgheterului Dănălache în China? Erai un fel de vedetă locală într-un orăş mic pentru China (n.r. Nanjing), 7-8 milioane de locuitori
Era un sentiment frumos. Ne opreau peste tot, la supermarket, la mall, pe stradă. Şi pe mine şi pe ceilalţi străini. Miercuri aveau o tradiţie, mai exact un antrenament la care participau şi fanii. Era destul de greu să scapi la final. De regulă, aproximativ o oră după fiecare şedinţă, o petreceam cu autografe şi fotografii cu fanii.



“Am plecat să dau probe la o echipă din Ucraina şi am ajuns în China”

Ai avut adversari redutabili în lupta pentru titlul de golgheter. Drogba, Anelka...
Anelka a venit primul. Mai erau Seydou Keita şi Rochemback (n.r. Fabio), ambii au jucat la aceeaşi echipă. Pe lângă jucătorii mari începuseră să vină şi antrenori cu nume. Erau deja acolo Marcello Lippi, Rijkaard, Tigana, Henk ten Cate. Din 2011-2012 au început să investească masiv, mult peste ce se întâmpla în Europa, nu prea se mai putea concura cu ei. Acum, dacă nu ai în CV Real, Barcelona sau alte echipe mari din Europa, e destul de greu să mai ajungi în China, mai ales la echipele de top. Dacă facem o statistică, în acest moment, la ce jucători sunt în China...este incredibil. Sunt jucători care ajung de tineri din campionate puternice, de la echipe precum Dortmund sau Atletico Madrid, la 24-25 de ani. Eu, în locul lor, nu aş face un astfel de pas, cred că e puţin exagerat.

Nu? De ce? Nu contează pentru un fotbalist şi factorul financiar?
Nu! Pe un jucător care nu câştigă foarte mult, aşa cum am fost eu, pot să-l înţeleg. Eu am ajuns dintr-o conjunctură în China. A fost mâna destinului care mi-a schimbat cariera. Eram în Antalya pentru a da probe de joc la o echipă din Ucraina, antrenorul de acolo m-a pus să slăbesc, am mers la saună, m-am înfometat, iar la meci am fost praf, nici nu puteam să stau în picioare. Când trebuia să mă întorc, impresarul mi-a spus că o echipă din China caută atacant. Am zis să merg, de ce nu! Le-a plăcut, mi-au promis că mă sună, că mai au câţiva jucători pe listă. Chiar mi-am spus <<uite-i şi pe ăştia ce mod au de a te refuza, te sunăm noi>>. Şi m-au ales pe mine. Aşa a început această perioadă superbă din cariera mea.
Au fost şi momente mai puţin plăcute, o accidentare urâtă, opt luni de pauză, muncă pentru recuperare, însă ai trecut peste şi ai revenit
Iniţial am fost consultat de un doctor şi mi-a spus că nu e nimic grav. Am mai jucat două meciuri şi aveam dureri foarte mari. La un moment dat, în timpul meciului, piciorul s-a dus în stânga, corpul mi-a rămas în dreapta şi am simţit că e grav. Am trimis analizele în Germania şi, când am primit răspunsul, ruptură totală de ligamente încrucişate, am plâns vreo jumătate de oră. O cumpănă în carieră, o perioadă infernală. M-am operat şi cum mi-am revenit din anestezie am ştiut că trebuie să fac orice pentru a mă întoarce pe teren. Însă, să ştii că şi atunci am avut noroc. Am întâlnit oameni extraordinari, munceam 7-8 ore pe zi, două antrenamente, iar chinezii m-au înţeles şi au plătit tot. La două zile după verdict eram în avion, iar la o săptămână pe masa de operaţie.


Am câştigat bine în China. Cel mai important era că nu existau probleme cu banii, nu întârziau salariile, nu rămâneau restanţe pentru care trebuie să mergi la comisii. Erau foarte corecţi, iar factorul financiar a contat

Cristian Dănălache – atacant Sportul Snagov


Cât contează sprijinul clubului într-un astfel de moment? Ştiu multe cazuri în care sportivul este, dacă putem spune aşa, părăsit pe masa de operaţie...
Din păcate şi eu ştiu multe cazuri. Contează enorm! Nu operaţia este grea, recuperarea, atât ca muncă depusă de sportiv, dar mai ales din punct de vedere financiar. Am stat cinci luni la recuperare în Germania. S-au interesat, au dat telefoane, au venit în vizită. E important acest suport, foarte important. Şi dacă tot vorbeam de soartă, am avut norocul, inspiraţia, să semnez noul contract cu o lună înainte de a mă accidenta. Veneam după o perioadă bună. Primeam telefoane pentru o ofertă din Coreea de Sud, puneau presiune pe mine să nu semnez prelungirea cu chinezii şi să accept oferta lor, însă am preferat să fiu corect. Îmi dădusem cuvântul chinezilor şi nu am vrut să-mi încalc vorba. Am fost răsplătit!

„În Coreea, dacă antrenorul le spune jucătorilor să intre cu capul în zid, din respect, jucătorii o fac fără să comenteze”

Ai ajuns până la urmă în Coreea de Sud. Care au fost diferenţele faţă de China?
Am pierdut titulul de golgheter în ultima etapă, e adevărat, în Coreea de Sud am jucat în liga secundă. Cât despre diferenţe? Imense. Primul cuvânt învăţat în limba coreeană a fost <<durere>>. Am prins o perioadă de pregătire de două luni de zile infernală! După Dan Petrescu mi-am spus că nu o să mai prind vreun antrenor care să mă alerge aşa mult. De unde, în China am avut un sârb, pe lângă care, Petrescu era înger, apoi în Coreea de Sud am cunoscut iadul. Chiar glumeam cu prietenii, le spuneam că la 34-35 de ani am ajuns să alerg cât nu am alergat la 20 de ani. De exemplu, eu am jucat şi în ţările arabe, e diferenţă mare de profesionalism. La arabi, jucătorii autohtoni nu au chef să alerge, au aşa mulţi bani şi relaţii cu şeicii, îşi permit să schimbe şi antrenorii şi e greu să te impui în faţa lor. În Coreea, dacă antrenorul le cerea să intre cu capul în zid, ei asta făceau fără să comenteze. Au un respect pentru antrenor, pentru jucătorii în vârstă, un respect dus la extrem. E vorba de educaţie. Îţi dau un exemplu.

Te rog.
Înainte de micul dejun, în fiecare zi, aveam un fel de ritual. Cu toţii coboram în faţa hotelului şi făceam înviorarea. Toţi. Coreeni, străini, staff, aşa era obiceiul, nimeni nu întârzia. Era un fel de salut între jucători şi staff. Coreenii erau mult mai organizaţi decât chinezii.

Spune-mi, te rog, un antrenor care ţi-a marcat cariera?
Marius Lăcătuş. Cu el am debutat pe prima scenă, la UTA. Este un reper în cariera mea. Trebuie să mă laşi să-i mai pomenesc şi pe alţii, te rog. Apoi Dan Petrescu, am învăţat multe lucruri. Seriozitatea este cea mai importantă.

Care este cel mai important trofeu, moment dintr-o carieră, chiar dacă sună a clişeu, de globe-trotter?
Sunt mai multe şi e bine că am de unde să aleg. Titlul cu Urziceni, trofeul de golgheter în China şi, la fel de important, sau poate cu o însemnătate mai mare pentru mine, cel de MVP. Este un trofeu oficial acordat de Federaţie cu o valoare uriaşă, mi-am dorit foarte mult această distincţie, pentru că am fost ales în faţa unor jucători mari. Apoi a venit într-un moment greu, atunci eram în recuperare după accidentare, nici nu am putut să mă prezint la gală. Au votat toţi antrenorii din liga chineză, căpitanii de echipă şi cred că a contat şi votul fanilor. Dintre Anelka, Keita, Rochemback şi alţii, MVP-ul campionatului a fost <<Da Şî>>

Cine?
Eu! <<Da Şî>>. Aşa mă strigau chinezii, nu puteau pronunţa Dănălache. <<Da>>, de la Dănălache, primele două litere şi <<Şî>>, care înseamnă zece în chineză, numărul meu de pe tricou.

<<Da Şî>>, în final, înainte să îţi mulţumesc pentru interviu, o să te rog să-ţi scrii numele în chineză. Ai un pix, o foaie şi o fotografie cu un tricou pe care e trecut numele tău în chineză
Mai bine mă pui să merg pe jos până în China. O s-o rog pe fetiţa mea să scrie, ea vorbeşte limba, ştie să scrie, eu nu pot.



















 


 





 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.