I se pregătește ceva!

Redactor:
Nicu Bădescu
Redactor:
Ștefan Dobre
  • Publicat:
  • Actualizat:
I se pregătește ceva!

Ieri era ziua în care Florin Prunea trebuia să se prezinte pentru a doua oară la DNA Pitești. Numai că, acesta nu a onorat invitația, fiind plecat în Serbia, acolo unde este delegat de UEFA pentru o inspecție referitor la un program pentru investiții în infrastructura pentru juniori. În lipsa lui însă, cei care instrumentează ancheta nu au stat degeaba și au continuat să lucreze la dosarul care urmează să-l incrimineze pe directorul de relații internaționale al FRF.

Mincă și Penescu, față în față

Sunt deja multe indicii că procurorii nu au de gând să scape din mâini potul cel mare, care, momentan, e persoana lui Florin Prunea și se pregătesc serios pentru momentul în care acesta va veni în țară. Miercuri au fost aduși oameni din comsiile federale, adică cei care la care Prunea ar fi intervenit în favoarea lui Penescu. Ieri, a fost rândul unei confruntări între cei care sunt bănuiți că i-ar fi dat banii lui Prunea, Cornel Penescu și Cristian Mincă. Primul a fost adus președintele lui FC Argeș, în jurul orei 14.30. Părea destul de îngândurat. Apoi, supriză! Duba Poliției a fost trasă în fața sediului DNA. Din fericire pentru oficialul piteștean, ea nu era goală. A corborât Cornel Penescu, care a fost dus repede în incintă. Surse judiciare au confirmat faptul că Penescu și Mincă au fost puși față în față și că discuțiile s-au învârtit în jurul lui Florin Prunea. Doar o jumătate de oră a stat Penescu acolo, Mincă rămânând singur în fața anchetatorilor pentru încă aproximativ o oră. Întrebările au fost pe același subiect: legăturile celor din conducerea Piteștiului cu directorul de relații internaționale al Federației. Așa că, spun sursele, atunci când Prunea se va întoarce în țară, îl vor aștepta și o invitație la DNA și un dosar destul de cuprinzător de luare de mită și trafic de influență.  

12.000 de dolari ar fi primit Florin Prunea de la Cristian Mincă, la ordinul lui Cornel Penescu, pentru ca oficialul FRF să intervină la comisiile Federației pentru a-l scăpa de o amendă de 300.000 de lei pe finanțatorul Argeșului.

Îl cred sau îl aduc cu forța?

Anchetatorii nu s-au mulțumit însă numai cu explicația lui Prunea că acesta este la Belgrad și că nu poate să onoreze invitația DNA. Ieri, pe lângă Mincă și Penescu, la Pitești s-a prezentat și avocatul lui Florin Prunea, Adrian Ion. Acesta a adus cererea prin care oficialul FRF solicita învoirea de la DNA, o recomandare de la UEFA, plus fișa postului lui Prunea la forul european (membru în Comsia “Hattrick”). În plus, avocatul a trebuit să mai aducă încă o serie de acte solicitate de procurori în urma primei discuții, printre care și contractul de muncă al fostului portar al naționalei de la Federația Română de Fotbal.  Anchetatorii vor să stabilească dacă absența lui Prunea este justificată (el susține că participă la supervizarea construcției unei academii de fotbal a UEFA lângă Belgrad) iar, în caz că vor considera contrariul, vor dispune aducerea lui cu forța la DNA! 

Pe aceeași temă
Am aflat tariful! Câţi euro ia Ioniţă pentru o cântare, în timp ce Viorica are COVID

Adevărul despre cea mai cunoscută bătălie a lui Vlad Ţepeş. De ce a eşuat celebrul „Atac de noapte”

Sfatul unui medic: Cafeaua nu trebuie consumată prima dată dimineaţa. Care este motivul

Tuchel, inimă de aur. Antrenorul lui Chelsea a plătit operația pe cord de care avea nevoie fiul menajerei sale

Top 6 SUV-uri 4×4, cu un consum mic, care pot fi cumpărate cu 6.000 de euro

Loredana Groza, luată cu ambulanţa la scurt timp după ce a participat la nunta Simonei Halep… >

Panică după nunta lui Halep. Loredana Groza, dusă de urgenţă la spital

Primele declarații despre STAREA Vioricăi de la Clejani! Medicul Marinescu a rupt tăcerea

Lipsa de vitamina D îți distruge organismul. Cele 6 semne pe care să nu le ignori

Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a ŞOCAT o lume întreagă

Surpriză la IKEA România. Iată ce vor găsi clienții în magazine peste câteva zile

Gina Pistol NU revine la Antena 1?! Smiley a dat-o de gol

Ce poreclă rușinoasă are, de fapt, Dan Petrescu. Marius Șumudică l-a dat de gol: 'Așa i se spune la Cluj!'

Cutremur total în Europa! Apare o super armată europeană

Fraudă majoră în lumea criptomonedelor. Lovitura este masivă şi o mulţime de oameni şi-au pierdut banii

Zodiile cele mai nocive în relații. Te distrug emoțional

Accident dramatic la Trofeul Câmpulung, după ce o mașină s-a răsturnat de mai multe ori. Momentul impactului, surprins în imagini

Accesorii auto utile pe care le va vinde Lidl săptămâna viitoare

STUDIU Ţara în care trăiesc cei mai înalţi oameni din lume. Factorii care ar putea influenţa scăderea în înălţime

BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași

Dezvăluiri despre asasinarea omului de ştiinţă iranian Mohsen Fakhrizadeh: Mossadul l-a omorât de la mii de kilometri distanţă cu o precizie perfectă

Vrei un salariu de peste 6.000 de lei? A fost oficializat examenul pentru a obţine calificarea pentru acest job. Nu este IT

O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO

Imaginile durerii din fața spitalului în care a murit Petrică Cercel. Familia și prietenii regretatului manelist l-au păzit întreaga noapte / PAPARAZZI

Emma Răducanu are un IUBIT celebru! Detalii picante despre idila lor

Lovitură pentru cei care încalcă legea: Supraveghere video pe șosele și sancționare automată a contravenienților

FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase! `Sunt jalnică`

FOTO. Anna Lesko, apariție controversată, fără lenjerie intimă! Imaginile nu lasă loc interpretărilor