Florin Caramavrov scrie despre Duckadam și răspunde la o întrebare: „Mulți nu înțeleg de ce e atât de apropiat de un personaj controversat ca Gigi Becali. Păi uite, de-aia!”

Revăd pentru a nu știu câta oară filmulețul cu loviturile de departajare de la finala Cupei Campionilor 1986 și îmi dau lacrimile. Mereu mi se întâmplă asta când mă uit la cele patru parade ale lui Duckadam, însoțite de comentariul de la fața locului, realizat de Teoharie Coca Cosma.

„Duckadam apărăăăă! Duckadam apărăăăăă! Extraordinar Duckadam! Bravo, Duckadam!”. O dată, de două ori, de trei ori, de patru ori! Nu știu dacă ați mai trăit sentimentul ăsta. Să te emoționezi mereu când vezi niște imagini vechi de 30 de ani, când vezi muntele de om din poartă concentrându-se, cu mustața lui triumfală și cu paradele lui fantastice.

Helmut Duckadam, eroul de la Sevilla, mi-a marcat adolescența. A fost prima oară când mi-am dat seama că se poate și atunci când toată lumea spune că nu ai nicio șansă, că ești prea mic pentru a  emite pretenții. Se poate! Cu talentul de rigoare, dar și cu multă muncă și cu un psihic de fier.

Vă dați seama ce a simțit omul ăsta când stadionul „Sanchez Pizjuan”, plin ochi de spanioli care făceau o gălăgie infernală, aproape că se dărâma peste el. El, un om simplu din România socialistă,  o poartă, un adversar în față, infernul peste tot și o Cupă a Campionilor Europeni care aștepta pe o masă la mijlocul terenului. Cum să nu fii copleșit de toate acestea? Cum să reușești să te mobilizezi, să nu mai simți nimic, nici emoție, nici presiune, și să zbori de 4 ori între barele porții?

Duckadam a reușit. Nu îmi pot explica nici în momentul de față cum a reușit. Ce forță interioară trebuie să fi avut acest bărbat puternic venit din comuna Semlac la București pentru o viață mai bună?

Dar au fost ani când l-am uitat. Și eu, și tu, noi, în general. Ani în care a suferit, el, Muntele, el, Leul. România îl expulza sau mai degrabă nu ne mai păsa. A fost, ne-a bucurat, ne-a impresionat, a trecut.

Marele Duckadam a suferit enorm prin spitale, zeci de operații, alături doar familia, poate câte un telefon de la câțiva foști colegi. Într-un gest disperat, și-a vândut mănușile cu care a apărat cele 4 penalty-uri, a vrut să emigreze în America, a lucrat la vamă… Trebuia să supraviețuiască.

Singurul care i-a întins o mână a fost Gigi Becali, pe care l-am blamat de nenumărate ori, și pe bună dreptate. Dar, vrem sau nu vrem, el ne-a salvat eroul. Și în interviul dat pentru ProSport, Duckadam spune că îi va rămâne mereu recunoscător acestui om, pentru că i-a schimbat viața. Are acum un trai decent, o familie frumoasă. Mulți nu înțeleg de ce marele Duckadam e atât de apropiat de un personaj controversat ca Gigi Becali. Păi uite, de-aia! Pentru că noi îl uitasem, iar Becali l-a salvat.

La mulți ani, Helmut Duckadam! Îți mulțumesc pentru lacrimile pe care mi le stârnești de fiecare dată când revăd imaginile de la Sevilla!

„Duckadam apărăăăă! Duckadam apărăăăăă! Extraordinar Duckadam! Bravo, Duckadam!”