Epilog suprarealist. Comisia FRF: Rapid are drept de joc în Liga 1. LPF: înlocuim Rapid cu Timișoara. Rapid: vă dăm în judecată! Va urma procesul. Rolul lui Burleanu și Iorgulescu în acest fiasco

Redactor:
Matei Udrea
Epilog suprarealist. Comisia FRF: Rapid are drept de joc în Liga 1. LPF: înlocuim Rapid cu Timișoara. Rapid: vă dăm în judecată! Va urma procesul. Rolul lui Burleanu și Iorgulescu în acest fiasco
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sfârșitul Rapidului este în aceeași notă în care s-a scris întreaga poveste a ultimelor luni: un suprarealism grotesc, o distopie a fotbalului. Ultimele ore ale zilei de joi, 27 iulie 2016, când s-a consemnat eliminarea giuleștenilor din Liga 1, au fost marcate de un război irațional și fără sens al comunicatelor între principalele părți implicate. Așa cum ProSport a prevăzut încă din 12 iulie, sunt șanse foarte mari ca această dramă să se termine pe sălile tribunalelor.

Comisia de Disciplină „constată că Rapid îndeplinește condiția deținerii dreptului de participare în competițiile organizate de LPF”

Comisia de Disciplină și Etică a FRF a postat, pe site-ul federației, decizia în cazul Rapidului – pe care l-a judecat tocmai la sesizarea lui Justin Ștefan, secretarul general al LPF – în care a anunțat că Rapid are drept de joc.

Iată comunicatul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF:
„Întrunită azi, 28 iulie 2016, Comisia de Disciplină și Etică a decis următoarele:

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentanți ai S.C. F.C. RAPID S.A. a domnilor avocați Tudor CHIUARIU, Valentin COCEAN și Dan IDIȚĂ‚, invocată din oficiu de Comisia De Disciplină și Etică a FRF.

Respinge cererile de intervenție accesorie formulate în interesul S.C. F.C. Rapid S.A. de către intervenienții S.C. AZUGA WATERS S.R.L., MORARU Valerii, CAPRĂ‚ROIU Răzvan Alexandru și CIOBANU Paul-Vasile.

Admite sesizarea L.P.F. formulată prin Secretarul General, astfel cum a fost modificată și restrânsă prin precizările reprezentantului convențional în ședința din 27.07.2016.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 70 din Statutul F.R.F., coroborat cu art. 4 pct. 4 și art. 38 pct. 1 prima cerință, teza finală, din R.O.A.F., constată că S.C. F.C. Rapid S.A. îndeplinește condiția deținerii dreptului de participare în competițiile organizate de L.P.F.

În baza dispozițiilor sentinței civile nr. 4266/13.06.2016, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 46406/3/2012 și ale art. 233 din Legea nr. 31/1990, republicată, constată că, de la data pronunțării sentinței civile de mai sus, S.C. F.C. Rapid S.A. își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia.

Executorie pe plan intern. Cu drept de recurs în termen de 2 zile de la comunicarea hotărârii motivate.

Pronunțată astăzi, 28 iulie 2016″.

Linkul aici.

 

LPF: „Locul rămas vacant în sezonul 2016-2017 prin neînscrierea și dizolvarea SC FC Rapid SA este ocupat conform ROAF de ACS Timișoara”

LPF a publicat, la rândul său, un comunicat pe propriul site în care anunță că Rapid va fi înlocuită și Liga 1 de ACS Timișoara. Aceasta, în ciuda faptului că, după cum Comisia de Disciplină anunțase mai devreme, decizia că Rapid îndeplinește condiția participării în Liga 1 era „executorie pe plan intern”.

Iată textul comunicatului LPF:

„Având în vedere:

– Dizolvarea S.C. Fotbal Club Rapid S.A. dispusă de Tribunalul București la 13.06.2016 și faptul că până în prezent nu s-a obținut suspendarea procedurii falimentului;

– Hotărârea executorie a Comisiei de Disciplină și Etică a FRF din 28.07.2016 prin care s-a reținut că S.C. Fotbal Club Rapid S.A. își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării până la terminarea acesteia, în condițiile prevăzute de art. 233 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990;

– C.I.I. Brihac Aurel este singura persoană care poate asigura în condiții legale conducerea activității S.C. Fotbal Club Rapid S.A.;

– C.I.I. Brihac Aurel nu a formulat o cerere de înscriere în competițiile organizate de LPF în numele S.C. Fotbal Club Rapid S.A. și nici nu și-a însușit cererile de înscriere și afiliere formulate de persoane care nu pot îndeplini operațiuni pentru club;

– C.I.I. Brihac Aurel a arătat că «fiind în procedura falimentului lichidatorul nu are dreptul de a încheia contracte de muncă sau convenții de prestări servicii sportive, deoarece debitoarea (S.C. Fotbal Club Rapid S.A.) nu mai are activitate sportivă»;

Locul rămas vacant în sezonul 2016-2017 prin neînscrierea și dizolvarea S.C. Fotbal Club Rapid S.A. este ocupat conform ROAF de ACS Poli Timișoara, care urmează a disputa primul joc oficial din cadrul acestei ediții de campionat în ziua de sâmbătă, 30.07.2016, împotriva echipei FC Dinamo.


Ne manifestăm regretul că fotbalul românesc pierde un club ca S.C. Fotbal Club Rapid S.A. și avem speranța că suporterii, pe care i-am simțit alături de club, vor găsi soluțiile pentru a continua istoria spiritului vișiniu într-o nouă formă de organizare”.

Linkul aici.

 

Valerii Moraru:Solicităm LPF să dispună înscrierea noastră, în caz contrar Rapid urmând a efectua orice demers juridic impotriva LPF în apărarea drepturilor sale”

Joi seara, târziu, Valerii și Violeta Moraru, patronii Rapidului, au dat publicității, la rândul lor, un comunicat amenințător, în care somează LPF să aplice decizia Comisiei de Disciplină și să introducă echipa în Liga 1, în caz contrar urmând să dea în judecată Liga.

Aceștia mai fac și promisiunea că vor plăti jumătate din datoriile clubului (peste 4,5 milioane de euro) până la 24 august și restul sumei până la 30 septembrie, când se va judeca recursul la sentința de faliment. Aceste făgăduieli sunt însă îndoielnice, ținând cont că aceștia nu au mai virat un leu în contul unic al clubului, potrivit lichidatorului judiciar, încă din decembrie 2015, iar plăți către ANAF nu s-au mai făcut de un an.

Iată comunicatul acționarilor majoritari ai Rapidului:
Comunicat al  S.C. Fotbal Club Rapid S.A.

Avand in vedere:

– Hotărârea  Comisiei de Disciplină și Etică a FRF din data de 28.07.2016 prin care s-a reținut că «S.C. F.C. Rapid S.A. îndeplinește condiția deținerii dreptului de participare in competițiile organizate de L.P.F.»;

– Faptul ca nu s-a constatat de catre Comisia de Disciplină și Etică a FRF ca S.C. F.C. Rapid S.A. nu ar indeplini vreuna dintre conditiile prevazute de art. 38 din Regulamentul de Organizare a Activitatii Fotbalistice al Federatiei Romane de Fotbal;

– Impotriva S.C. F.C. Rapid S.A. nu s-a dispus masura excluderii sau vreo alta sanctiune;

– Intentia asociatilor de a plati 50% din datoriile societatii pana la data de 24.08.2016, data la care se judeca cererea de suspendare a Hotararii prin care s-a dispus inceperea procedurii falimentului impotriva S.C. F.C. Rapid S.A.;

– Intentia de a plati integral datoriile societatii pana la data judecarii cererii de recurs declarata impotriva Hotararii prin care s-a dispus inceperea procedurii falimentului impotriva S.C. F.C. Rapid S.A.

Solicitam Ligii Profesioniste de Fotbal sa faca o analiza corecta a situatiei S.C. F.C. Rapid S.A. si sa dispuna inscriea noastra in competitiile organizate de LPF, in caz contrar S.C. F.C. Rapid S.A. urmand a efectua orice demers juridic impotriva Ligii Profesioniste de Fotbal in aparatea drepturilor sale.

Cu consideratie,

Creditor si finantator SC AZUGA WATERS

Actionar majoritar Valerii Moraru”

Linkul aici.


Toamna lui 2014, începutul sfârșitului. Eliminarea rigorii financiare în licența pentru Liga 1 a aruncat în aer datoriile și campionatul


GROPARII Patronii Rapidului și nici ai altor echipe nu și-ar fi permis niciodată să se joace cu focul dacă Iorgulescu și Burleanu n-ar fi eliminat criteriile financiare în acordarea licenței pentru Liga 1. FOTO: Mediafax

S-a ajuns, astfel, la deznodământul pe care specialiști în regulamentele FRF și legislația României l-au descris ca fiind cel mai probabil în cazul Rapidului: un haos total, cu decizii contradictorii și care ar putea duce la un proces civil. ProSport a publicat în premieră, pe 12 iulie, o analiză complexă a situației regulamentare și juridice.

În 2012, foștii șefi ai FRF și LPF, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, au început să sape groapa fotbalului profesionist din România atunci când au decuplat criteriile de licențiere din Liga 1 de cele de la UEFA. S-a acceptat atunci ca echipele să joace în campionat chiar dacă erau în insolvență.

În toamna lui 2014, conducătorii cluburilor jubilau după ce șefii LPF și FRF aprobau o nouă modificare a regimului sancțiunilor din regulamentul de acordare a licenței pentru Liga 1. La presiunile șefilor de cluburi care urmăreau să poată juca în competiții fără să mai fie retrogradați dacă nu-și plătesc fotbaliștii, angajații, furnizorii și datoriile la stat, Comitetul Executiv al FRF aproba, cu un singur vot împotrivă (Emilian Hulubei, de la AFAN), ca echipele să fie sancționate doar pecuniar sau cu depunctare. În acel moment, șefii FRF și LPF erau „reformatorii” Burleanu și Iorgulescu.

Șefii cluburilor nu au fost atunci foarte impresionați că pot fi depunctați sau amendați dacă au datorii. Importanți erau banii din drepturile TV, iar performanța sportivă (scopul primordial al sportului, în realitate) aproape că nici nu mai era luată în calcul. Toată lumea avea ca scop înșfăcarea milioanelor de la televiziuni.

A fost atunci ca o descătușare pentru cluburi, iar fotbalul a scăpat pur și simplu de sub control. Fotbaliștii au ajuns să nu mai fie plătiți, în unele cazuri, cu anii, datoriile la stat au urcat amețitor, totul a făcut implozie. S-a intrat în insolvență pe bandă rulantă, patronii văzând în această procedură o șmecherie prin care pot scăpa de plată. În Liga 1, numărul echipelor aflate în insolvență a ajuns, la un moment dat, la 6. Avertismentele lansate de câțiva oameni din fenomen, care prevedeau la ce se va ajunge, și ale presei care semnala că se stă pe un butoi cu pulbere, au fost ignorate de Răzvan Burleanu și Gino Iorgulescu.

Cum i-a dat Gino lui Moraru dezlegare la datorii

Acesta din urmă a mers chiar mai departe și, în vara lui 2014, a cerut în numele LPF, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, ca Rapid – retrogradată tocmai din cauza datoriilor către jucători și a neîndeplinirii criteriilor de licențiere – să fie reprimită în Liga 1. Acest demers al lui Iorgulescu se poate să fi fost interpetat – pe bună dreptate – de noul patron al Rapidului, Valerii Moraru (venit la echipă în iulie 2014), ca un cec în alb și o garanție și o dovadă că, în fotbalul românesc, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. De ce a făcut Iorgulescu asta, cine l-a influențat și ce a gândit, numai președintele LPF poate spune.


Suporterii Rapidului sunt adevăratele victime ale diletantismului și iresponsabilității de care au dat dovadă conducătorii fotbalului

Începând din august 2015, Moraru n-a mai plătit la stat nici măcar un singur leu – potrivit administratorilor judiciari ai clubului aflat în insolvență. Datoriile au explodat pur și simplu, de la 2,2 milioane de euro la venirea lui Moraru până la peste 4,5 milioane în acest moment. Cu cinci zile înaintea ședinței decisive de la Tribunalul București, care avea să consfințească intrarea în faliment, Violeta Moraru, soția patronului de la Rapid, îi spunea reporterului ProSport, fără nicio ezitate, că „ANAF nu are niciun drept” până în 2017. Fiscul avea de recuperat de la Rapid, în acel moment, aproape 10 milioane de lei. Instanța nu a împărtășit părerea Violetei Moraru.

Fotbaliștii au fost plătiți pe sărite, angajații la fel și nimeni, nici patronii, nici conducătorii LPF, nu au crezut, până în ultima clipă, că se va aplica legea.

Vinovații fără vină și o seninătate irațională

După toate aceste evenimente, sentința falimentului a aruncat în haos tot fotbalul românesc și competiția în sine. Regulamentele, modificate „isteț” de FRF și LPF ca să se poată juca în orice condiții, nu mai prevăd acum nicio sancțiune (în afara depunctării) pentru echipele intrate în faliment. Și s-a ajuns la situația absurdă ca un club în lichidare, fără jucători, antrenori, șefi, funcționari și bani, să aibă dreptul legal de a juca în Liga 1. Răzvan Burleanu, Gino Iorgulescu și Justin Ștefan se fac indirect vinovați atât de soarta Rapidului, cât și de această criză fără ieșire în care s-a intrat, prin modul iresponsabil în care au modificat regulamentele.


Adrian Mititelu, a cărui echipă Universitatea Craiova a fost exclusă abuziv din campionat, fără a i se da dreptul la apărare, a câștigat procesul cu FRF și LPF și a obținut, la prima instanță, despăgubiri de 240 milioane de euro. Acum, conducătorii fotbalului se văicăresc că n-au bani să plătească

Conducătorii de cluburi cu care a vorbit ProSport în ultimele săptămâni nu realizează foarte clar nici în acest moment ce s-a întâmplat cu adevărat și ce consecințe juridice îi pot paște. În discuțiile particulare cu reporterul publicației noastre, șefii grupărilor din Liga 1 menționau că „o să excludem Rapid și băgăm Timișoara”, dar fără să poată invoca vreun paragraf de regulament în baza căruia să se facă această operațiune.
În acest moment, nici perspectiva unui proces în care să se ceară daune de milioane de euro LPF nu e percepută clar. Unii șefi de cluburi cred că totul se va rezolva de la sine cu dispariția Rapidului, alții spun că procesul va dura ani și „mai vedem noi ce-o fi mai încolo”.

Numai că așa s-a tratat și cazul Universității Craiova acum câțiva ani, iar acum toată lumea e disperată că instanța a stabilit despăgubiri de 240 de milioane de euro pe care FRF și LPF se vaită că nu au de unde să le dea.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup