Ce „bani ai familiei” bagă Becali la Steaua. „Roș-albaștrii” au încasat în ultimul deceniu, numai din drepturile TV și premiile UEFA, peste 80.000.000 de euro. Alte multe zeci de milioane au venit din bilete, transferuri, sponsorizări

Redactor:
Matei Udrea
Ce
  • Publicat:
  • Actualizat:

Explicațiile lui Gigi Becali, care a afirmat imediat după eliminarea echipei Steaua din Liga Campionilor că nu e dispus să bage „banii familiei în groapă și să le dea foc” făcând transferuri, par bizare la un calcul sumar al sumelor care au intrat în club pe parcursul ultimului deceniu.

„Nu am nicio obligație în fața lui Dumnezeu sau a altcuiva să mă apuc să dau cu milioanele de euro acuma, să-i bag la Steaua, să-i pierd, să-i arunc într-o groapă, ca să le dau foc. (…) Spuneți-mi cum să fac (n.r. – să întărească Steaua). Cu ipsos? Da” spuneți-mi cum s-o fac? Ne aduce cineva? Ne dă cineva? Cad de sus jucătorii? Ne dă cineva gratis niște jucători? Să nu creadă careva că eu, Becali, sunt obligat! Nu mă obligă nimeni să arunc banii mei în fotbal, da? Eu fac ce pot și atâta am putut să fac. Eu banii mei nu-i arunc în fotbal”, a replicat patronul clubului Steaua la DigiSport, atunci când moderatorul Dan Filoti și invitatul Ilie Dumitrescu l-au întrebat dacă are de gând să mai transfere fundași pentru a remedia deficiențele evidente în „dubla” cu Partizan.


Gigi Becali ține banii și viitorul Stelei în același buzunar. FOTO: ProSport/Alexandru Hojda

Cum riscă Becali banii familiei după ce a încasat 80.000.000

„Ce, eu am fost blestemat, când m-am născut, și obligat prin vreun act să dau banii mei la Steaua? Nu e nicio chestie de genul ăsta. N-am ce face. Să faci echipă puternică acum trebuie să dai milioane și milioane de euro. Iar eu nu vreau să risc familia mea. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că am la ora asta 12-13 ani de fotbal și sunt acolo, nu sunt curățat, pentru că Dumnezeu a vrut să nu fiu curățat. Că, altfel, ce s-a întâmplat, e o minune, ca să ai o echipă ca Steaua, să joci la nivelul la care am jucat și să nu te cureți de 40-50 de milioane de euro. M-a ajutat Dumnezeu și m-a apărat. De acum încolo mă apăr eu, m-ai înțeles? Iar ce v-am spus, așa rămâne. Mă țin de cuvânt. Eu, dacă încep, ce bani mai are Steaua acolo, și dacă eu, știu eu, cum o vrea Dumnezeu, dacă încep să dau bani eu, eu nu vreau banii mei și ai copiilor mei să-i arunc în foc. Atunci v-o dau vouă!”, a supralicitat, pe un ton tărăgănat, latifundiarul din Pipera.

Discursul pare credibil atât timp cât se păstrează în limite generale, fără date concrete. Plecând de la „minunea” invocată de Becali, ProSport a estimat banii încasați de Steaua din două surse relativ ușor de cuantificat pe parcursul ultimului deceniu: premiile de la UEFA și drepturile TV din Liga 1. A rezultat o sumă de peste 80.000.000 de euro.

Bugetele de 10-15 milioane anunțate de patron nu prea ies la socoteală

La sumele de la UEFA și din drepturile TV ale Ligii 1 se adaugă alte zeci de milioane imposibil de socotit fără o consultare a actelor contabile de la Steaua (lucru de asemenea nerealizabil, ținând cont că gruparea lui Becali este una dintre cele mai opace în această privință) proveniți din încasările pe bilete, din vânzarea drepturilor TV pentru Cupa UEFA în anii când sistemul nu era cel de acum, din transferurile de jucători și din sponsorizări.
Deși greu de calculat, suma finală nu e deloc derizorie, ba dimpotrivă. Au fost meciuri (precum „sfertul” de Cupa UEFA cu Rapid din 2006) în care s-au încasat 200.000 de euro din drepturile TV. La partida Steaua-Chelsea, disputată în februarie 2013 în Europa League, rețeta financiară a biletelor vândute a urcat la 1,5 milioane de euro. Tot atât s-a luat la fiecare din întâlnirile cu Real Madrid și Lyon disputate în 2006 în Liga Campionilor. Partidele cu Molde, Stuttgart și Copenhaga, jucate în grupele Europa League în toamna lui 2012, au însemnat venituri cumulate, din bilete, de 2,2 milioane de euro. Iar acesta sunt doar câteva exemple din ultimul deceniu. Rezultă că în câteva sezoane numai banii din biletele vândute suporterilor ar fi fost suficienți pentru a acoperi un buget de 5-6.000.000 de euro, restul încasărilor putând fi trecute deja la profit.

În unii ani, privilegiul de a-și vedea sigla pe pieptul tricourilor „roș-albastre” a fost plătit de diverse firme cu peste 1.000.000 de euro. În sfârșit, transferurile au reprezentat o permanentă sursă de venituri uriașe. Numai pe Chiricheș, Gardoș, Bourceanu, Keșeru, Szukala și Sânmărtean s-au încasat, în ultima perioadă, 21,3 milioane de euro. Dacă amintim că, de exemplu, pe Rădoi s-au luat, în 2008, 5 milioane de euro când a plecat la Al Hilal, iar în ultimul deceniu Steaua a vândut zeci de fotbaliști, putem înțelege dimensiunea reală a sumelor intrate din 2006 și până azi în conturile grupării cârmuite de Gigi Becali.

În tot acest timp, cheltuielile nu s-au apropiat niciodată de nivelul încasărilor. Spre exemplu, la începutul sezonului trecut clubul a anunțat venituri totale, pe an competițional 2013-2014, de 37 de milioane de euro, iar bugetul făcut public de conducere a fost de 16 milioane de euro.

Steaua nu a anunțat bugetul decât din când în când, la solicitarea expresă a ziariștilor. Anul acesta, președintele Valeriu Argăseală a declarat pentru ProSport că suma alocată pentru 2015-2016 este „puțin peste 10.000.000 de euro”. Gigi Becali a afirmat apoi, la DigiSport, că ar fi vorba de „vreo 12.000.000″.

La o evaluare sumară a cheltuielilor efective (contractele jucătorilor, banii dați pe achiziții și costurile pentru funcționarea clubului), e greu să se ajungă la sumele anunțate de conducere. Partea cea mai importantă a bugetului la cluburi de felul Stelei o reprezintă salariile fotbaliștilor. Anul acesta, fondul de salarii e de circa 4,8 milioane de euro. Prin comparație, Partizan Belgrad, echipa care tocmai a eliminat Steaua din turul III preliminar al Ligii Campionilor, are un fond de salarii de 6,58 milioane de euro în acest sezon, la un buget total de circa 10,2 milioane. Din ce rămâne, sârbii cheltuiesc alte 2 milioane de euro cu centrul de copii și juniori, ceea ce la Steaua nu e cazul. 
Această paralelă poate indica două lucruri: fie cheltuielile auxiliare ale steliștilor sunt mult mai mari decât cele normale, fie cheltuielile anunțate nu sunt cele reale.

Cine de la cine ia: Gigi de la gura Stelei sau Steaua de la gura copiilor lui Gigi?

Chiar și așa, însă, nu întotdeauna au fost bugete precum cel din acest an. În sezonul 2009-2010, Steaua anunța că pune la bătaie 9.000.000 de euro. În anii de dinainte, suma a fost și mai mică, pentru că în fotbalul românesc creșterea contractelor pentru fotbaliști s-a făcut treptat, o dată cu sporirea banilor din drepturile TV.

După cum lesne de poate observa din cifrele de mai sus, oricum am face socotelile, reiese că Gigi Becali nu avea cum să cheltuiască bani cu Steaua în ultimul deceniu, ba din contra, rezultă un excedent. Și n-ar fi vorba de sume insignifiante, ci de o balanță constant pozitivă de milioane de euro (uneori, chiar zeci de milioane, cum a fost acum doi ani).

În acest context, e de neînțeles de ce Gigi Becali se plânge că ar rupe de la gura copiilor pentru a finanța Steaua. Discutate pe cifre, lucrurile stau exact pe dos: întreaga familie Becali trăiește pe spinarea clubului și a suporterilor. Nu Steaua rupe de la gura copiilor lui Gigi Becali, ci copiii lui Gigi Becali trăiesc pe picior mare din banii Stelei.

Pentru a rămâne în registrul mistic atât de drag latifundiarului, s-ar părea că Steaua nu e un blestem, ci o binecuvântare, un corn al abundenței mereu plin. Ani în șir, patronul n-a făcut decât să stea în lojă și să își frece mâinile mulțumit, văzând cum zecile de mii de spectatori îi umplu tribunele și conturile indiferent dacă echipa lui câștigă sau pierde, iar UEFA îi virează zeci de milioane chiar și atunci când Steaua e ciuca bătăilor în grupele Ligii Campionilor.

„Ce, eu am fost blestemat, când m-am născut, și obligat prin vreun act să dau banii mei la Steaua? Nu e nicio chestie de genul ăsta. N-am ce face. Să faci echipă puternică acum trebuie să dai milioane și milioane de euro. Iar eu nu vreau să risc familia mea. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că am la ora asta 12-13 ani de fotbal și sunt acolo, nu sunt curățat, pentru că Dumnezeu a vrut să nu fiu curățat. Că, altfel, ce s-a întâmplat, e o minune, ca să ai o echipă ca Steaua, să joci la nivelul la care am jucat și să nu te cureți de 40-50 de milioane de euro.”
Gigi Becali, patron la Steaua
 

Bugetul oficial al Stelei a scăzut anul acesta de la 16 la numai 10 milioane de euro pentru că și încasările de la UEFA s-au redus de circa patru ori

UEFA n-a făcut încă publică suma finală încasată de cluburile care au participat la ediția 2014-2015 a Europa League. Totuși, forul continental a anunțat criteriile de calcul care ne pot da o idee asupra banilor care vor fi încasați de Steaua. Fiecare echipă calificată în grupe încasează 1,3 milioane de euro. Fiecare victorie e răsplătită cu 200.000 de euro, iar egalul – cu 100.000 de euro.

În cazul echipei Steaua se poate vorbi de 1,3 milioane de euro cuveniți pentru calificarea în faza grupelor, alți 400.000 de euro încasați pentru cele două victorii și încă 100.000 pentru remiza obținută în Grupa J. În total, 1,8 milioane de euro.

Acestei sume i se adaugă însă și cota-parte din market pool, adică din încasările pentru drepturile TV. UEFA le va împărți celor 48 de echipe calificate în Europa League circa 83,5 milioane de euro în baza banilor plătiți de televiziunile din țările respective. Cum România a avut calificate în faza grupelor două formații, Steaua și Astra, suma cuvenită țării noastre din market pool se va împărți la doi. Cel mai probabil, gruparea lui Gigi Becali va mai încasa 1,5-2 milioane de euro din drepturile TV, ceea ce va urca suma totală la aproximativ 3-4 milioane de euro.

E o scădere importantă față de sezonul 2013-2014, când Steaua a încasat de la UEFA peste 15 milioane de euro pentru participarea în Liga Campionilor.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen