Andru Nenciu scrie despre evenimentul care a avut loc în același timp în 35 de orașe ale lumii: „Ce am învățat la Wings for Life”. 20 km în scaunul rulant, 1.821 de suflete și drama lui Kaladze

Wings for Life, a doua ediție, a început și s-a terminat cu bine într-o duminică imprevizibilă din cel de-al doilea anotimp. În București și în alte 34 de orașe ale lumii de pe șase continente s-a alergat în același timp pentru o cauză nobilă: strângerea de fonduri pentru cercetarea afecțiunilor măduvei spinării, pentru finanțarea unor proiecte de identificare a remediilor rămase încă nedescoperite. Anul trecut s-au adunat 3 milioane de euro numai din taxele de participare ale celor 35.000 de alergători care au parcurs în total peste 350.000 de km, o distanță echivalentă cu înconjurul lumii de 13 ori. .

Startul de la Selgros Pantelimon FOTO Cristian Vasile / Red Bull

                              La startul de la Selgros Pantelimon s-au adunat 1.821 de oameni (dublu față de 2014 în România), alergători care nu s-au temut că vor fi măcelăriți de zăpușeală sau că vor menține un ritm ridicat cu picături de ploaie în spate. Tipi înalți și slabi ca niște berze, supraponderali simpatici, atleți până în vârful unghiilor, doamne conectate la un stil de viață sănătos, participanți veniți de unde se agață harta-n cui, campioni olimpici, prichindei, clubberi atletici, bloggeri cu freze elaborate, realizatori tv, oameni bine poziționați social, dar mai ales oameni cărora viața le-a pus o talpă dură au dat dovadă, la Wings for Life, de generozitate și respect, probabil printre cele mai rafinate pasiuni sufletești.

De ce s-a alergat? Pentru că pericolul pândește mereu la doar câțiva metri de noi. Anual, 250.000 de oameni suferă traumatisme medulare, de cele mai multe ori din cauza unor accidente rutiere sau din cauza unor căzături suferite mai ales în sport. Sloganul evenimentului este „Alergăm pentru cei care nu pot”, iar din 2004, de la înființarea ei, fundația Wings for Life a finanțat peste 100 de studii de cercetare în instituții precum Harvard Medical School, Cambridge University și Charite Berlin.

5 poze
Vezi galeria foto

De ce este o cursă specială? Cursa nu are o linie de finiș. Participanții sunt urmăriți de Mașina Oficială de Finiș, care pornește la 30 de minute de la start cu 15 km/h și își mărește treptat ritmul până când ultimele persoane de pe traseu sunt depășite. Locul participantului nu e determinat de timpul înregistrat, ci de distanța parcursă până în momentul în care Mașina de Finiș, echipată cu senzori, captează cipul din numărul de concurs al alergătorului.

De ce nu am alergat și eu? Pentru că am ales să prezint alături de Ioana, de la linia de start, ediția din acest an. Cu vocile colegilor Alin, Leo și Mihai în casca înfiptă în timpan și cu obiectivele colegilor cu camere direct în ochi, am învățat câteva lucruri importante la Wings for Life 2015.

Am învățat toate semnificațiile termenului forță George Baltă, ambasadorul local Wings for Life, a alergat duminică în scaun rulant 17,72 km!  În 2006, avea 20 de ani și era perceput drept un viitor taloner al reprezentativei de rugby a României. Un meci obișnuit de pregătire între echipa sa, Olimpia, și naționala U19, avea să provoace cea mai tristă zi din viața tânărului care trosnea de vitalitate și umor. Accidentul s-a produs când lega o grămadă. Și atât. Timpul s-a scurs de atunci, uneori înnebunitor de încet, alteori îmbucurător de repede, iar George are acum 29 de ani și un chef imens de viață. A absolvit Facultatea de Sociologie, face recuperare zilnică, muncește și își sprijină financiar familia, e master chef în bucătărie și merge la toate meciurile de rugby. „El ne dă putere, el îmi dă putere”, mărturisește șeful COSR, Alin Petrache, la finalul Wings for Life. George e tonic, a avut cea mai mare echipă la Wings for Life, trăiește sportul la prezentul continuu și intenționează să ajungă pe Wembley, să vadă de la câteva bătăi de inimă distanță meciul României cu Irlanda de la Cupa Mondială. George e legat prin mii de fire de sportul cu balonul oval, disciplină care i-a dat forța și optimismul pe care le degajă și acum. Ce am mai învățat duminică?

Am învățat că o luptă nu e niciodată pierdută de la câștigătorii categoriei scaun rulant, Octavian Ilina (18,90 km) și Magda Coman (15,30 km). Octavian nu are 40 de ani, vorbește însuflețit și ne spune să nu-l facem să râdă. Zâmbește trist, a rămas cu o cicatrice imensă pe inimă de când avea puțin peste 20 de ani. Un plonjon în bazin avea să-l abată de la drumul firesc în viață, dar nu s-a înecat în disperare și nimic nu l-a făcut să se și lase de sport. E paratriatlonist și mănâncă sport pe pâine. La feminin s-a impus Magda. Are un zâmbet ce luminează tot cortul sub care se oprește pentru interviul la microfonul sport.ro. Cu glas tremurând își arată medalia spre cameră, stabilește contactul vizual cu fetița ei de acasă, și îi transmite, în direct, că „mami va fi bine”. Am mai învățat ceva.

#WingsForLifeWorldRun #WingsForLife Romania Magda Coman castigatoare fete in scaun cu rotile pic.twitter.com/p0jgZuWJYb

— Teodora Maftei (@artistto) May 3, 2015

Am învățat că timpul pe care ni-l dedicăm mișcării depinde doar de noi Am văzut oameni pe ai căror umeri oboseala apăsa ca o piatră de moară și tot au mers mai departe. Am auzit participanți care-și promiteau că vor ieși în fiecare dimineață în parc. Am văzut tineri cu o sănătate de fier. Am văzut-o pe Gabriela Szabo alergând 11 km cu același ritm parcă din 99, m-a captivat spiritul de echipă din formația fostului atlet Horațiu Dumitrescu, am rămas cu ochii în soare așteptându-le la interviuri pe Andreea Răducan și pe Sandra Izbașa tocmai când ele își ridicau nivelul de energie pe la km 4 cu întâmplări mai vechi sau mai noi din gimnastica mondială. Și am observat cum pasiunea pentru alergare nu i-a părăsit niciodată nici pe Vlad Hagiu, nici pe Zsolt Gyongyossy, nici pe Bogdan Voina, nici pe Mihai Donisan. Urmărind pe ecranul din spatele meu cursele din străinătate am mai învățat ceva.

Andreea Răducan și Sandra Izbașa, înainte de a alerga 5 km  FOTO Red Bull

Am învățat că și miniștrii își pot rupe 3 ore din duminica în familie pentru a arde calorii la un eveniment de suflet. În România a fost Szabo. În Georgia a fost Kaladze. Kaha Kaladze s-a cocoțat pe un munte de glorie la Milan și a devenit unul dintre preferații lui Berlusconi prin sacrificiul arătat pe teren. A întors banii cu lama excavatorului, dar nimic nu l-a ajutat în cel mai greu unu la unu al vieții. Băiat școlit, fostul internațional gruzin bate spre 40 de ani și a devenit Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în Georgia. Nu are vreo legătură de sânge care să fi suferit un accident la coloana vertebrală, dar și-ar fi dorit să-și găsească fratele, pe Levan, în orice stare, numai în viață să fi fost. Răpit de Mafia cecenă în 2001 și căutat și-n gaură de șarpe de Poliția din Georgia la ordinul lui Eduard Shevarnadze până în 2005, trupul studentului la medicină a fost găsit pe 6 mai 2005 într-un tomberon din Estul Georgiei, alături de alte opt cadavre. Opt luni au trecut până când experții FBI au efectuat zeci de teste asupra cadavrului pentru ca Levan Kaladze să fie declarat mort. Pe 14 iulie 2009, când Anouki, soția lui Kaha a adus pe lume al treilea fiu al cuplului, cei doi l-au botezat Levan.

Levan (în stânga) și Kaha Kaladze

La Wings for Life, în Georgia, fostul fotbalist de la Dinamo Tbilisi, Dinamo Kiev, Milan și Genoa a alergat cot la cot cu peste 1.000 de amatori de sport. În ochii fiecărui partener de mișcare și-a regăsit măcar pentru câteva clipe privirea celui cu care alerga în jurul casei părintești din Samtedia. Privirea lui Levan…

Am reînvățat cum sportul poate fi cel mai bun ambasador al României. În Beijing, conform datelor de audiență, aproape jumătate din Planetă a stat cu ochii timp de oră pe fuleul maratonistei Constantina Diță-Tomescu, evadată din plutonul care n-ar mai fi înghițit-o nici dacă s-ar fi alergat până azi. Începută pe lumină și încheiată în culorile curcubeului ce a gâdilat cerul, producția oamenilor de la sport.ro pentru WFL a fost impecabilă. Imaginile surprinse din elicopter ne-au teleportat în Turul Franței, galbenul de pe margine ni s-a imprimat pe retină, iar detaliile au fost recepționate din Porto până în California. Cu ajutorul ecranelor uriașe amplasate la fiecare dintre cele 35 de linii de start, spectatori de pe toate meridianele au tresărit când doi participanți, Alexandru Corneschi și Toma Coconea, au încheiat cursa în același timp sau au aplaudat fără să înțeleagă ceva când o bunică veselă le transmitea energie participanților din poarta casei.

Am învățat ce înseamnă România pentru campioni. Liliana Danci și Eugen Sorop, câștigătorii de anul trecut, aveau conform regulamentului WFL, posibilitatea de a lua startul duminica trecută din orice oraș al lumii înscris pe harta Wings for Life. N-au stat în cumpănă. Au ales București fără să clipească. Oraș pentru care a optat și belgianul Wouter Decock, profesorul din Bruges care a terminat primul anul trecut în Belgia. Ultramaratonistul și-a explicat alegerea: „Am auzit că România e frumoasă”. A venit însoțit de prietena lui, a văzut, a vizitat, a câștigat. 61,72 km au înghițit pantofii săi de alergare pe ruta București – Fetești. El a descoperit ceva și eu am mai învățat ceva.

Am mai învățat că pentru niște suflete mari care au nevoie de ajutor putem să mișcăm doar un deget, nu e nevoie să cărăm nisip cu roaba la piramide. Celebrul David Coulthard a trăit toată viața dublu intens, dar duminică, la Silverstone, a ales să conducă Mașina Oficială de Finiș. Adică să ruleze constant cu 15 km/h, apoi să mângâie pedala până la 17 km/h. După încă o oră, el a mai forțat Touaregul până la 18 km/h și abia spre seară a atins amețitoarea viteză de 35 km/h. „Mi-am petrecut întreaga viață apăsând pedala până la podea și, iată-mă, la Silverstone, mergând cu viteza de 15 km/h”, a fost ironia fină a lui Coulthard. Răbdare de pescar a avut și Felix. Austriacul Felix Baumgartner. În urmă cu trei ani, el plonja în gol de la 39 km înălțime și atingea viteza de 1.342 km/h în cele 4 minute și 22 de secunde în care nu a clipit mai mult de 10 ori. La București, omul care în 2014 a participat chiar și la cursa de 24 de ore de la Nurburgring a atins noi limite în goana după palpitații. Și-a tras cozorocul șepcii pe vârful nasului și a pornit spre Fetești în cea mai neobișnuită expediție a vieții. Cu o viteză de croazieră, David, Felix și mulți alți șoferi cărora adrenalina le pompează în vene au demonstrat la Wings for Life că dețin capacitatea de a renunța la obiceiurile lor pentru a ajuta și ei la cercetarea științifică asupra afecțiunilor coloanei vertebrale. Și ce am mai învățat. Am mai învățat multe, dar o să mă opresc după următorul kilometru.

Am învățat să mă bucur de fiecare clipă și am mai învățat abecedarul alergării și lecția de altruism, echilibru și generozitate predată de Baltă, Ilina, Coman, Szabo, Izbașa, Coconea, Răducan, Dima, Dicu, Rădulescu, Gyongyossy, Voina, Ciuhulescu, Hagiu, Danci, Donisan, Brumă, Petrache, Mitrache, Drăgulescu, Roșu, Zebega, Larga, Polgar, Badea, Mihăiță, Dumitrescu, Oțil, Sorop, Oprișan, Corneschi, Halas, , Bratu, Osmanovici, Lupulescu, Tudose, Grădinariu, Hojda, Chirică, Lupică și de la toți cei 1.821 de atleți cu atitudine.