21-22, cine-a tras în noi? Mărturia unui ofiţer: la Revoluţie s-a murit din cauza prostiei şi a haosului din Armată. "Majoritatea soldaţilor nu ştiau să pună cartuşele în încărcătoare. Am văzut ofiţeri superiori care nu mai judecau raţional. Îşi făceau necesităţile în sticle"

14 dec 2017 9612 afişări Special
21-22, cine-a tras în noi? Mărturia unui ofiţer: la Revoluţie s-a murit din cauza prostiei şi a haosului din Armată. "Majoritatea soldaţilor nu ştiau să pună cartuşele în încărcătoare. Am văzut ofiţeri superiori care nu mai judecau raţional. Îşi făceau necesităţile în sticle" Decembrie 1989: echipajul unui tanc, în Piaţa Palatului din Bucureşti, în faţa clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist Român (astăzi, sediul Ministerului de Interne). FOTO: Mediafax

Poate cea mai tulburătoare mărturie făcută de generalul în rezervă Laurenţiu Roşu în cartea sa autobiografică „CSA Steaua, clubul din inima mea“ vizează cauzele masacrului de la Revoluţia din 1989. Din cei peste 1.000 de oameni morţi în decembrie 1989, cei mai mulţi au fost ucişi după căderea regimului comunist şi fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu. Au fost nopţi de groază în Bucureşti şi în alte oraşe din România, cu sute de persoane omorâte, alte mii rănite, foarte multe pagube materiale, clădiri distruse, haos şi debandadă. În acel moment, versiunea oficială a noului regim a fost aceea că terorişti, trupe de securitate şi comandouri arabe din ţările unor dictatori prieteni cu Ceauşescu, au trecut la acţiune în România, încercând să apere vechiul regim. Însuşi Nicolae Ceauşescu a fost acuzat, la procesul înscenat în 24 decembrie, că se face vinovat de schimburile de focuri din acel moment, vehiculându-se şi o cifră: peste 60.000 de morţi. Acest scenariu, în baza căruia Ceauşescu a şi fost condamnat şi executat imediat, s-a dovedit în foarte scurt timp fals.

Ulterior, au apărut tot mai multe dovezi că victimele au fost cauzate de campania de dezinformare dusă mai ales prin intermediul televiziunii naţionale, care a difuzat aproape non-stop ştiri false şi alarmiste, dar şi din cauza debandadei din Armată şi a lipsei de pregătire a soldaţilor. O colecţie de mărturii zguduitoare despre nenumăratele cazuri în care amatorismul ofiţerilor şi dezordinea din rândurile trupelor au dus la morţi şi răniţi există în cartea „Teroriştii printre noi. Adevărul despre ucigaşii Revoluţiei“.

În memoriile sale, Laurenţiu Roşu confirmă şi întăreşte, prin propria experienţă, haosul de nedescris din Armată, acolo unde comandanţii de unităţi ajunseseră să nu-şi mai facă nevoile la toaletă, ci în sticle, soldaţii nu ştiau să încarce o puşcă, iar în popota ofiţerilor se trăgea „din greşeală“, în timpul mesei.


Cartea generalului Laurenţiu Roşu a fost lansată marţi, în Bucureşti

„Ionuţ Cojocaru: În România, schimbarea s-a produs cu preţul a peste o mie de victime. De ce la noi a fost altfel, în comparaţie cu celelalte state socialiste totalitare?
Laurenţiu Roşu: Concluzia mea este că armata, în ultimii ani până la evenimentele din 1989, devenise «jucăria» cuplului Ceauşescu. Armata era folosită la tot felul de activităţi, iar instrucţia şi pregătirea cadrelor deveniseră secundare. Militarii în termen făceau o pregătire militară sumară care consta în două trageri, înainte de a depune jurământul. După depunereajurământului, plecau ori la strângerea recoltei, la Canal, la Casa Poporului ori la alte construcţii industriale sau la scos cărbunele din mină. În anul 1987, eu personal am dus un pluton de militari în termen la Petroşani, să lucreze în mină. Atunci am văzut pentru prima dată cum arată o mină şi cât de greu se muncea, condiţiile erau extraordinar de grele. Cadrele militare făceau pregătire şi aplicaţii doar pe hartă. Nu se mai ieşea în teren. La 23 August se făceau avansările în gradul următor. Din ordinul Elenei Ceauşescu, în 1989 nu a mai fost avansat nimeni. Acesta este cadrul (de disoluţie, aş zice) în care armata s-a regăsit în 1989. Militarii în termen abia veniseră din campania agricolă şi erau complet nepregătiţi (majoritatea nu ştiau să pună cartuşele în încărcătoare), iar cadrele militare erau decepţionate şi blazate de politica PCR faţă de armată. Am văzut ofiţeri cu grade mari la vremea aceea care nu mai judecau raţional. Nu mai ieşeau din birouri, îşi făceau necesităţile în sticle. Vă dau un exemplu: am primit într-o seară o înştiinţare că o să fim atacaţi de aviaţie cu desant de terorişti. Un coleg de-al nostru, colonel, s-a repezit imediat - cu patul pistolului mitralieră - să spargă geamurile de la încăperea unde eram. Noroc că mă aflam în dreptul ferestrei şi l-am oprit întrebându-l «de ce vrea să spargă geamurile». Mi-a răspuns: «Nu ai auzit că suntem atacaţi din aer?». I-am răspuns că – dacă vom fi atacaţi - geamurile le putem deschide şi trage asupra desantului fără a le sparge. Era iarnă, cu geamurile sparte toţi am fi suferit de frig. O altă întâmplare care arată degringolada din acea vreme. Eram în sala de mese unde mergeam să mâncăm fără pistolul mitralieră. La un moment dat, se stinge lumina, se aude cum se sparge un geam şi din interiorul sălii de mese se aude un răpăit de gloanţe. Imediat am fost cu toţii sub mese, pe burtă şi noroc că nu am avut pistolul mitralieră la mine, că aş fi ripostat în direcţia de unde s-au auzit focurile de armă. Am crezut că intraseră «teroriştii» peste noi. Ce se întâmplase în realitate? Un locotenent tânăr care se credea «Rambo al unităţii» ne-a spus că a văzut ceva suspect afară şi n-a mai deschis geamul, l-a spart şi a început să tragă. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă toţi am fi avut armele la noi. Muream ca proştii. Ce vreau să arăt cu aceste secvenţe ale memoriei? Că mulţi dintre noi nu mai judecam normal. Toate acestea au dus, după părerea mea, la morţii şi răniţii din decembrie 1989“.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.