Toată lumea a râs de el că a purtat bască în genul Peaky Blinders, dar acum s-a aflat motivul! Nicolae Dică își ascundea capul fiindcă și-a făcut implantde păr! Cum arăta imediat după intervenție | FOTO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică și-a făcut implant de păr, la o clinică din Cluj.

Antrenorul de 41 de ani a apelat la chirurgia estetică. În urmă cu câteva luni, după ce a observat că începe să aibă zone „goale” ale scalpului, s-a decis să urmeze procedura. După ce s-a consultat cu specialiști în domeniu, zilele trecute a trecut la fapte.

Cel care l-a „înfrumusețat” e doctorul Mihai Motora, medicul care i-a ajutat și pe Ștefan Stan sau Culiță Sterp.

Nicolae Dică și-a făcut implant de păr

Nicolae Dică a avut nevoie de câteva mii de fire implantate și a stat pe masa de operație șapte ore.

Rezultatele vor fi cu adevărat vizibile peste câteva luni, posibil un an.

„Zilele trecute am avut plăcerea de a-l avea ca și pacient pe Nicolae Dică. Pe această cale, dorim să îi mulțumim pentru că ne-a ales și a avut încredere în echipa noastră în ceea ce privește implantul de păr. Așteptăm cu nerăbdare rezultatul!” e mesajul medicului Mihai Motora pe rețelele sociale. În fotografii apare lângă Nicolae Dică, proaspăt bandajat după implantul de păr.

În lumea fotbalului sunt mulți care au apelat la asemenea intervenție chirurgicală. Un caz celebru e al lui Ionuț Negoiță, cel care într-o perioadă a susținut financiar Dinamo. Dan Nistor, fost căpitan al roș-albilor, a dezvăluit despre ex-patronul său: „Nu ne-am gândit la meciul de azi la restanțele financiare. Sincer, mi-aș dori foarte mult să vină Ionuț Negoiță la echipă, mi-e foarte dor de dânsul, n-a mai venit de mult timp. Îi fac o invitație pe această cale. Am auzit că și-a făcut implant, probabil nu o să-l mai recunoaștem”.

Ștefan Radu, Gică Popescu sau Bogdan Stancu sunt doar trei exemple dintre cei care și-au făcut implant de păr, din fotbalul românesc.  Pe plan extern sunt unii ca Wayne Ronney, Diego Simeone, Jurgen Klopp sau Antonio Conte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…