Cum poate scăpa Gigi Becali de dosarul în care riscă să ajungă iar la pușcărie! Detaliul care îl salvează pe patronul FCSB

Cum poate scăpa Gigi Becali de dosarul în care riscă să ajungă iar la pușcărie! Detaliul care îl salvează pe patronul FCSB
  • Publicat:

Gigi Becali a fost trimis în judecată pentru fraudă și riscă din nou să-și piardă libertatea, însă patronul de la FCSB poate avea o scăpare.

Gigi Becali a fost trimis în judecată pentru fraudă, însă poate avea o scăpare!

Becali a fost trimis în judecată pentru o faptă comisă în urmă cu aproape 5 ani, în toamna lui 2018, când a votat, fără a avea drept, în „Referendumul pentru Familie”. Dreptul său la vot fusese revocat în urma condamnărilor care l-au dus în spatele gratiilor în 2013.

Conform Gândul, omul de afaceri va fi judecat pentru „fraudă la vot (art.387 NCP) alin.1 lit. a cu aplicare art. 41 alin.1 C pen” și riscă o pedeapsă de la 6 luni până la 3 ani și jumătate. Însă, norocul patronului de la FCSB poate sta în faptul că Referendumul respectiv a fost, în cele din urmă, declarat invalid, astfel că latifundiarul are șanse foarte mari să „scape basma curată” de această dată.

Autoritatea Electorală Permanentă ar fi trebuit să se sesizeze în privința votului lui Gigi Becali, însă, acest lucru poate avea loc doar dacă acțiunea în cauză a avut și un rezultat.

În situația în care votul a fost invalid, demersul nu se mai ia în considerare. AEP a publicat în 2018 un comunicat în care a fost explicat motivul pentru care „Referendumul pentru familie” a fost „ignorat”:

„În data de 18 octombrie 2018, Plenul Curții Constituționale s-a pronunțat cu privire la constatarea respectării procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018 a hotărât cu unanimitate de voturi că acesta nu a fost valabil întrucât nu au participat la vot cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-un comunicat publicat de Autoritatea Electorală Permanentă, în 2018.

Ce spune articolul 387 Cod Penal?

Articolul 387 Cod Penal – referitor la ”frauda la vot” – precizează că se încadrează la această infracțiune persoana care votează:

  • fără a avea acest drept;
  • de două sau mai multe ori;
  • prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător

Potrivit legii, această faptă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

Gigi Becali în 2018: „Depinde viitorul neamului, al copiilor și al nepoților”

„Chiar dacă sunt 40 de grade afară, merg să votez. Și în patru labe merg la referendum. E cea mai mare acțiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele”

Depinde viitorul neamului, al copiilor și al nepoților. Dacă nu se face referendum și nu se spune clar că familie e compusă din bărbat și femeie, va fi greu. Ăștia ne atacă ușor, ușor. Nu acum, dar peste 20-30 de ani

O să se facă educație și se scrie în manuale ce bine e să fii homosexual. Trebuie să salvăm țara”, a spus Gigi Becali la vremea respectivă.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…