Bătută cu bestialitate de un fost campion la box fiindcă i-a refuzat avansurile: ”M-a umplut de sânge, am 4 șuruburi în gât!” | GALERIE FOTO

Bătută cu bestialitate de un fost campion la box fiindcă i-a refuzat avansurile: ”M-a umplut de sânge, am 4 șuruburi în gât!” | GALERIE FOTO
  • Publicat:

Modelul american Jamie Frontz a lansat o serie de acuze grave la adesa lui Serghei Kovalev, un fost campion la semi-ușoară IBF, WBA și WBO. Aceasta susține că sportivul a lovit-o atât de dur încât a fost nevoie să i se monteze o placă de metal în gât.

Un fost campion la box, acuzat că a băgat în spital un model american

Jamie Frontz a dezvăluit că boxerul în vârstă de 36 de ani a atacat-o în momentul ce aceasta i-a refuzat avansurile sexuale. Incidentul a avut loc în 2018, iar Serghei Kovalev a fost arestat în iunie 2019 și acuzat de atac la persoană.

„Când m-a lovit, nasul pur și simplu mi-a explodat, era sânge peste tot în cabină. Pe toți pereții, pe covor. Am simțit atât de multă durere, încât am cicatrice până în ziua de astăzi, pe mâini și brațe. Nu știu cum m-a lovit, dar simțeam nevoia să mă scarpin încontinuu, până am făcut rană.

Doctorii și-au dat seama, într-un final, ce se petrece cu gâtul meu. Lovitura îmi deplasase o vertebră, ceea ce îmi provoca mâncărimi pe brațe. Am fost nevoită să mă operez la coloană, am 3 cicatrice pe gât, am o placă pe metal și 4 șuruburi în gât, după care am fost nevoit să îmi reconstruiesc nasul”, a povestit Frontz, conform jurnaliștilor de la TMZ.

Kovalev riscă 4 ani de închisoare

În cazul în care Serghei Kovalev o să fie găsit vinovat, atunci fostul boxer riscă să stea în spatele gratiilor patru ani. Asta nu e tot! Jamie Frontz i-a cerut sportivului daune de 8.000.000 de dolari, dar apoi a ajuns la un acord ca Kovalev să-i plătească 650.000 de dolari.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen