Alina Vidican i-a cerut voie lui Cristi Borcea să se logodească! Reacția lui Claude, milionarul brazilian

  • Publicat:

Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea, ex-acționar dinamovist, s-a logodit cu Claude. Dar, logodna dintre cea care i-a dăruit doi copii fostului conducător din „Ștefan cel Mare” și milionarul brazilian a fost posibilă doar după ce Borcea și-a dat acordul.

După ce au primit acceptul lui Cristi Borcea, cei doi îndrăgostiți, Alina, 37 de ani, și Claude, 46 de ani, au petrecut zile întregi pe acordurile unui cântăreț de muzică populară, locul distracției fiind chiar restaurantul din Miami pe care Vidican îl conduce, local cedat de „Leonidas” după despărțire.

Claude, milionar stabilit în SUA, dar cu origini braziliene, a acceptat dorința Alinei – de a-i cere voie lui Borcea – iar după „binecuvântarea” omului care a condus Dinamo, a decis să-i ofere un inel cu diamante.

Alina Vidican i-a cerut voie lui Cristi Borcea să se logodească! Reacția lui Claude, milionarul brazilian

„S-au cunoscut în momentul în care Alina a cumpărat mașina. S-au plăcut, au început să iasă împreună, iar apoi totul s-a transformat într-o relație serioasă” arată pentru Fanatik un apropiat al Alinei Vidican. Femeia a achiziționat un Ferrari de circa 200.000 de euro!  Interesant e că printre pasiunile lui Claude sunt și cursele auto, el fiind și pilot.

„Claude este brazilian la origine, e născut în Sao Paulo. A fost căsătorit câțiva ani, a divorțat, și s-a stabilit în Florida. Alina i-a cerut părerea lui Cristi Borcea, așa cum e normal, având în vedere că sunt, împreună, părinții a doi copii. Cristi nu s-a opus, i-a spus doar să fie atentă și să cumpănească bine decizia și să fie atentă la relația lui Claude cu cei doi copii ai lor” mai specifică sursa citată.

Claude are 46 de ani și conduce mai multe afaceri, printre care și-n Miami. Alina are din mariajul cu Cristi Borcea doi copii: pe Gloria și George Alexandru.

Pe aceeași temă
Medicii au rămas șocați! Ce și-a introdus o femeie în organul genital întrece orice imaginație

Cum a ajuns o româncă cea mai bogată femeie din Portugalia

G7 VS China. Liderii din G7 vor anunţa un plan global de infrastructură pentru a combate celebrul proiect chinezeasc
G7 VS China. Liderii din G7 vor anunţa un plan global de infrastructură pentru a combate celebrul proiect chinezeasc "Belt and Road Initiative"
Anuntul momentului despre viitorul lui Rotariu! Unde ar putea ajunge fostul dinamovist: „Va semna cu o echipa de cupele europene!”

ATENȚIE la brânza falsă din piață!  Ce trebuie să se întâmple cu telemeaua după ce o pui în apă

Pepe surprinde din nou după divorțul de Raluca Pastramă: ”Mă însor din nou”. Declarația-bombă făcută de artist

Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren, la Euro 2020. Jucătorul danez nu mai respira, colegii erau cu ochii în lacrimi

Relația care a divizat TikTok-ul. El are 23 de ani, ea 60. Cum arată Cheryl: „Unii o critică, dar eu o iubesc”

Noi tensiuni între MARILE PUTERI! Incidentul aerian dintre SUA și RUSIA care dă FIORI alianței NATO

Şefii serviciilor secrete le cer cetăţenilor să NU cumpere telefoane de la o marcă de top. Iată motivul

EXCLUSIV: Loredana Chivu a mințit că și-a cumpărat singură Lamborghini-ul! El e proprietarul din acte al mașinii de 380.000 €

UEFA, primele detalii despre starea lui Christian Eriksen, după ce a fost transferat la spital

Aceste mașini vor fi INTERZISE! Lovitură pentru milioane de români

De ce se prăbuşesc criptomonedele în weekened

Cum îți dai seama că ai cheaguri de sânge – semne că trebuie să ajungi urgent la medic

Și-a parcat Dacia pe trecerea de pietoni. Ce a găsit dimineața pe parbriz? Poliția îl caută pe autorul faptei

Produsul ieftin, dar care nu ar trebui să lipsească din bagajul celor care pleacă în concediu

Un comandat român decedat de două luni este blocat la bordul propriei nave într-un port chinez. Familia nu-i poate repatria trupul neînsufleţit. Autorităţile chineze vor să-i facă înmormântarea pe mare

BANCUL ZILEI – Amantul soției vrea o mărire

Cadavrul unui comandant român, ţinut de două luni într-o cameră frigorifică a vaporului. Familia vrea să-l îngroape creştineşte

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Cei care aveţi 40-50-60 de ani, nu o să apucaţi pensia, o să muriţi înainte!

Kanye West a și uitat-o pe Kim Kardashian. Este uluitor cui i-a furat iubita!

Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini

Și-a comandat o mașină pe un site chinezesc și iată ce a primit

FOTO. Otniela, fosta vedetă de la PRO TV, apariție incendiară pe plajă! Și-a arătat complet corpul în costum de baie

FOTO. Imagini incendiare cu Ana Baniciu! Cum arată în costum de baie fata celebrului cântăreț Mircea Baniciu