7 probleme ale sportului românesc. "Am regresat, e un amalgam inegal între public şi privat. Câte structuri au instrumente de marketing ca să meargă să ceară bani?" Rezolvarea, în opinia lui Adrian Socaciu | #România100

28 nov 2018 6043 afişări Comentează şi tu România 100
7 probleme ale sportului românesc. "Am regresat, e un amalgam inegal între public şi privat. Câte structuri au instrumente de marketing ca să meargă să ceară bani?" Rezolvarea, în opinia lui Adrian Socaciu | #România100 2 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/36806/17706935/4/100.png

Luna noiembrie este dedicată de Ministerul Tineretului şi Sportului creionării unui proiect de act normativ privind descentralizarea sa. Ministerul îşi propune să delege o parte dintre competenţele sale autorităţilor locale. În an centenar, la doi de la ediţia Jocurilor Olimpice la care România a înregistrat un minim istoric din 1952 încoace, obţinând doar cinci medalii, ProSport l-a provocat la dialog pe Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român.

Despre sistemul sportului românesc în an centenar, Adrian Socaciu dă verdictul fără să ezite."Dacă facem o comparaţie cu anii '90, nu ne-am dezvoltat. E un domeniu în care cred că am regresat. O spun prin prisma rezultatelor sportive la competiţii mondiale, Jocuri Olimpice şi competiţii europene, a stării de sănătate a populaţiei României, a obezităţii în rândul copiilor. Toate datele ne arată faptul că sportul românesc faţă de anul 1990 nu a progresat. Nu acuz şi nu spun că x sau y este vinovat, însă întreb de ce nu avem curajul să recunoaştem unde suntem", afirmă Adrian Socaciu.

Este pregătit sportul românesc pentru descentralizare?
Cred că sportul românesc înainte să vorbească despre descentralizare, care este pozitivă sau negativă, ar trebui să se întrebe dacă ştie unde doreşte să ajungă, cum doreşte să ajungă şi ce să facă.

Adrian Socaciu accentuează faptul că sportul este un bun public şi identifică, rapid, o listă de realităţi dure ale sportului românesc, la 100 de ani de la Marea Unire:

1. Nu avem o mapare a sportului românesc. La nivelul statului ar trebui să se facă o mapare a ceea ce înseamnă infrastructură, resursă umană, structuri sportive, partea de management sportiv. Oameni de marketing, contabilitate, antrenori. Dacă avem aceste date putem vorbi despre ce facem. De ce sportul nu poate pune un moment 'T zero' - de aici construim. Am întâlnit structuri sportive care nu ştiau câţi sportivi legitimaţi au. Despre ce discutăm?

2. Amalgam între public şi privat. Astăzi, sportul românesc nu este nici privat, nici public, este un amalgam inegal între privat şi public. Niciodată nu o să fie stimulat privatul să investească, pentru că nu are aceleaşi reguli. Avem o problemă de resursă umană specializată în partea de drept sportiv, în partea de marketing sportiv. Problema de legislaţie nu poate fi rezolvată de o persoană sau de faptul că angajăm un avocat extern care, de fapt, se ocupă de 10-20 de Federaţii. Cred că fiecare Federaţie care se respectă ar trebui să aibă departament juridic cu 3-4 jurişti, care să gândească un sistem. Un semnal de alarmă: aceste structuri sunt structuri private. Deşi este vorba de interes public, ele sunt private şi se pot autofinanţa, nu trebuie să stea cu mâna către stat. Acuzăm că nu avem o lege a sponsorizării şi că nu alegem să alergăm după bani. Dar câte dintre aceste structuri sportive au un departament de marketing? Câte dintre aceste structuri sportive au instrumente de marketing ca să poată merge să ceară bani?

3. Lipsa strategiilor sportive. Câte strategii sportive avem? În toate domeniile, măcar sunt la sertar. Dar, în momentul acesta, în sport, nici măcar la sertar nu sunt. Atâta timp cât nu ai o mapare şi o gândire a sistemului, nu poţi vorbi despre strategie. Eu vin cu îndemnul - hai să vedem unde sunt acei oameni care pot să gândească acest sistem integrat, pentru că sportul nu înseamnă doar marea performanţă. Avem un paradox: indiferent de perioadă, românii tot timpul au găsit resursele şi ambiţii să iasă  în faţă, chiar dacă statul nu a ajutat. Ne mândrim când cântă imnul naţional. Dar hai să privim sportul în toată complexitatea sa - şi a sportului de înaltă performanţă şi reprezentare, şi din partea de diplomaţie sportivă, şi din perspectiva sănătăţii, şi din cea a cercetării. În momentul de faţă cred că stagnăm, pentru că, din perspectiva politicii de stat stagnăm. Iar atâta timp cât nu se dă o direcţie, nu au oamenii ce să facă. Degeaba investeşte Hagi la Constanţa, degeaba avem jucătoarele de tenis, dacă nu avem sisteme dezvoltate. Oamenii ăstia au arătat, în sisteme private, pe riscul lor, că se poate.

Citeşte şi: După 28 de ani, avem un parteneriat între sport şi sănătate

"Sportul nu înseamnă doar performanţă şi medalii. Sportul în primul rând înseamnă mişcare, sănătatea populaţiei şi a cetăţenilor României. Dacă am avea o dezbatere reală - unde am vrea să ajungem cu sportul - am putea vorbi şi de instrument, şi despre mecanisme de finanţare.

4. Transparenţa din sistemul sportiv. Este un subiect rar abordat. Structurile sportive - federaţii, cluburi, Ministerul Tineretului şi Sportului, legea 544 - ar trebui, totuşi, să pună la dispoziţia cetăţenilor toate informaţiile. Abia când cetăţenii au toate informaţiile putem vorbi despre încredere în sistemul sportiv. Cred că, astăzi, nu este o problemă de resursă financiară şi de bani, ci o problemă de viziune şi de competenţă a gestionării acestui sistem din perspectiva sportului ca industrie şi din perspectiva sportului ca performanţă. Concret, am fost acum două săptămâni în Marea Britanie, unde am văzut cum funcţionează sistemul lor sportiv. Acolo, sportul e privit în primul rând ca stare de sănătate. Medaliile sunt şi ele un obiectiv, dar aceste medalii sunt stabilite ca obiectiv în baza unei piramide construite, în care toţi actorii sunt angrenaţi spre acelaşi obiectiv.

5. Dezbinarea. Aş avea şi eu o întrebare: sunt ei pregătiţi să lucreze, cu toţii, împreună, la o viziune şi o strategie a sportului românesc, să treacă peste orgolii? Eu propun un pact pentru sportul românesc între partidele politice. Sportul nu este nici al PSD, nici al PNL, nici al USR, nici al PMP, nici al UDMR, al niciunui partid politic. Nici al lui Socaciu, nici al lui Lipă, nici al lui Szabo sau Covaliu. Sportul este al românilor şi cred că, în an centenar, dacă până acum fiecare am făcut tot ce am putut, devine o datorie faţă de trecut şi, în acelaşi timp, o responsabilitate faţă de viitor, ca preşedinţii de partide politice şi oamenii din sport să semneze un pact. Să stabilească una, două, trei priorităţi, pe care, indiferent cine vine, pe de o parte, la guvernare şi, de cealaltă parte, de cine conduce latura sportivă, le îndeplineşte. Şi cum? Ca la sport. Punem un ceas public - cine, ce are de făcut şi până când. Pentru că este un bun public. Hai să ne raportăm ca la un bun public. Apoi, vedem. Pentru că soluţii sunt: şi în sportul de masă, şi în sportul de înaltă performanţă.

6. Salarizarea oamenilor din structurile sportive. 70% din personalul angajat este la minimul pe economie de 1900 lei brut, fără sporuri şi lucrează 7 zile din 7, fiind de luni până vineri la serviciu, la birou, iar sâmbătă şi duminică, luând parte la activităţi şi venimente, fără să fie plătiţi pentru orele suplimentare. Este nevoie de o salarizare corectă. Societatea româneasca aşteaptă un apel la acţiune, atât din partea mediului sportiv, cât şi al oamenilor politici.

7. Curtea şcolii este închisă. În plus, pledez că sportul şcolar şi sportul universitar sunt o soluţie pentru România. Pledez pentru asociaţii şcolare şi universitare cu personalitate juridică şi liberalizarea acestui sistem. Să dăm şansa părinţilor să investească în propriii copii, într-un cadru organizat.

Discuţia cu Adrian Socaciu merge mai departe.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.