O idee scoțiană

Joacă fără griji, recoltând dividendele unei plăceri din copilărie. Lumea e o minge în care miliarde de semeni bat mingea. Sigur, nu ajung toți unde și-ar dori. Nici măcar abonamentele la glorie nu sunt infinite. Dar cei care joacă fără griji știu că au prins un loc în casta privilegiaților. Nu-și refuză nimic, pot să-și dorească orice. Și chiar își doresc. Iar zestrea crește odată cu statutul sau cu ultimul transfer avantajos. O piscină mai mare, un bolid mai scump, o vilă mai arătoasă, o femeie mai apetisantă. Vârtejul și vertijul faimei sunt atât de mari, încât răsfățații uită să-și dorească lucrul cu adevărat important: să nu-i trădeze organismul, să nu devină victimele propriilor corpuri, să se bazeze mereu pe pompița aceea căreia i se spune inimă. Așa că se scaldă mai departe în ceea ce crede lumea despre ei, adică într-o mare cu valuri amestecate: admirație, invidie, ranchiună, idolatrie, ură, iubire, resentiment.

Joacă fără griji, cu ecouri de inocență adamică și gesturi de copil răzgâiat. Numai că uneori cad pe teren, iar atunci o masă de aer polar coboară peste focul din tribune. Totul se oprește. Se aude doar fâșâitul coasei. Iar apoi plouă cu panegirice și ninge cu amintiri, fotografii sau regrete. În urma celor luați rămân maldăre de flori veștede. Nu există consolări sau explicații. Există, în schimb, anchete oprite când ajung în zone primejdioase pentru sistem sau incinerări grăbite. Există suspiciuni și semne de întrebare care, în lipsa dovezilor, valorează cât praful de pe tobă. Însă filmul poate rula oricând, cu aceeași protagoniști și în aceeași regie funestă. Iată-l pe camerunezul Marc-Vivien Foé lăsându-se moale pe iarbă în vara lui 2003, cu albul ochilor la vedere și cu lumea încremenită pe Stade de Gerland. Iată-l pe Miklós Fehér prăbușindu-se la Guimaraes în prima lună a lui 2004, cu tricoul Benficăi jilav pentru ultima oară. Iată-l pe Antonio Puerta mergând împleticit spre tușă în timpul unui meci cu Getafe din 2007, înainte ca inima să-i joace renghiul de pe urmă. Iar lista e lungă: Matt Gadsby, Phil O’Donnell, Serginho cel de la São Caetano etc.

„Fotbalul se joacă și cu inima”. În spatele clișeului pândește un adevăr medical de care fotbalul n-a prea ținut seama. Acum, Federația Scoțiană lansează o propunere și o dezbatere. Scoțienii sugerează monitorizarea fotbaliștilor pe întreaga durată a meciurilor prin fixarea unor microcipuri electronice pe sub tricouri. Ideea e bună, chit că aplicarea ei ridică destule probleme, printre care prețul unui asemenea demers. Acum trebuie așteptată o reacție din partea FIFA. Se știe că Joseph Blatter nu vede cu ochi buni introducerea mijloacelor electronice în fotbal. Însă până și el e pe punctul de-a face o concesie prin admiterea cu titlu experimental a sistemului Hawk-Eye. Or, odată făcut acest pas, următorul ar trebui să fie mai apăsat. Pentru bunul motiv că o viață de om contează mai mult decât o minge care a depășit sau nu linia porții.