Mediocrația în asalt

Latinii sunt printre primii pedagogi ai unei discipline care se cheamă astăzi, peste tot în lume, „lungul nasului”. „Ne sutor ultra crepidam” („Nu te ridica, cizmarule, mai sus de sanda”) e un îndemn pe care fotbalul nostru îl neglijează cu acel amestec de nonșalanță și trufie tipic suficienților. Nu-i rău să-ți forțezi limitele și să-ți provoci destinul, de bună seamă. Totul e să știi s-o faci. Să ai, altfel spus, stilistica optimă pentru o asemenea încercare. Cine își ignoră zestrea reală e pândit de pericolul inadecvării, care-l transformă în caraghios. În captiv al burlescului și al fandacsiei. Bojdeuca nu poate rivaliza cu măreția castelului Chambord, după cum mlaștina nu are ce să caute printre platourile alpine.

CFR Cluj trebuie încurajată mâine pe Old Trafford, fără îndoială. Nu din patriotism nătâng sau solidaritate mimată, ci din dorința unei reprezentări cuviincioase la porțile unui vis. Șansele unei victorii acasă la Manchester United au consistența aburului, mai cu seamă că nici obținerea ei nu garantează calificarea. În condițiile acestea, două lucruri ar fi de așteptat de la CFR Cluj: un fotbal decent și demnitate. Doar ele pot îndulci întrucâtva pilula amară pe care iubitorul de fotbal din România o înghite la el în țară etapă de etapă. Asta înseamnă că până la urmă CFR e somată să intervină cosmetic în numele unui întreg campionat. Asta înseamnă, mai departe, că un rezultat cumsecade sau măcar o evoluție onorabilă nu vor fi altceva decât o scamatorie prin care bolnavul cronic va fi zugrăvit lumii drept monument de robustețe și sănătate.

Dacă ne cunoaștem lungul nasului, vom fi totuși de acord că nu putem cere CFR-ului o prestație de înalt nivel fără să fim ipocriți și dornici să înșelăm. Adevărat, pe fundul lacurilor unde cresc nuferi e mult noroi. Numai că noi avem deocamdată doar smârcul, fără nici cea mai firavă nădejde că el va produce o explozie de flori. De ce? Fiindcă mediocrația a devenit condiția însăși a fotbalului românesc. Meciul-priveghi dintre Vaslui și Rapid o confirmă, cu toate declarațiile ulterioare care l-au prezentat drept o încleștare epopeică, demnă să figureze în marile geste ale fotbalului. Un campionat cu o echipă bună, două-trei satisfăcătoare și restul suferinde n-are cum să genereze altceva decât iluzii neghioabe. Așa stând lucrurile, primăvara Ligii Campionilor rămâne un vis din care un Manchester United în zi normală de lucru poate face oricând coșmar.

Mâine mediocrația românească se va înveșmânta de paradă și va ieși cu pieptul bombat pentru penultimul asalt european al anului. Vom fi chibiții ei pătimași, ca de fiecare dată. Dar poate că n-ar fi rău să ne întoarcem pentru o clipă spre antici și să ne amintim ce spun ei despre lungul nasului. Exercițiul e cu atât mai util cu cât România a fost condusă până nu demult de un cizmar care s-a crezut mult deasupra sandalei.