ȘTIRILE PROSPORT | Dinamo ar putea să-l piardă și pe Mutu: ar putea ajunge la FRF

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Măncilă vă așteaptă în fiecare zi de luni până vineri, cu începere de la ora 13:30, la Știrile ProSport

  • Dică a câștigat primul derby cu Dinamo în cariera sa de antrenor al steliștilor. Miriuță a debutat cu eșec pe banca alb-roșilor. FCSB s-a impus cu 1-0. Momcilovic a marcat unicul gol al meciului pe Arena Națională.
  • Tot ieri s-au jucat alte două meciuri din etapa cu numărul 12. Juventus – Gaz Metan și CSM Poli Iași – ACS Poli Timișoara. Ambele partide s-au încheiat la egalitate cu scorul de 1-1.
  • Veste bună pentru steliști. În seara în care s-au impus în fața marei rivale Dinamo, adversara de joi din Europa League a pierdut la scor de neprezentare în campionatul din Elveția. Lugano a fost învinsă pe teren propriu de Grasshopper Zurich cu scorul de 3-0. Lugano ocupă locul 10 în campionat cu 8 puncte adunate. Joi, de la ora 20:00, FCSB o întâlnește pe Lugano în al doilea meci din grupele Europa League pe stadionul Luzerna Arena.
  • După plecarea lui Cosmin Contra, Dinamo ar putea să îl piardă și pe Mutu. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat în direct la ProSport Live că managerul general al câinilor ar putea lucra din nou cu Contra. La Națională.
  • Tătărușanu a fost din nou în mare formă. A primit un gol, dar a fost erou la Nantes. A avut intervenții salvatoare, iar echipa lui Ranieri a câștigat cu 2-1 meciul cu Strasbourg. Nantes nu a mai pierdut de 5 meciuri în Ligue 1.
  • Ianis Hagi a prins banca de rezerve în ultima etapa din Serie A. Nu a jucat, iar Fiorentina a remizat cu Atalanta, 1-1.
  • Chiricheș nu a fost însă în lot în meciul câștigat de Napoli cu 3-2 în fața echipei Spal.
  • Duelul românilor din Italia a fost câștigat de Adrian Stoian. Echipa sa, Crotone, s-a impus cu 2-0 în fața formației, Benevento, unde joacă George Pușcaș. Stoian a oferit o pasă de gol și a fost schimbat în minutul 70, în timp ce Pușcaș a fost integralist.
  • VIDEO Românilor din Spania nu le-a mers bine. Cu Pantilimon titular și Florin Andone, intrat în a doua repriză, Deportivo la Corruna a fost învinsă în deplasare cu scorul de 4-1 de Espanyol.
  • Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea al turneului Wuhan Open după ce a învins-o în două seturi pe Yafan Wang. În China, Sorana are un nou antrenor. Românca este însoțită de Adrian Cruciat.
  • A câștigat titlul european cu echipa României la tenis de masă, dar nu a avut timp să se bucure de trofeu. „Vacanță o să am la iarnă”, a spus Eliza Samara în direct la ProSportLive. Samara a revenit în România și și-a fixat un nou obiectiv. Aurul Mondial.
  • Tomaș Vișnovșchi a fost cel mai bun la cursa anului din Carpați. Slovacul a câștigat trofeul după ce s-a impus în toate cele 3 etape.
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…