Pașcanu a primit un sfat prețios de la un coleg: „I-aș spune să meargă acolo”

Redactor:
Daniel Anghel
Pașcanu a primit un sfat prețios de la un coleg:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marco Dulca (20 de ani) a semnat cu Viitorul și a pus capăt „aventurii” de la Swansea. Înainte să plece din Anglia, mijlocașul a vorbit cu Alexandru Pașcanu (20 de ani), unul dintre cei mai buni jucători ai României U21 de la Campionatul European din Italia și San Marino.

Fiul lui Cristi Dulca spune că, pentru fundașul român, un pas la echipa mare a lui Leicester ar fi mai important decât un transfer la o altă echipă. Pașcanu și-a înaintat dorința de a juca pentru un club de seniori în sezonul următor: „Am vorbit și cu el zilele astea. El dacă ar putea să facă pasul la prima echipă a lui Leicester, l-aș sfătui să rămână acolo. Lumea îl știe cum lucrează și ar fi un plus pentru el. Trebuie să facă pasul la o echipă de seniori și să continue pe acest drum”, a spus Dulca Jr, la ProSport Live.

Alexandru Pașcanu a fost crescut de Leicester, iar până în prezent nu a evoluat într-un meci de seniori. A evoluat la toate grupele de juniori ale lui Leicester, iar în stagiunea precedentă s-a remarcat în Premier League 2. Pașcanu e cotat la 400.000 de euro și de serviciile sale se interesează CFR Cluj și FCSB.

Fosta campioană a Angliei a avut trei reprezentați în echipa Angliei U21 la meciul cu România, câștigat de tricolori cu 4-2, cu Alex Pașcanu în teren: James Maddison, Harvey Barnes și Demarai Gray. Pe site-ul oficial al clubului a apărut și numele românului de 20 de ani: „Pașcanu a fost o parte a apărării neclintite a României, care a făcut ca șansele să fie greu de obținut pentru jucătorii creativi ai Angliei”, se arată pe site-ul oficial al „vulpilor”. Articolul este intitulat: „România lui Pașcanu a învins Anglia la Euro U21”.

  • Leicester a avut și o postare specială pentru Pașcanu: „Felicitări pentru Alexandru Pașcanu pentru încă o victorie la Euro U21
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele